Re: Clubul Ham!

[Irina]

Cane Corso

Cane Corso este o rasa masiva, care nu prezinta pielea cutata, caracteristica altor mastiffi. Prezinta un cap mare si lat cu urechi care pot fi scurtate si lasate sa atarne ca doua triunghiulete, pe langa cap. Cane Corso are ochi rotunzi, nici prea mari si nici prea mici distantati.

Istoricul si originea

Cane Corso este un caine impunator, care seamana cu un mastiff, dar nu prezinta pielea cutata tipica a altor rase de mastiff. Cane Corso este un caine de paza puternic si eficient.

Cane Corso, de asemenea cunoscut ca si mastiff-ul italian, este considerat a fi o rasa de caini straveche, a carui istorie incepe de la cainii molosi ai romanilor. O alta rasa considerata a proveni din molos este mastiff-ul neapolitan, un caine de talie mai mica si cu un colorit al blanii mai inchis decat Cane Corso. Dintre cele doua rase, Cane Corso este mai rapid si mai agil. Mastiff-ul Neapolitan este cunoscut pentru forta sa.

In afara de faptul ca este un caine descendent al molosului roman, Cane Corso este, de asemenea, considerat ca fiind o remodelare, o recreatie a ciobanescului italian, cunoscut si sub numele de Cane di Macellaio, un caine care, initial, a cunoscut popularitatea in Sicilia. Se stie ca numele cane corso are la origine cuvantul cohors, care inseamna pazitorul curtii.

In timpurile medievale, cainii din rasa Cane Corso erau utilizati la prinderea vanatului de talie mare si la luptele de caini. Din momentul in care nu au mai fost utilizati la vanatoare, cainii Cane Corso au fost intrebuintati ca pastori, avand rolul de a mana animalele la pasunat. Cane Corso este un protector extrem de eficient atat al vitelor, cat si al familiei sale.

Cane Corso nu a aparut in Statele Unite pana in 1987, cand primii caini au fost adusi in New Jersey. De-a lungul anilor, popularitatea lor a crescut, dar aceasta rasa de caini este inca rara si nu este recunoscuta de catre American Kennel Club.

Aspectul exterior si dimensiunile

Cane Corso este un caine de rasa masiv, care nu prezinta pielea cutata, caracteristica altor mastiffi. Prezinta un cap mare si lat cu urechi care pot fi scurtate si lasate sa atarne ca doua triunghiulete, pe langa cap. Cane Corso are ochi rotunzi, nici prea mari si nici prea mici distantati. Ochii de culoare inchisa sunt preferati la aceasta rasa, dar culoarea ochilor corespunde culorii blanii, de la negru la caprui. Blana acestor caini este scurta si deasa, fiind prezenta in urmatoarele varietati: negru, negru-rosu, castaniu, cafeniu, albastru si dungat cu pete albe prezente pe piept, gat, obraz si varfurile degetelor. Coada este, de obicei, scurtata pana la o treime din lungimea sa naturala.

Adultul de Cane Corso prezinta o inaltime medie la nivelul umarului de 64-68 cm la mascul si de 60-64 cm la femela. Greutatea corporala este in jur de 45-50 kg la mascul si de 40-45 kg la femela.

Personalitatea

Cainii Cane Corso au o peronalitate puternica, dominanta si pot fi agresivi cu strainii. Socializarea timpurie a acestor caini este puternic recomandata. Aceasta rasa trebuie stapanita de catre proprietari cu experienta si nu este recomandat persoanelor care nu-l pot controla. Cane Corso este un caine foarte inteligent si loial familiei sale.

Relatiile cu familia si casa

Un Cane Corso bine dresat si sociabil poate fi un companion canin minunat. Sunt caini de casa excelenti, in ciuda taliei lor. Cane Corso este pasnic si tacut pana in momentul in care este perturbat de strainii nedoriti. Sunt caini de paza foarte buni, care-si adora familia. Cane Corso se intelege cu copiii pe care ii cunoaste, devenind prietenos si protector cu acestia.

Dresajul

Cane Corso este o rasa foarte usor de dresat. Sunt caini inteligenti si energici, fiind bucurosi sa le indeplineasca stapanilor toate cerintele. Trebuie sa fie struniti cu fermitate si perseverenta, iar socializarea timpurie este absolut necesara. Crescut si educat adecvat, Cane Corso este un urias gentil si iubitor. Fara dresaj, cainele Cane Corso are potentialul de a deveni agresiv si amenintator, caracteristici ale majoritatii mastiff-ilor. Rasa este un protector nativ si un caine de paza.

Aspecte particulare

Un caine Cane Corso nedresat si nesocializat poate fi dificil de controlat. Indiferent daca este foarte bine dresat, lui Cane Corso nu trebuie sa i se permita sa hoinareasca liber si trebuie tinut in lesa cand este in public. Blana sa scurta si deasa nu necesita o ingrijire speciala pentru a o mentine curata si lucioasa. Perierea periodica a acestor caini este suficienta.

Boli si afectiuni curente

Torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata cainelui, asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia. Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat durerea, schiopatura si artrita consecutiva. Durata medie de viata a cainilor cane corso este de circa 9-11 ani.

[Maria212212]

Fiindca au aparut certuri minore o voi ruga pe Irina sa aleaga unul dintre membrii care vor sa puna ghicitoriCaci ea si-a facut bine treaba...

[Irina]

Fiindca au aparut certuri minore o voi ruga pe Irina sa aleaga unul dintre membrii care vor sa puna ghicitoriCaci ea si-a facut bine treaba...

Cine vrea xD

[Irina]

Schnauzer Urias

Pentru multe persoane, Schnauzer-ul este considerat cainele de companie ideal pentru familie. Existent in diferite marimi, Schnauzer-ul este un companion constiincios si curajos, precum si protector. Cu barba lor clasica si lungile lui sprancene, aceast caine de rasa este usor de recunoscut in toata lumea.



Relatiile cu familia si casa

Schnauzer-ul este un caine perfect pentru familie si este destul de tolerant cu copii. Acesti caini sunt adesea circumspecti cu starinii si isi vor proteja familia prin alertarea proprietarilor in ceea ce priveste prezenta vreunui intrus.

Dresajul

Schnauzer-ii tind a fi caini independenti si nu tolereaza antrenamentul sever, dur sau mustrarile. Sunt usor de antrenat, atata timp cat sunt utilizate tehnici cu recompensare. Schnauzer-ul urias este adesea antrenat pentru a fi caine de paza sau supraveghetor.

Aspecte particulare

Schnauzer-ii uriasi sunt caini inteligenti care se plictisesc usor, iar, daca sunt lasati singuri pentru perioade prelungite de timp, acesti caini pot dezvolta un comportament distructiv.

Schnauzer-ul urias poate deveni agresiv, daca nu a fost socializat adecvat de timpuriu.

In ideea mentinerii blanii lor curata si neincalcita, neincurcata, perierea si tunderea frecventa sunt necesare. Vizitele acestui caine la frizer sunt de asemenea necesare pentru mentinerea aspectului clasic Schnauzer-ilor de la nivelul fetei.

Boli si afectiuni curente

Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat durerea, schiopatura si artrita consecutiva.

Hipotiroidismul apare atunci cand glanda tiroida nu functioneaza adecvat. In lipsa unei cantitati suficiente de hormone tiroidian, imbolnavirea se poate produce.

Degenerarea retiniana progresiva este o afectiune care determina degenerarea celulelor nervoase de la nivelul retinei. Boala, de obicei, debuteaza la cainii in varsta si poate duce la orbire.

Epilepsia este o afectiune a sistemului nervos care se dezvolta intre varsta de 2-5 ani.

Cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce in timp de pierderea vederii.

Criptorhidismul este o tulburare manifestata prin lipsa migrarii unuia sau a ambelor testicule in scrot.

Urolitiaza este o tulburare care afecteaza tractul urinar a acestor caini, avand ca rezultat formarea pietrelor la nivelul vezicii urinare.

Diabetul este o boala a pancreasului asociata unei productii insuficiente de insulina.

Pancreatita reprezinta inflamatia pancreasului determinand diminuarea apetitului, stari de voma si durere abdominala.

In plus, Schnauzer-ul este predispus la infectii ale vezicii urinare (cistite) si dermatite alergice. Masculii necastrati pot dezvolta tumori ale celulelor Sertoli, iar Schnauzer-ul urias este susceptibil la torsiune (dilatatie) gastrica.

Torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata cainelui, asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia.

Durata medie de viata a Schnauzer-ului urias este de 10-12 ani.

[Irina]

Ciobanesc de Pirinei

Denumit si Great Pyrenees este considerate una dintre cele mai vechi rase naturale si unii considera ca aceasta rasa dainuieste din jurul anului 3000 i.Hr. Marele de Pirinei are aspectul unui urs alb de talie mare. Cu blana sa dubla si instinctele native de protector, aceasta rasa este atat un paznic excelent pentru turmele de oi, cat si un buna companion.

Relatiile cu familia si casa

Ciobanescul de Pirinei este foarte fericit cand simte ca este o parte a familiei. Nu se simte bine daca este mutat in diferite case sau familii. Sunt caini prudenti cu strainii si au tendinta de a-si face prieteni mai greu, dar cand isi fac unul, este clar ca este pentru toata viata. Daca nu sunt crescuti cu alti caini, Ciobanestii de Pirinei ii pot ataca pe aceia care incearca ca le incalce domeniul. Din moment ce acest caine este de talie mare, el necesita un proprietar puternic si cu experienta. Aceasta rasa nu necesita multa miscare, dar este cel mai fericit intr-o casa cu o curte mare, ingradita.

Dresajul

Ciobanescul de Pirinei este un caine protector nativ, dar necesita un dresaj pentru a fi supus. Pentru a preveni dezvoltarea agresivitatii, aceasta rasa trebuie sa socializeze de timpuriu, inca din copilarie.

Aspecte particulare

Ciobanescul de Pirinei este un caine ce poate intimida prin talia si atitudinea sa si nu este foarte primitor cu strainii care ii incalca domeniul. Unii dintre ei au tendinta de a latra excesiv, daca nu sunt corectati de timpuriu. Daca este tinut, initial, afara, unii au tendinta de a sapa gropi. Ca si in cazul altor rase similare, Ciobanesul de Pirinei saliveaza, baloseste abundent.

Aceasta rasa de caini au o blana formata dintr-un par lung, care trebuie periata cel putin o data pe saptamana pentru a preveni incurcarea acesteia. Intr-adevar, au tendinta sa naparleasca semnificativ.

Boli si afectiuni curente

Cardiopatia se produce atunci cand valvele cordului nu mai functioneaza corespunzator. Fara tratament, se poate produce insuficienta cardiaca.

Torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata cainelui, asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia.

Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat durerea, schiopatura si artrita consecutiva.

Alimentatia necorespunzatoare determina la acesti caini aparitia eczemei umede.

Otitele, dermatitele alergice si displazia de cot pot aparea, de asemenea. Ciobanescul de Pirinei este, de asemenea, susceptibil la cateva tipuri de cancer. In plus, desi acestea nu apar in mod frecvent, urmatoarele afectiuni au fost semnalate:

Demodecia poate apare la catei sau la caini adulti.

Surditatea a fost semnalata la Ciobanescul de Pirinei. Epilepsia este o afectiune a sistemului nervos care se dezvoltab intre varsta de 2-5 ani.

Entropionul este o afectiune a pleoapelor ce implica rasucirea spre interior a marginii libere a acestora. Genele de la nivelul marginii libere a pleoapelor irita suprafata globului ocular, putand duce la probleme mult mai grave.

Durata medie de viata la cainii sin rasa Ciobanesc de Pirinei este circa 8-10 ani.

[Irina]

Ciobanesc de Berna

Uimitor de aristocratic, Ciobanescul de Berna este unul dintre cei mai atractivi caini utilitari elvetieni, cu roba lor neagra sclipitoare , cu insemne ilustre. Roba acestui caine este moale si matasoasa, cu un subpar gros, abundent.

Istoric si origine

Uimitor de aristocratic, Ciobanescul de Berna este unul dintre cei mai atractivi caini utilitari elvetieni, cu roba lor neagra sclipitoare , cu insemne ilustre. Roba acestui caine este moale si matasoasa, cu un subpar gros, abundent.

Originile acestei rase pot fi urmarite pana in urma cu 2000 ani, cand romanii au invadat Elvetia, pe atunci acesti caini serveau la manarea turmelor de animale, dar ca si caini de paza. Cainii romani, de tip mastiff, au fost probabil incrucisati cu cainii autohtoni ciobanesti, care erau foarte bine adaptati conditiilor climatice vitrege ale Alpilor Elvetieni. Ciobanestii de Berna erau pe atunci folositi si la tractarea carelor ce transportau tesaturi sau produse de bacanie dintr-un sat in altul. Din anul 1800, aceasta rasa aproape a disparut, datorita cresterii interesului pentru rasa Saint Bernard si a lipsei de preocupare pentru realizarea unui program de crestere si inmultire corespunzatoare a acestor caini.

Aceasta situatie s-a mentinut pana la inceputul secolului trecut, cand chinologul elvetian Herr Franz Schertenlieb a inceput sa colinde locurile stravechi in care fusese creata aceasta rasa si a gasit ultimii caini izolati pe vaile Alpilor. El a inregistrat un oarecare succes, mai ales in regiunea Durrbcah, din Berna. A mai fost ajutat de profesorul Albert Heim, de la Universitatea din Zurich. Multumita lor, Ciobanescul de Berna a revenit pe firmament ca si rasa. Initial, acesti caini erau cunoscuti sub numele de "Gelbbackler" (in traducere, obraji galbeni), sau mai simplu, "Durrabachler".

Azi, deoarece ei provin din intreg tinutul Bernei, nu numai din Durrbach, in 1908, clubul deja infiintat al rasei, i-a schimbat denumirea in Ciobanesc de Berna. De la acea data, aceasta rasa a avut o mare cautare in Elvetia, pe continentul european dar si in America, unde a fost recunoscut oficial, in 1936. Canada urmeaza exemplul celorlalte tari si pastreaza denumirea rasei, pe care o si recunoaste oficial in 1970. Cu toate acestea , acesti caini sunt inca destul de rari in Anglia.

Aspect exterior si dimensiuni

Sunt caini puternici, robusti, cu schelet masiv, umeri puternici , cu mers echilibrat, cu pasul lung. Ajung la talia de adult in jurul varstei de 15 luni. Talia este cuprinsa intre 58-66 cm la femele, cu o greutate de 32-46 kg si 64-70mc masculii, cu o greutate de 37-54 kg. Capul este puternic, cu craniul lat, cu o usoara cuta pe frunte si un stop bine definit. Falcile sunt puternice, cu muscatura completa, in foarfece. Ochii sunt migdalati , de culoare caprui inchis. Urechile sunt medii ca marime, prinse sus, aduse usor inainte in atentie. Gatul acestui caine este puternic, musculos, de lungime medie , prins de umerii puternici si oblici printr-un greaban sters.

Trunchiul acestui caine este compact, nu foarte lung, cu pieptul larg si spatele puternic, drept. Membrele anterioare trebuie sa fie drepte , musculoase. Membrele posterioare sunt puternice, largi, musculoase, cu grasetul bine angulat. Labele picioarelor sunt scurte, compacte, rotunde . Coada este stufoasa, ajungand pana sub jaret, ridicata in alerta, dar niciodata deasupra liniei spinarii. Culoarea robei este intotdeauna negru lucios, cu botul alb si pata alba pe frunte, pieptul de asemenea alb, ca si labele si varful cozii. O culoare vie aramie sau cafenie separa albul de negru, ca si albul de pe picioare si obraji.

Personalitate

Ciobanestii de Berna sunt caini foarte placuti, ca si companioni, inteligenti, dornici sa faca pe placul omului, relativ usor de dresat. Ei sunt prieteni pe viata, sunt caini foarte loiali stapanului si pot avea probleme in acomodarea cu un stapan nou, dupa varsta de 18 luni. Sunt caini increzatori in fortele proprii, alerti, foarte buni paznici. Sunt putin prietenosi cu strainii. Nu sunt excesiv de agresivi sau de timizi.

Relatiile cu familia si casa

Sunt caini cu o personalitate placuta, carora le place sa fie inclusi in toate aspectele vietii de familie, fiind companioni foarte placuti. Sunt caini afectuosi, rabdatori si foarte buni cu copiii, pe care ii vor proteja daca este necesar. Au nevoie sa fie in preajma oamenilor si sa li se acorde atentie. Vor latra pentru a semnaliza aparitia vizitatorilor, dar apoi se vor aseza linistiti la locul lor. Socializati de pui cu alte animale de casa, inclusiv cu pisicile, le vor accepta fara probleme. Uneori pot fi dominanti cu alti caini.

Dresajul

Dresajul se poate face cu usurinta, cata vreme cainii sunt tineri. Daca nu se vor dresa de la o varsta timpurie, acesti caini vor deveni violenti, greu de controlat care vor avea impresia ca pot face numai ceea ce vor ei. Sunt caini sensibili, de aceea dresajul trebuie facut cu blandete.

Aspecte particulare

Este necesara perierea zilnica sau daca nu , macar o data pe saptamana, datorita robei abundente si lungi. O atentie deosebita trebuie acordata periajului zilnic mai ales in perioada naparlirii. Este necesara imbaierea sau curatarea blanii cu sampon uscat. Durata medie de viata a acestui caine este de 6-8 ani, fiind in scadere in ultimii ani, de la 10-12 ani. Clubul American al Ciobanescului de Berna a intreprins un studiu asupra sanatatii acestei rase, asupra unui numar de 1332 caini. Media de viata a acestora a fost de 7.2 ani. Cancerul este unul dintre principalele motive ale mortalitatii Ciobanescului de Berna, in intreaga lume, astfel , multe caini din aceasta rasa mor la o varsta tanara, de 3-4 ani.

Boli si afectiuni curente

Ciobanescul de Berna sufera de multe probleme de sanatate, de aceea screeningul ascendentei puilor este obligatoriu. Susceptibilitatea la imbolnaviri este de asemenea mare. Exista o serie destul de mare de maladii genetice care afecteaza acesti caini, in egala masura cu care sunt afectate alte rase pure de caini.

Una dintre cele mai cunoscute si discutate maladii este displazia de sold. Aceasta in unele cazuri se poate manifesta usor, fara schiopatura, dar in alte cazuri, poate debilita complet cainele, devenind vizibila de la varsta de 6 luni in sus. Studiile au demonstrat ca , din pacate, caini indemni de displazie, pot produce descendenti displazici. Displazia de sold se poate diagnostica prin efectuarea radiografiilor de bazin, specifice, care trebuie interpretate de un veterinar calificat si specializat pe aceasta problema.

O alta maladie este displazia de umar, termen folosit pentru a descrie cateva afectiuni care afecteaza articulatia umarului cainelui. Semnele clinice ale bolii, respectiv schiopatura de diferite grade poate aparea de la varsta de 5 luni, sau chiar la maturitate. Diagnosticul se pune de asemenea pe baza examenului radiologic.

Osteocondrita disecanta, este o boala a cartilajelor articulare, care poate duce la modificari artritice la nivelul articulatiilor acestui caine. Panosteita este o boala a oaselor lungi ale membrelor, care afecteaza in mod uzual puii de la 5-8 luni, pana la 2 ani. Boala produce durere si schiopatura, care poate fi intermitenta, cronica si se poate muta de la un picior la altul. Diagnosticul se pune tot pe baza examenului radiologic.

Entropionul si ectropionul (rasucirea pleoapelor spre interior, respectiv spre exteriorul globului ocular) este o afectiune oftalmologica, de asemenea cu determinism genetic care afecteaza rasa. Cataracta de diferite tipuri a fost semnalata destul de frecvent in cazul Ciobanescului de Berna.

Dilatatia si torsiunea gastrica apar frecvent la acest caine, datorita conformatiei toracelui si cavitatii abdominale.

Alergiile, mai ales cele de natura alimentara sunt si ele in topul bolilor caracteristice Ciobanescului de Berna. Mai pot apare relativ frecvent hipotiroidismul, Boala Von Willebrand (o coagulopatie, care se manifesta prin sangerari greu de controlat in cazul plagilor sau interventiilor chirurgicale ), stenoza sub-aortica , boala autoimuna ( ce se poate manifesta prin meningite aseptice foarte greu de diagnosticat si tratat).

Cancerul reprezinta poate cea mai mare provocare , atat pentru medicii veterinari, cat si pentru crescatorii acestor caini. In cazul Ciobanescului de Berna exista cel putin 2 tipuri de cancer care sunt transmisibile genetic, si anume mastocitomul, sau cancerul celulelor mastocitare si histiocitomul malign. Un studiu efectuat in anul 2000 arata ca 50% din cazurile de mortalitate au fost datorate cancerului.

[Irina]

Schnauzer Pitic

Schnauzer-ul pitic este un caine ce apartine grupei terrier-ilor in cadrul clasificarii facute de American Kennel Club. Pentru multe persoane, Schnauzer-ul este considerat cainele de companie ideal pentru familie. Existent in diferite marimi, Schnauzer-ul este un companion constiincios si curajos, precum si protector. Cu barba lor clasica si lungile lui sprancene, aceasta rasa de caini este usor de recunoscut in toata lumea.

Istoricul si originea

Schnauzer-ul este un caine originar din Germania si se imparte in Schnauzer-ul pitic, Schnauzer-ul standard si Schnauzer-ul urias. Dintre aceste trei talii, Schnauzer-ul standard este considerat prototipul, fiind cel mai vechi. Chiar daca aceste tipuri de Schnauzer par a fi similare, toate sunt considerate rase separate.

Toti Schnauzer-ii se crede ca s-au dezvoltat in regatele Wurttemberg si Bavaria, iar Schnauzer-ul standard a fost intalnit peste tot in aceste regate incepand din cel putin 1492. Picturile acelei ere descriu Schnauzer-ul ca un companion al gospodariei. Cainele nu era doar o parte a familiei, dar era utilizat la prinderea sobolanilor si la pazirea carelor in piete.

Schnauzer-ul pitic este cea mai nou si cea mai mica rasa dintre cele trei enumerate anterior si a fost conceput ca un caine de casa. Se crede ca aceasta rasa pitica s-ar fi creat prin incrucisarea Schnauzer-ului standard cu Affenpinscher-ii sau pudelii (caniche-ul).

Inainte de 1910, Schnauzer-ul nu era cunoscut in afara Germaniei. Dupa primul Razboi Mondial, rasa a devenit cunoscuta in intreaga lume. In timpul razboiului, Schnauzer-ul urias a fost utilizat in politie si ca mesager.

Astazi, Schnauzer-ul urias este utilizat in unele zone ale lumii ca si caine politist sau de paza. Schnauzer-ii standard si pitic sunt animale de companie indragite, de familie. Schnauzer-ul pitic este inregistrat in grupa Terrier-ilor in American Kennel Club.

Aspectul exterior si dimensiunile

Schnauzer-ul este un caine robust, compact. Toate taliile prezinta o roba deasa, sarmoasa cu sparncene groase, arcuite, mustati si barba. Cea mai frecvent intalnita coloratie a robei este cea sare cu piper, dar si cea neagra este, de asemenea, prezenta. In Germania, negrul este culoarea cea mai intalnita la acesti caini.

In Germania, majoritatea Schnauzer-ilor au urechile cupate, dar in Statele Unite, se intalnesc Schnauzer-i atat cu urechile cupate, cat si necupate. Urechile necupate stau ridicate la nivelul capului, iar varful le cade inainte.

Inaltime acestui caine la nivelul greabanului este de 30-36 cm, iar greutatea corporala este, in medie, 5-7 kg.

Personalitatea

Toti Schnauzer-ii sunt caini inteligenti, demni de incredere. Sunt foarte protectivi cu familia lor si sunt caini de supraveghere buni.

Relatiile cu familia si casa

Schnauzer-ul este un caine perfect pentru familie si este destul de tolerant cu copii. Sunt adesea circumspecti cu starinii si isi vor proteja familia prin alertarea proprietarilor in ceea ce priveste prezenta vreunui intrus.

Dresajul

Schnauzer-ii tind a fi caini independenti si nu tolereaza antrenamentul sever, dur sau mustrarile. Sunt usor de antrenat, atata timp cat sunt utilizate tehnici cu recompensare.

Aspecte particulare

Schnauzer-ii uriasi sunt caini inteligenti care se plictisesc usor.

In ideea mentinerii blanii lor curata si neincalcita, neincurcata, perierea si tunderea frecventa sunt necesare. Vizitele la frizer sunt de asemenea necesare pentru mentinerea aspectului clasic Schnauzer-ilor de la nivelul fetei.

Boli si afectiuni curente

Hipotiroidismul apare atunci cand glanda tiroida nu functioneaza normal. In lipsa unei secretii suficiente de hormon tiroidian , afectiunea mentionata se poate produce. Degenerarea retiniana progresiva este o afectiune care determina degenerarea celulelor nervoase de la nivelul retinei. Boala, de obicei, debuteaza la cainii in varsta si poate duce la orbire. Epilepsia este o afectiune a sistemului nervos care se dezvolta intre varsta de 2-5 ani. Cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce la orbirea animalului. Criptorhidismul este o tulburare manifestata prin lipsa migrarii unuia sau a ambelor testicule in scrot. Urolitiaza este o tulburare care afecteaza tractul urinar avand ca rezultat formarea pietrelor la nivelul vezicii urinare. Diabetul este o boala a pancreasului asociata unei productii insuficiente de insulina. Pancreatita reprezinta inflamatia pancreasului determinand diminuarea apetitului, stari de voma si durere abdominala. Suntul portosistemic este o malformatie a circulatiei sangvine asociata ficatului. Sangele este suntat departe de ficat, avand ca rezultat acumularea toxinelor sangvine si, consecutiv, inrautatirea starii generale a cainelui. In plus, Schnauzer-ul este susceptibil infectiilor vezicii urinare si dermatitelor alergice. Masculii necastrati pot dezvolta tumori ale celulelor Sertoli. Durata medie de viata a Schnauzer-ului pitic este de 14-16 ani

[Irina]

Pinscher pitic

Pinscher-ul pitic este un caine inteligent si plin de viata. Pinscher-ul pitic este un caine mare in interiorul unui corp de caine mic. Este energic, amuzant si inteligent si nu este versiunea mai mica a Doberman-ului Pinscher.

Istoricul si originea

Pinscher-ul pitic este un caine originar din Germania de cateva secole in urma, si desi arata ca un Doberman Pinscher pitic, nu este inrudit cu acesta. Pinscher-ul pitic este, in realitate, o rasa mai veche decat Doberman-ul Pinscher. Rasa a fost creata in urma imperecherii diferitelor rase incluzand ogarul italian, pinscher-ul german si teckelul si a fost initial utilizat pentru vanarea sobolanilor din grajdurile de vite. Se pare ca ogarul italian s-a utilizat la ameliorarea rasei, pentru a-i conferi aspectul miniatural, uscativ, cu picioare lungi si subtiri. Denumirea cainelui vine de la cuvantul "pinscher" care in limba germana inseamna "terrier".

Popularitatea Pinscher-ului pitic a crescut in Germania spre sfarsitul anilor 1800 si la inceputul anilor 1900. Pana in 1920, pinscher-ii pitic si-au facut aparitia in Statele Unite in urma importurilor. Pana in 1925, Pinscher-ul pitic este acceptat de catre American Kennel Club ca membru al grupei Toy (caini de "jucarie", caini de companie). Astazi, agilitatea si personalitatea acestui caine il fac un companion minunat si fascinant. Calitati: agilitate, caine de paza bun.

Grupa: Terrier sau Toy (AKC). Rasa este recunoscuta de urmatoarele organizatii si oficii internationale: CKC, FCI, AKC, UKC, KCGB, ANKC, NKC, NZKC, APRI, ACR.

Aspectul exterior si dimensiunile

Pinscher-ul pitic este un caine de talie mica, compact, musculos aratand similar unei versiuni mai mici a Doberman-ului Pinscher. Ochii sunt ovali, luciosi si de culoare inchisa. Botul este rectiliniu, lung, iar urechile sunt purtate ridicate, putand fi cupate sau nu. Linia spinarii este fie la acelasi nivel, fie este inclinata usor spre membrele posterioare. Coada cainelui este purtata ridicat si scurtata, iar picioarele sunt mici, similare felinelor. Picioarele din fata sunt drepte, iar pintenii anexati lor se amputeaza. Parul este scurt si lucios, putand fi roscat, negru si cafeniu sau ciocolatiu. Cainele prezinta un neobisnuit mers intepat.

Adultul prezinta o inaltime la greaban de circa 25-30 cm la mascul si de 25-28 cm la femela si o greutate de 4-5 kg la mascul si de circa 4 kg la femela.

Personalitatea

Pinscher-ul pitic este un caine plin de viata si intelient. Foarte jucaus si curajos, Pinscher-ul pitic este uneori foarte incapatanat. Are tendinta de a latra mult, in special, cand simte apropierea vreunui strain. Pinscher-ii sunt caini loiali stapanilor lor, fiind destul de protectivi. Acesti caini nu trebuie rasfatati prea mult pentru ca au tendinta de a deveni tirani. Pinscher-ii invata foarte repede. Veti fi uimiti ce repede va va intelege si asculta. Este indicat ca Pinscher-ul sa socializeze din copilarie atat cu alti caini, cat si cu oamenii. Trebuie sa acordati o atentie deosebita deprinderii Pinscher-ului dumneavoastra sa nu-si faca nevoile in casa, cercetand meticulos spatiile care-i sunt accesibile pentru a sesiza la timp murdaria facuta de acesta, mustruluindu-l pentru a intelege ca nu i se accepta asemenea lucruri. Altfel, va intelege ca sunteti perfect de acord sa-si faca necesitatile in casa, ulterior, fiind greu de dezobisnuit. Adesea, Pinscher-ul este denumit "regele jucariilor". Fiti atenti ca acest "catelus" are tendinta sa mestece obiecte mici pe care le poate inghiti. Nu il hraniti in exces.

Relatiile cu familia si casa

Pinscher-ul pitic este un caine bun pentru persoanele care locuiesc in apartamente. Sunt caini destul de activi in interiorul caminului, dar nu necesita o curte mare, daca sunt plimbati suficient. Daca sunt lasati singuri intr-o curte ingradita, asigurati-va ca gardul care imprejmuieste curtea nu poate fi penetrat, deoarece Pinscher-ul pitic va incerca sa evadeze pentru a se alatura din nou familiei sale. Pinscher-ul isi iubeste familia si ii place sa fie in centru atentiei si sa ia parte la activitatile familiale.

Este un caine loial si destul de posesiv cu familia sa, ceea ce il face un caine de paza bun. Rasa poate fi agresiva sau mai degraba suspicioasa cu strainii, daca nu socializeaza adecvat in copilarie. Unele exemplare pot fi foarte agresive cu alti caini, dar sunt, in general, tolerante cu alte animale de companie si cu copiii, atata timp cat acestia nu sunt sacaitori.

Dresajul

Pinscher-ul pitic este un caine inteligent si usor de educat si dresat cu rabdare si perseverenta. Daca nu este dresat sa fie supus, pinscher-ul pitic poate deveni incapatanat, recalcitrant, neascultator si independent.

Aspecte particulare

Pinscher-ului pitic nu-i place sa fie lasat singur, fara a avea nimic de facut. Sunt caini inteligenti si necesita o stimulare mentala pentru a preveni aparitia comportamentelor deviate, distructive.

Pinscher-ul nu necesita prea multa miscare, dar trebuie sa li se asigure periodic posibilitatea de a alerga si de a se juca.

Blana sa neteda, deasa, scurta si aspra este usor de intretinut. Perierea si pieptanarea cu o perie din par de porc se vor efectua periodic si cu o frecventa crescuta in perioadele de naparlire. Imbaierea sau samponarea blanii acestor caini se va efectua numai cand este strict necesar. Parul rupt poate fi inlaturat cu o carpa umeda, inmuiata in apa calduta. Pinscher-ul naparleste moderat, sezonier. Datorita taliei lor mici si a blanii scurte, pinscher-ul pitic trebuie protejat de frig.

Boli si afectiuni curente

Pinscher-ul pitic este, in general, un caine foarte sanatoas, cu minime griji de ordin medical.

Entropionul este o afectiune a pleoapelor ce implica rasucirea spre interior a marginii libere a acestora. Genele de la nivelul marginii libere a pleoapelor irita suprafata globului ocular, putand duce la probleme mult mai grave.

Degenerarea retiniana progresiva este o afectiune care determina degenerarea celulelor nervoase de la nivelul retinei. Tulburarea poate duce la orbire.

Cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Poti vedea o coloratie alba, de aspect tulbure la nivelul pupilei, care este in mod normal neagra. Afectiunea se poate produce la unul sau ambii ochi si poate conduce la orbire.

Maladia Legg-Calve Perthes, o afectiune a articulatiilor coxofemurale, determina durere si schiopatura consecutive.

Discopatia cervicala este o afectiune a discurilor cervicale de la nivelul gatului ce determina durere semnificativa.

Diabetul zaharat este o boala a pancreasului asociata productiei insuficiente de insulina.

Pinscher-ul pitic este, de asemenea, predispus la epilepsie, luxatie patelara si surditate.

Durata medie de viata a Pinscher-ului pitic este de peste 15 ani.

[Irina]

Newfoundland - Terra Nova

Newfoundland-ul sau Terra Nova are o lunga istorie ca si companion al oamenilor. Caine utilitar, Newfoundland este adesea utilizat in operatiunile de salvare din apa. Newfoundland-ul este un protector al familiei, de talie mare, un caine dragalas si afectuos, un confident si, uneori, un salvator.
Istoricul si originea

Originea acestei rase, asemeni altora, este intens disputata. Unii spun ca Terra Nova provine din cainii-ursi de origine scandinava, iar altii sunt de parere ca din molossi adusi de vikingi. Nu este exclus ca “reteta” sa fi cuprins si ceva sange de Leonberger, Ciobanesc de Berna sau Caine de munte de Pirinei.

“Tara de bastina” a rasei Terra Nova este considerata a fi insula cu acelasi nume (Terra Nova sau Newfoundland), din vestul Canadei. Primii europeni care au pus piciorul pe aceasta insula, in jurul anului 1000, au fost vikingii condusi de Leif Erikson. Apoi, in 1497, navigatorul italian Giovanni Cabota redescopera insula, in timp ce explora coastele peninsulei Labrador. Astfel, Terra Nova a devenit colonie engleza (in 1946 a fost declarata provincie canadiana) si a inceput sa fie un important “punct de lucru” pentru pescarii din intreaga lume, in special pentru cei francezi si englezi. Bogatia ei cea mai importanta erau bancurile de moruni, atat de numeroase incat Terra Nova a fost supranumita Insula Morunilor.

Ei bine, acum va intrebati cum si cand niste caini care se incadreaza perfect in tipul molossoizilor de munte au aparut si s-au inmultit pe o insula fara munti?

Specialistii sunt de acord ca Terra Nova este o rasa foarte veche. Desi pe insula s-au descoperit scheletele unor caini gigantici, datand din secolul al V-lea dupa Hristos, se pare ca, totusi, rasa nu este originara din Newfoundland. O speculatie rezonabila se bazeaza pe legenda lui Leif Erikson, despre care se spune ca ar fi avut la bordul corabiei sale un caine mare, negru, semanand cu Terra Nova, pe nume Oolum; iar rasa ar fi rezultatul imperecherii acelui exemplar cu cainii indienilor de pe insula. In sprijinul acestei teorii se mentioneaza si faptul ca, pana pe la inceputul secolului al XIX-lea, existau in Norvegia niste caini mari, negri, folositi la vanatoarea de lupi si ursi.

Prima descriere a rasei dateaza din 1732: “Cainele-urs din Newfoundland este de dimensiuni foarte mari si este foarte vigilent; ocupatia sa este sa pazeasca curtea sau casa, si are o voce ca un tunet”.

Pe de alta parte, este foarte posibil ca Newfoundland-ul sa fi evoluat din molossii cu par lung adusi pe insula de marinarii europeni, incepand cu secolul al XV-lea (de exemplu, pescarii basci au adus exemplare de Caine de Pirinei). Avand in vedere ca distanta dintre Asia si Alaska este foarte mica, nu trebuie neglijata nici teoria ca Terra Nova este rezultatatul incrucisarii unor Dogi de Tibet (veniti din Asia) cu cainii de tip lupoid ai indienilor.

Cainii Terra Nova erau nelipsiti de pe vasele de pescuit ce porneau in larg din provincia canadiana de la care provine numele rasei. Ridicat la rangul de industrie locala, pescuitul a reprezentat intotdeauna un domeniu in care acest caine urias, dar abil, s-a remarcat. Misiunea sa consta in tractarea navoadelor pe mare, urmata de aducerea acestora inapoi la bordul ambarcatiunii, dupa capturarea prazii. La fel de eficient pe uscat ca si in apa, Newfoundland-ul era suficient de puternic pentru a indeplini si rolul de salvamar sau pentru a sparge gheata, capacitatea pulmonara permitandu-i sa inoate pe distante lungi si sa tina piept curentilor oceanului. La sfarsitul unei zile de munca, toata incarcatura era transportata, tot cu ajutorul cainilor, in oras. Alte asemenea exemplare canine asigurau livrarea laptelui la domiciliu sau primirea corespondentei in intreaga insula. Aceste patrupede erau cea mai ieftina si eficienta “mana de lucru”.

Multi caini au fost importati din insula Terra Nova de catre englezi. Asadar, acestia au atras repede atentia chinofililor englezi. Cei de talie mai mica, excelenti aportori si inotatori, au fost “recalificati” drept caini de vanatoare si s-au transformat in actualii Labradori. Cei mari s-au raspandit din Anglia spre intreaga Europa de Vest si au cucerit inimile unor personalitati precum Napoleon, regele George al III-lea, lordul Byron si Richard Wagner. Multi nobili isi luau asemenea caini mari pentru ca erau “ornamentali” si, datorita caracterului lor vesel si “bonom”, erau ideali tovarasi de joaca ai copiilor si chiar babysitteri. Ce imperecheri au facut crescatorii englezi, daca si ce alte rase britanice au folosit, nu se stie. Cert este ca selectia a inceput pe la jumatatea secolului al XIX-lea si, in scurt timp, avand la baza cainii mari adusi din Newfoundland, s-au fixat caracteristicile actualului Terra Nova.

In aceeasi perioada, somptuoasa roba neagra a Newfoundland-ului a inceput sa castige tot mai multi adepti, in timp ce popularitatea celei alb-negru sa scada. Si in Statele Unite, cainii din Terra Nova erau la mare pret si chiar au stat la baza obtinerii unei alte rase: Chesapeake Bay Retriever. Primele exemplare de Terra Nova prezentate intr-o expozitie si-au facut aparitia la Birmingham, in 1860, spre incantarea spectatorilor. Pictorul sir Edwin Landseer a ales un exemplar alb-negru drept model pentru a realiza un celebru tablou. El dorise ca aceasta panza sa fie un omagiu adus tuturor cainilor Terra Nova care, de-a lungul timpului, au salvat mii de oameni de la inec. Dupa aproape un secol de la moartea pictorului, o rasa de caini a primit numele Landseer in memoria lui. Aceasta rasa a fost obtinuta de catre chinologii germani, in cursul secolului al XX-lea, pornind de la exemplare de Terra Nova de colorit alb-negru (precum cel din tabloul lui sir Landseer). Si astazi, necunoscatorii pot usor confunda Landseer-ul cu un Terra Nova alb-negru. La o privire mai atenta (sau citind standardele), se pot observa, insa, diferente esentiale intre cele doua rase: coloritul Landseer-ului este strict alb-negru (si, fata de Terra Nova, are o alta repartitie a culorilor), proportional, este mai usor si mai putin masiv, are picioarele mai inalte.

Cele mai frumoase cuvinte care s-au scris vreodata despre acest devotat slujitor al omului, au fost ale lordului George Gordon Byron – poate cel mai mare dintre poetii romantici englezi. " Acest epitaf a fost scris pe piatra de mormant a cainelui sau, Boatswain, care s-a nascut in Terra-Nova, in mai 1803, si a murit la Newstead, in 18 noiembrie 1808 : "In acest loc se afla ramasitele unei fiinte care era frumoasa fara sa fie vanitoasa, era puternica fara sa fie dispretuitoare, era curajoasa fara sa fie violenta si avea toate celelalte virtuti ale omului, dar fara sa aiba si viciile lui."

Terra Nova a fost printre primele rase recunoscute de catre Kennel Clubul englez, in 1873. Primul exemplar de Terra Nova a fost inscris in cartea de origini franceza in anul 1885. In 1886, s-a redactat primul standard si succesul international nu a intarziat. Europa, dar si America, au fost cucerite de acest urias prietenos, care avea de partea sa atat fizicul placut si impunator, cat si aptitudinile de lucru si temperamentul minunat. De mai multe decenii, cel mai numeros efectiv de Terra Nova se afla in SUA, unde rasa este alintata cu porecla Newfie (prescurtarea de la Newfoundland). In ceea ce priveste Europa, cel mai puternic club al rasei este cel italian (SAT - Societa' Amatori Terranova). De asemenea si clubul danez detine un loc fruntas. In ultimul timp, podiumurile europene si mondiale au fost cucerite de examplare superbe ce provin din Ungaria.

In 1996, FCI a hotarat ca Terra Nova este o rasa canadiana si a inlocuit standardul elaborat de englezi cu cel nou, canadian. Diferentele dintre cele doua standarde au fost minime (cel canadian este mai detaliat), insa disputele intre chinologii de pe cele doua maluri ale Atlanticului nu au intarziat sa apara. Principala polemica a ultimului deceniu opunea partizanii tipului american (mai compact, cu o miscare mai degajata, dar avand capul mai “butucanos”, gen Saint Bernard), aparatorilor tipului englez traditional de Terra Nova, care este mai armonios, dar nu se misca la fel de bine. Din fericire, datorita septelului european, aceasta polemica si-a pierdut sensul.

Incepand cu anii ’80 europenii au importat numeroase exemplare de mare valoare de pe continentul nord-american si multi crescatori s-au orientat dupa tipul american de Terra Nova.

Newfoundland-ul este un caine utilitar, fiind folosit atat pe teren, cat si in apa. Cainii Newfoundland sunt intensiv utilizati in operatiunile de salvare din apa si, mai putin, la ajutarea pescarilor la tractarea si transportarea pachetelor grele. American Kennel Club a acceptat Newfoundland-ul ca rasa in 1979.
Aspectul exterior si dimensiunile

Citind standardul ne imaginam un caine impresionant care degaja forta, curaj si demnitate. Proportiile bune sunt foarte importante. Newfoundland-ul are o blana dubla impermeabila. Parul de acoperire este gros, de lungime medie si drept. Subparul este moale si foarte des.

Terra Nova prezinta mai multe varietati de culoare: negru, maro si alb-negru (cele recunoscute de FCI – Federatia Chinologica Internationala). Negru, culoarea traditionala, trebuie sa fie uniforma, desi usoare nuante de bronz sunt acceptate. Marcajele albe pe piept, barbie, degete si/sau varful cozii sunt de asemenea acceptate. Culoarea maro cuprinde toate nuantele de la ciocolatiu la bronz. Marcajele albe pe piept, barbie,degete si/sau varful cozii sunt acceptate si la culoarea maro. Un Terra Nova alb-negru are blana alba cu marcaje de culoare neagra. Capul tipic este negru sau negru cu alb pe bot, cu sau fara o dunga alba ce se intinde de la bot pana intre ambii ochi. Pe spate se remarca o zona in forma de sa, tot de culoare neagra. Regiunea fesiera (pana spre coada) este de asemenea neagra. Partile corpului ramase sunt de culoare alba si pot sa prezinte o bifare minima. In expozitii, exemplarele unicolore cu marcaje de alta nuanta in afara de alb sunt descalificate. Culorile recunoste de catre AKC (American Kennel Club) sunt de asemenea negru, alb-negru, maro, dar si gri, care nu este acceptata de FCI. In America Terra Nova alb-negru este cunoscut sub denumirea de Landseer, in timp ce in Europa Landseer-ul este cu totul alta rasa, foarte diferita de Terra Nova.

Un pui de Terra Nova creste cu o viteza rapida. Inaltimea (la greaban) medie pentru cainii adulti este de 71 cm la masculi si 66 cm la femele. Greutatea aproximativa a masculilor este de 68 kg, iar a femelelor de 54 kg. Se prefera exemplarele de talie mare, dar nu in detrimentul armoniei formelor, al calitatii generale, al fortei sau al miscarii.

Desi Newfoundland-ul pare a fi la prima vedere un caine linistit, de fapt, el este destul de activ. Ii place si necesita exercitiu fizic zilnic. Caracteristicile lui reunesc forta si curajul iesite din comun, cu blandetea si echilibrul. Companion rabdator si afectuos, Terra Nova este nascut pentru a trai in mijlocul familiei. Terra Nova are un singur tel in viata: sa fie alaturi de stapanul pe care il adora. V-ati putea gandi ca, pentru oricine isi doreste un caine mare, de familie, Terra Nova este alegerea ideala. De vreme ce Newfoundland-ul a demonstratat de-a lungul timpului un simt puternic de responsabilitate, este potrivit pentru a tine companie copiilor de orice varsta, demonstrand un comportament cu mult mai tolerant decat alte rase. Totusi, cei mici nu ar trebui lasati niciodata singuri langa caine, deoarece pot fi usor loviti in joaca din cauza dimensiunilor unui Terra Nova. De asemenea nici un Terra Nova nu ar trebui sa fie “chinuit” de catre un copil. Niciodata sa nu lasati un copil sa urce pe spatele unui pui in crestere sau al unui adult. Terra Nova nu e cainele care sa traiasci la distanta de familie, asa ca nu trebuie lasat sa traiasca singur, uitat intr-un padoc, caci lipsa de dragoste si de atentie il provoaca suferinta. Pe de alta parte, un Terra Nova se adapteaza foarte usor schimbarii caminului sau la orice varsta, cu conditia de a primi aceeasi afectiune si ingrijire.

In ceea ce priveste paza, este putin probabil ca un Terra Nova sa inceapa sa maraie, el se va baza mai mult pe talia sa impunatoare pentru a trasmite un mesaj intrusului nedorit. Este tipic ca un Newfoundland sa ramana neclintit intre familia sa si orice dusman. Nu va ameninta, ci va ramane intr-o pozitie ce indica ca se afla la datorie. Orice caine, alt animal, copil sau vizitator care nu are intentii rele va fi primit cu prietenie de catre un Terra Nova Terra Nova este suficient de inteligent pentru a recunoaste o situtie periculoasa. De-a lungul timpului s-au inregistrat numeroase cazuri in care cainii au salvat oameni de scurgeri de gaze, incendii si alte pericole. Sunt foarte cunoscuti pentru instinctul lor de a salva oamenii de la inec, de aceea unii sunt dresati in acest sens, obtinand adevarate performante. Au atata curaj, incat si din elicopter in apa, ca adevaratii salvamari.

Cei care vor un asemenea companion trebuie sa se gandeasca foarte bine inainte de a se repezi sa-si cumpere puiul. Putine fiinte sunt mai dragalase decat un pui de Newfie, dar sunteti, oare, pregatiti fizic, mental si financiar pentru a creste un caine urias? Inainte de a achizitiona puiul, ar trebui sa petreceti mai mult timp informandu-va si invatand cat mai multe despre rasa. Sunt multe posibilitati de a va educa in acest sens: vizitand expozitiile chinologice, canise, si cel mai important, comparand cainii intre ei de fiecare data cand aveti posibilitatea.

Achizitia oricarui caine trebuie sa fie o decizie de familie facuta cu intentia de a pastra cainele pe o perioada indelungata. Daca va indoiti cat de putin de posibilitatea de a creste un Terra Nova, mai bine nu va luati unul. Avand un Terra Nova va trebui sa-i dedicati ani buni din viata dumneavoastra, primind in schimb ce-i drept, mult mai mult decat ati investit…

Grija pentru noul membru al familiei

Durata medie de viata a unui Terra Nova este de aproximativ 10 ani. Cu o ingrijire responsabila si adecvata, puteti descoperi ca Terra Nova este un caine puternic si robust. Problemele intalnite la puii de Terra Nova sunt de cele mai multe ori cauzate de lipsa de experienta a noilor proprietari. Metoda corecta de a incepe este de a achizitiona un pui sanatos si sa-l pastrati in felul acesta prin vizite regulate la medicul veterinar si o mancare de buna calitate. O carte despre rasa sau cu ingrijirea generala a unui caine este o investitie buna.

Aveti grija ca puiul sa nu topaie, sa nu sara prea mult si nici sa se joace pe suprafete alunecoase: oasele si articulatiile lui nu sunt pregatite pentru eforturi prea mari si pot fi afecatate permanent. Pana la varsta de 18 luni, un “june” nu trebuie sa faca prea mult efort fizic. Indiferent de varsta, este interzis ca un Terra Nova sa alerge sau sa se antreneze dupa ce a mancat sau cand este foarte cald.
Personalitatea

Newfoundland-ii sunt calmi, echilibrati si companioni devotati. Nu sunt cunoscuti ca si caini care latra excesiv. Sunt caini de paza protectori, dar nu agresivi. Sunt considerati caini foarte curajosi, iar cutezanta lor este legendara.

Majoritatea cainilor Terra Nova adora sa inoate. Este un exercitiu excelent pentru ei intrucat le intareste musculatura fara a le suprasolicita articulatiile. Posibilitatea de a inota il va face cu adevarat fericit.

Un Newfoundland saliveaza destul de des. Ce-i drept, mult mai putin decat un St. Bernard de exemplu, dar cand afara este cald, cand alearga sau se joaca, cu siguranta vor saliva mai mult.

In ciuda blanii sale abundente, un Terra Nova se adapteaza si la o temperatura mai ridicata, insa trebuie sa-i oferiti cainelui cat mai multa umbra si apa proaspata. In climatele calde, blana exterioara ramane, insa subparul are o tendinta mai mare de a naparli.

Un Terra Nova care doarme afara trebuie sa dispuna de un padoc ferit de curent, cu podea de lemn. Suprafata minima a unui padoc ar trebui sa fie de 6 mp (2x3), insa catelul ar trebui lasat mai mult liber in curte in timpul zilei.

Parul lui nu este greu de intretinut, dar trebuie pieptanat si periat periodic. Operatia consuma ceva timp, mai ales in perioadele de naparlire. Un Newfoundland naparleste cel putin odata pe an. Toaletajul este foarte important, intrucat parul mort trebuie scos, altfel acesta va forma pasle. Majoritatea exemplarelor naparlesc foarte mult in primavara, si apoi din nou in toamna.

Deoarece Terra Nova are pielea grasa, este predispus la aparitia otitelor si trebuie sa-i curatati urechile cat mai des.

Este foarte tipic sa auzim pe cei care nu cunosc rasa spunand: ”Vai, Doamne, cu siguranta mananca extrem de mult!”. Un Terra Nova adult este un caine mai putin mancacios in comparatie cu alte rase, avand un metabolism foarte lent. Fiind un caine atat de mare, trebuie sa primeasca o alimentatie corecta, atat cantitativ, cat si calitativ. Alimentatia incorecta va compromite definitiv dezvoltarea puiului. Consultati-va cu crescatorul in aceasta privinta, intrucat el va poate sfatui cel mai bine ce hrana sa alegeti, datorita anilor de experienta in hranirea cainilor Terra Nova. Cantitatea de mancare de care are nevoie un Terra Nova nu este proportionala cu greutatea, ci cu talia si activitatea sa. Ratia unui pui de 8 saptamani va fi impartita in 4 mese pe zi; dupa varsta de 6 luni, aceasta va fi impartita in 3, iar un adult trebuie sa primeasca ratia impartita in 2 mese. Niciodata sa nu ingrasati puiul in perioada de crestere, mai degraba pastrati-l usor slabut. Supraalimentand puiul nu il vom face sa creasca mai mare decat acesta este programat din punct de vedere genetic, ci numai ii vom cauza probleme cu oasele si articulatiile. Un adolescent supraponderal are toate sansele sa devina displazic. Ingrasand un Terra Nova prea mult, la orice varsta, ii reducem considerabil durata de viata si ii putem cauza probleme de sanatate. Cantitatile de hrana indicate pe sacii de mancare sunt in general mult prea mari pentru Terra Nova.
Relatiile cu familia si casa

Newfoundland-ul se intelege bine cu copiii si cu alte animale de companie datorita temperamentului lui echilibrat si inteligentei. Acest caine necesita un volum semnificant de spatiu datorita taliei sale mari, motiv pentru care este posibil sa nu fie un caine de companie bun pentru persoanele care detin pentru prima data un caine.
Dresajul

Chiar daca este bland si docil, Newfoundland-ul va fi obligatoriu educat. Dresajul si disciplina sunt elemente indispensabile pentru dezvoltarea unui psihic armonios.Fiind niste caini inteligenti Terra Nova se dreseaza foarte usor. Daca folositi hrana ca rasplata si incurajarile, puiul va fi “un scolar” cu multa vointa. Puteti consulta un dresor inainte sau va puteti documenta cu ajutorul cartilor, revistelor, materialelor video, articolelor de pe internet.
Afectiuni frecvente



Avand in vedere greutatea considerabila si osatura puternica specifica, in cazul acestei rase se constata frecvent afectiuni osteoarticulare cu determinism genetic.

Displazia de sold, caracterizata prin neconcordanta dintre cele doua suprafete articulare, a femurului si a cavitatii acetabulare, este rezultatul asocierii unor factori genetici cu conditii de mediu extern favorizante, fiind diagnosticata cu certitudine prin examen radiologic. In functie de gravitatea modificarilor articulare depistate prin acest examen, displazia poate fi de mai multe grade (de la A, adica absenta modificarilor patologice, pana la gradul E, ce reprezinta un caz sever de displazie).

Displazia de cot este o anomalie localizata la articulatia cotului. Simptomatologie: de la afectarea usoara a articulatiei, manifestata clinic prin jena in deplasare dupa eforturi prelungite, pana la manifestari din cele mai grave cu limitarea miscarii, schiopatura severa, durere si chiar producere de sunete de rupere la nivelul articulatiei in timpul mersului. Simptomatologia poate fi diferita, in functie de efortul depus de animal, deoarece greutatea animalelor creeaza presiuni la nivelul suprafetelor articulare, unde, din cauza efortului, cartilajele pot suferi modificari culminand cu procese degenerative ce se pot extinde la nivelul oaselor. Astfel, efortul produs de alergare, sarituri sau coborare poate agrava leziunea. Tratamentul vizeaza ferirea cateilor de efort, supravegherea administrarii calciului si a proteinelor in exces; in ultima instanta, cand leziunile sunt grave, trebuie sa se intervina chirurgical. Indivizii afectati nu vor fi imperecheati, fiind exclusi de la reproductie.

Tinand cont ca aceasta rasa se caracterizeaza printr-un ritm de crestere foarte rapid, o atentie deosebita trebuie acordata modului de hranire si evitarii suprasolicitarilor fizice in perioada de dezvoltare a puilor (la fatare, un pui cantareste 600 de grame, la 10 saptamani ajunge la greutatea de 10 kg, iar la 8-9 luni depaseste 50 de kg).

Stenoza aortica (SAS) este determinata de ingustarea orificiului aortic, care determina dificultati in golirea ventricului stang in aorta, in timpul sistolei ventriculare. Suflul determinat de vibratiile orificiului stramtorat va aparea in timpul sistolei si seamana cu un zgomot de razatura. Stenoza aortica poate fi depistata cel mai devreme la varsta de 7-8 saptamani, insa diagnosticul de certitudine se pune dupa varsta de 16 saptamani pe baza auscultatiei si, in primul rand, pe interpretarea electrocardiogramei. Pulsul va fi lent, regulat, cu amplitudine mica si cu tensiune mare. La palparea zonei de proiectie cardiaca se percepe un soc cardiac putermic dat de bataile inimii, asemanator cu lovitura unei bile in bolta. Tulburarile functionale nu apar atat timp cat cordul se mentine hipertrofiat. Este insa de preferat ca animalele afectate sa nu depuna mult efort.

Cistinuria este o afectiune urinara, caracterizata prin formarea calculilor de cisteina (un aminoacid) la nivelul vezicii urinare sau al rinichilor, si apare ca urmare a unor dereglari in transportul cisteinei in rinichi, producandu-se eliminarea aminoacidului in urina. Precipitarea si formarea calculilor de cisteina sunt favorizate de pH-ul acid al urinei. Boala a fost diagnosticata mai frecvent la masculi, intre 3-5 ani, manifestandu-se clinic prin uriniri frecvente, cu sange, imposibilitate de urinare (uneori) tot la masculi, infectii secundare etc. Pe baza testului ADN pot fi depistati din timp atat purtatorii cat si indivizii afectati.

Dilatatia gastrica este o afectiune ce priveste rasele de talie mare, cu pieptul adanc, manifestata printr-o distentie gastrica in general post prandial (dupa masa) urmata in cele mai multe cazuri de torsiune gastrica. Semnele clinice variaza in functie de fazele distensiei gastrice: balonament, durere, respiratie dificila, chiar imposibilitatea mentinerii pe picioare. Tratamentul este chirurgical.

In privinta modificarilor oftalmologice cu determinism genetic la Terra Nova, amintim: cataracta (opacifierea completa sau partiala a cristalinului), PRA (atrofia retiniana progresiva), entropion (rasucirea in interior a pleoapei), ectoprion (rasucirea catre exterior a pleoapei), prolapsul glandei anexe a pleoapei a III-a (formatiune asemanatoare cu o cireasa la unghiul intern al ochiului).

Alte boli semnalate sunt: hipotiroidismul (disfunctie tiroidiana caracterizata prin secretia insuficienta de hormon tiroidian), boala „von Willebrand” (deficienta a factorilor de coagulare a sangelui) si dischinezia ciliara (proasta functionare a cililor vibratili, in special a celor care „tapiteaza” mucoasa respiratorie, dar orice sistem de organe ce contine cili poate fi afectat : sistemul reproducator, canalele auditive, sistemul nervos central, sistemul urinar).

[Irina]

Boxer

Boxer-ii sunt caini foarte prietenosi, putandu-se bucura atat de tare incat isi misca intreg bazinul cand dau din coada. Renumit in Statele Unite inca din anii 40, Boxer-ul este un caine de casa excelent care si-a primit numele de la obiceiul lui de a fi un luptator, stand pe membrele din spate si boxand cu labele din fata.

Istoricul si originea

Exista cateva teorii cu privire la originea boxer-ului. Una dintre teorii, emisa in anii 1800, sustinea ca Boxer-ul a fost creat in Germania, in urma incrucisarii dintre un caine tip mastiff, Bullenbeisser, si bulldog-ul englez. Unul dintre primele exemplare de Boxer a fost Blanka, un Boxer in totalitate alb. Considerata un caine esential in dezvoltarea rasei, Blanka a dat nastere la numerosi pui. Una dintre fiicele sale, Meta von der Passage a devenit un membru important in pedigree-ul Boxer-ului. Se considera ca aproape toti Boxer-ii ar proveni din Meta.

O alta teorie nu este la fel de credibila. Ea sustine ca Boxer-ul ar fi o rasa de caini mult mai veche, care ar proveni din caini de lupta tibetani. Indiferent de originea lor, Boxer-ul este un caine utilitar si a fost una dintre primele rase, in Germania, antrenate pentru a efectua activitati in cadrul serviciului de politie. Curajul si vitejia lor i-au facut sa devina caini mesageri pe campurile de lupta in timpul primului si celui de-al doilea razboi mondial.

Recunoscut prima data de catre American Kennel Club in 1904, Boxer-ul nu a avut succes in randurile familiilor americane pana in anii `40.

Aspectul exterior si dimensiunile

Boxer-ul este un caine de talie medie, cu un corp patratos, dar cu o alura ce exprima noblete. El este o combinatie de putere si agilitate cu eleganta si stil. Rasa are un spate scurt, membre puternice si un bot scurt si patratos cu maxilarul inferioar iesit in afara si cu cute faciale. Muschii acestui caine sunt bine dezvoltati, fermi si bine evidentiati sub pielea intinsa.

Majoritatea Boxer-ilor din Statele Unite au cozile amputate si urechile clupate, dar in unele tari, aceste operatii estetice sunt interzise.Blana sa este scurta, lucioasa, neteda si aderenta la piele. Poate fi dungata, cafenie sau bruna, cu sau fara pete albe. Boxer-ii complet albi nu sunt foarte frecvent intalniti deoarece crescatorii, in general, ii elimina din cadrul programelor de reproducere datorita predispozitiei lor crescute la surditate. Boxer-ul adult are o inaltime la nivelul greabanului de 56-63 cm la mascul si de 53-61 cm la femela. Greutatea corporala variaza in functie de sex, fiind de 27-32 kg la mascul si de 24-29 kg la femela.

Personalitatea

Boxerul este un caine precaut si atent cu strainii, dar curios si isi va etala curajul neinfricat daca se simte amenintat. Boxer-ii se pot adapta aproape oricarui mediu de viata, atata timp cat sunt in compania oamenilor.Boxer-ii sunt caini foarte inteligenti, dar pot fi si violenti si de nestapanit. Din acest motiv, dresajul de supunere este obligatoriu. Boxer-ului ii place antrenamentul si va invata rapid. Unele exemplare, bine educate si dresate, au fost utilizate pentru insotirea persoanelor cu diferite handicapuri, la fel de bine ca si pentru paza.

Relatiile cu familia si casa

Boxer-ul este un caine prietenoas, devotat familiei sale. Caracterul sau este in primul rand jucausi, si mai apoi rabdator cu copiii. Este tolerant vis-a-vis de poznele acestora si adora sa se joace. Boxer-ul este un protector nativ si, daca este dresat, poate fi un bun caine de paza si protectie. Fara o educatie adecvata, unii Boxer-i au tendinta de a fi prea prietenosi, preferand mai degraba sa linga sau sa se joace cu intrusul decat sa fie prudent si rezervat cu acesta.

Aspecte particulare

Cainii boxer nu necesita o ingrijire speciala, dar necesita un antrenament consistent si consecvent. Blana sa scurta necesita o minima de ingrijire. Desi, sunt animale de companie excelente, cainii din rasa Boxer au tendinta de a se lupta intre ei, in special daca celalalt Boxer este de acelasi sex. Cea mai mare problema in ceea ce-i priveste pe Boxer-i este frecventa crescuta a cancerului in comparatie cu alti caini de rasa.

Boli si afectiuni curente

este o afectiune brusca ce pune in pericol viata cainelui, asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia. Epilepsia este o afectiune a sistemului nervos care se dezvolta intre varsta de 2-5 ani. Discopatia intervertebrala este o afectiune ce implica discurile vertebrale situate intre vertebre. Cainii afectati prezinta durere. In cazuri grave, severe se poate produce paralizia membrelor posterioare. Dilatatia cardiaca este o afectiune cardiaca care are ca rezultat marirea, subtierea muschiului cardiac ce formeaza peretii inimii. Mastocitoamele sunt tumori maligne care se pot dezvolta atat la nivelul pielii, cat si in organele interne.In plus, desi acestea nu apar foarte frecvent, urmatoarele afectiuni au fost de asemenea, relatate: Hiperadrenocorticismul este o tulburare care afecteaza glandele adrenale (suprarenale). Cand sunt supraactive, glandele adrenale secreta in exces cortizol, producand starea de boala. Criptorhidismul este o tulburare manifestata prin lipsa migrarii unuia sau a ambelor testicule in scrot. Hipotiroidismul apare atunci cand glanda tiroida nu functioneaza adecvat. In lipsa unei cantitati suficiente de hormon tiroidian, imbolnavirea se poate produce. Axonopatia progresiva este o boala degenerativa a sistemului nervos, care multumita eforturilor crescatorilor de Boxer, este astazi, rara. Cainii Boxer este predispusi diferitelor tumori si cancere, afectiunii oculare cherry eye, demodeciei, atopiei, acneei, surditatii si incontinentei urinare.Durata medie de viata a Boxer-ului este de 9-10 ani.

[Irina]

Bullmastiff

Bullmastiff-ul, un caine masiv si afectuos din grupa raselor utilitare, este rezultatul imperecherii bulldog-ului englez cu mastiff-ul englez vechi. Rasa are o istorie relativ recenta si a fost creat initial pentru a pazi domeniile englezesti de braconieri. Astazi, Bullmastiff-ii nu mai sunt la fel de populari, dar cei care poseda acesti caini sunt la fel de loiali rasei, cat este rasa de loiala stapanului lor.

Istoricul si originea

Istoria Bullmastiff-ului incepe in Anglia in jurul anului 1860. In aceea perioada, proprietarii domeniilor si padurarii aveau dificultati in controlarea ravagiilor produse de catre braconieri. Detinatorii de domenii de vanatoare aveau nevoie de un caine care sa fie capabil sa imobilizeze orice persoana care ar fi indraznit sa le incalce proprietatea pana la sosirea ajutoarelor. Astfel, s-a decis ca cea mai buna combinatie ar fi fost aceea abtinuta prin incrucisarea mastiff-ului englez vechi, conferindu-i noii rase curajul si forta, si bulldog-ul englez, pentru rezistenta. Dupa cateva generatii, combinatia finala (60% mastiff si 40% bulldog) a avut ca rezultat crearea unui caine neinfricat care ataca, dar nu maltrata, la comanda.

Pana de curand, Bullmastiff-ul era, initial, un caine de paza si protectie, fiind, de obicei, numit "cainele de noapte al padurarilor". In 1924, rasa a fost stabilizata, fiind oficial recunoscuta de catre English Kennel Club. American Kennel Club a recunoscuta rasa abia in 1933. Rasa a devenit populara in cadrul serviciilor militare si politienesti, dar, astazi, este mult mai des utilizata pentru caini de paza si protectie, precum si caine de companie.

Aspectul exterior si dimensiunile

Bullmastiff-ul impresioneaza prin statura si forta sa. Are un cap mare si lat, cutat si un corp masiv. Compact si puternic, acest caine este descris ca avand o alura care exprima noblete si chiar intelepciune.

Blana acestui caine este scurta, neteda si lucioasa, deasa si de cele mai multe ori cafenie, tarcata sau dungata (dungi sau pete inchise la culoare pe un fond gri-cenusiu sau maro-roscat).

Adultul de Bullmastiff prezinta o inaltime la nivelul greabanului de circa 63-69 cm la mascul si de 61-66 cm la femela si o greutate corporala de 50-60 kg la mascul si de 45-54 kg la femela.

Personalitatea

In ciuda faptului ca este un caine robust si puternic, Bullmastiff-ul este, de la sine, loial membrilor familiei sale si chiar docil si prietenos. Cainii Bulmastiff sunt recunoscuti pentru inteligenta, obedienta, curajul si loialitatea lor.

Relatiile cu familia si casa

I n mod natural, bullmastiff-ul isi asuma rolul de caine aparator si protector al familiei sale, fiind devotat si tandru, chiar si cu copiii. Bullmastiff-ii traiesc cel mai bine in casele ce au curti mari, dar se pot adapta si vietii intr-un apartament, daca stapanul lor este gata sa le asigure perioade de miscare adecvate. Bullmastiff-ii pot fi tinuti chiar si afara, intr-o cusca cu tarc, suportand cu brio vremea aspra.

Dresajul

Bullmastif-ii sunt caini de paza si protectie, nativi care raspund bine antrenamentului de supunere. Sunt caini inteligenti si doritori sa invete si sa va satisfaca toate cerintele.

Aspecte particulare

Datorita masivitatii si fortei lor, Bullmastiff-ii nu sunt caini care se adreseaza orisicui. Au nevoie de o persoana echilibrata si extrem de ferma pentru a le controla iesirile.

Boli si afectiuni curente

Torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata cainelui, asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia.

Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat durerea, schiopatura si artrita consecutiva. In plus, un numar insemnat de Bullmastiff-i moare din cauza cancerului. Acest caine este de asemenea predispus dermatitei de contact, eczemelor si pierderii parului (alopeciei).

Durata medie de viata a Bullmastiff-ului este de 8-10 ani.

[Irina]

Fila Brasileiro

Fila Brasileiro, de asemenea, cunoscut si ca mastiff-ul brazilian, este un caine masiv, caracterizata printr-un instinct nativ de protector. Fara o socializare si un dresaj adecvat, unii caini pot deveni agresivi.

Istoricul si originea

Fila Brasileiro este una dintre cele doua rase de origine braziliana, cealalta rasa fiind reprezentata de catre copoiul brazilian. Fila Brasileiro se crede ca este unul dintre primii caini direct descendenti ai mastiff-ilor spanioli si portughezi, multi considerand ca mastiff-ul englez, bloodhound-ul si bulldog-ul au fost folositi in dezvoltarea rasei.

In secolul al XVII-lea, conchistadorii spanioli si portughezi au adus acesti caini impresionanti, o data cu ei in Brazilia. In Brazilia, cainii au fost perfectionati si erau folositi pentru luarea urmei sclavilor fugari si pentru paza proprietatilor stapanilor lor. Rasa a fost de asemenea, utilizata pentru vanarea jaguarilor, fiind poreclita chiar "Onceiro", vanatorul de jaguari. Cuvantul "fila" se traduce " inhata" si face referire la tendinta cainelui de a ataca si de a nu-i da drumul victimei cu nici un pret.

I n cele din urma, Fila Brasileiro a fost importata in Statele Unite, dar este considerata in continuare o rasa rara. Datorita inclinatiilor agresive native, Fila Brasileiro a ajuns sa fie o rasa prohibita in cateva state si nu este recunoscuta de catre American Kennel Club.

Aspectul exterior si dimensiunile

Fila Brasileiro este un caine cu un cap masiv, un bot lat si puternic si ochi migdalati, de culoare inchisa. Corpul este musculos, iar coada este lunga si rasucita la varf. Blana sa este scurta si neteda, vargata sau in culori compacte.

Fila Brasileiro are o inaltime la nivelul greabanului de 65-75 cm si o greutate corporala de 41-50 kg. Unii masculii pot fi si mai grei.

Personalitatea

Fila Brasileiro este un caine cu o personalitate puternica, dominanta si poate fi agresiv cu strainii. Socializarea precoce, inca din copilarie, este absolut necesara. Cainele trebuie strunit de un stapan experimentat si nu este indicat persoanelor care nu l-ar putea controla. Cainele este dotat cu un simt al mirosului excelent ceea ce ii face un redutabil caine de paza, care ataca si isi apara teritoriul fara a fi educati in acest sens. Fila Brasileiro este un caine foarte inteligent si loial familiei sale.

Relatiile cu familia si casa

Un Fila Brasileiro bine educat si socializat paote fi un companion excelent. Sunt caine de casa foarte buni, in ciuda taliei lor. Fila Brasileiro este un caine de paza bun, fiind loial si supus familiei sale, dar agresiv cu strainii si alte animalute de companie cu care nu este familiarizat. Se intelege bine cu copiii, devenind bland si protector in jurul acestora. Cainii au nevoie de un dresor experimentat, pentru a le contura comportamentul.

Dresajul

Fila Brasileiro este o rasa independenta si usor de dresat. Cainele necesita un dresaj ferm, dar rational si o socializare timpurie. Un caine din rasa Fila Brasileiro bine crescut si bine educat, este un urias afectuos si prietenos. Fara dresaj, Fila Brasileiro are potentialul de a fi agresiv si constutie un real pericol.

Aspecte particulare

Fila Brasileiro a fost un caine prohibit in numeroase tari datorita naturii sale agresive. Un Fila Brasileiro needucat si nesocializat poate fi dificil de controlat. Indiferent daca este dresat sau nu, Filei Brasileiro nu trebuie sa i se permita sa hoinareasca nestingherit si trebuie tinut in lesa, cand este scos in spatii publice. Blana sa scurta si deasa nu necesita o ingrijire speciala pentru a o mentine curata si lucioasa, fiind suficienta o perierea periodica.

Boli si afectiuni curente

Torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata cainelui, asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia. Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat durerea, schiopatura si artrita consecutiva.

Durata medie de viata a rasei Fila Brasileiro este de 9-11 ani.

[Irina]

Dog de Bordeaux

Rasa de caine Dog de Bordeaux, de asemnea cunoscut si ca mastiff-ul francez, a devenit popular in Statele Unite dupa aparitia filmului "Turner and Hooch" la mijlocul anilor 80. Desi, inca putin cunoscuta in afara granitelor Frantei, rasa se dovedeste a fi un caine puternic si impozant, dar, de asemenea, si un membru afectuos al familiei.

Istoricul si originea

Ca si in cazul altor rase de caini, originile Dogului de Bordeaux par a fi un secret bine pazit. Unii sunt de parere ca rasa este un descendent al uriasului Moloss, un caine care astazi nu mai exista si care era folosit de romani in batalii. Unii considera ca acest caine a aparut in urma incrucisarii bulldog-ului cu mastiff-ul, in timp ce altii cred ca aceasta rasa este una si aceeasi cu cea pe care o utilizau celtii la vanatoare. Facand abstractie de toate acestea, acest caine puternic si impresionant este un companion indragit si un protector nativ.

Dupa cum ii sugereaza si numele, dogul de Bordeaux s-a dezvoltat intr-o mare masura in regiunea Bordeaux din Franta. El a servit ca si caine de front, caine de paza al turmelor de vite si oi, bodyguard personal si chiar a fost un participant in cadrul luptelor cu gladiatori. In timpul revolutiei franceze, care a inlaturat monarhia franceza, soarta acestui caine a fost nesigura. Multi dintre acesti caini au fost ucisi incercand sa protejeze bunurile si proprietatile stapanilor lor. Dupa terminarea revolutiei franceze, au existat schimbari enorme in infatisarea si dimensiunile rasei. In cele din urma, a fost conceput un standard al rasei, care a fost modificat de cateva ori. Ultima sa versiune a fost redactata in 1993.

Dogul de Bordeaux a fost in totalitate format in Franta, iar importurile in Statele Unite au inceput undeva la jumatatea secolului al XX-lea. Desi este considerata o rasa rara, se pare ca exista circa 3000 de caini, in prezent, numai in Statele Unite. Desi si-a castigat faima in Statele Unite, Dogul de Bordeaux nu este inca recunoscut de American Kennel Club.

Aspectul exterior si dimensiunile

Dogul de Bordeaux este un cainecu un corp musculos, robust si pieptul adanc. Capul este masiv, lat, scurt si prevazut cu multe cute si maxilare proeminente. Ochii sunt ovali, bine distantati, cu arcada superioara proeminenta. Urechile pendulante, pliate sunt dispuse in partea superioara a capului si prezinta o baza de prindere larga. Urechile nu trebuie clupate, iar coada este lasata la lungimea sa naturala.

Blana dogului de Bordeaux este scurta, moale si neteda, in diferite nuante de cafeniu. Cea mai intalnita varietate de culoare este rosu aprins cu ochii caprui sau de culoarea chihlimbarului. Unii caini pot prezenta o masca de culoare maron sau neagra.

Dogul de Bordeaux prezinta o inaltime de 58-75 cm si o greutate corporala de 54,4-65,2 kg.

Personalitatea

Dogul de Bordeaux este un caine loial si devotat, dar are un caracter puternic, incercand sa domine persoanele slabe, putand, in unele circumstante, deveni chiar agresiv. Este un caine de paza excelent; simpla sa aparitie poate inspaimanta potentialii intrusi. Aceasta rasa nu se adreseaza persoanelor care detin pentru prima data un caine sau pentru acelea care nu ii pot stapani.

Relatiile cu familia si casa

Aceasta rasa de caini necesita un ingrijitor puternic si ferm, atat din punct de vedere fizic, cat si mental. Dogul de Bordeaux este un caine de companie extraordinar si credincios, dar ar trebui supravegheat cand i se permite sa se joace cu copiii. Isi va apara familia si domeniul, chiar cu pretul vietii.

Dresajul

Dogul de Bordeaux un caine ce trebuie dresat pentru a fi supus si socializat inca din copilarie. Unele exemplare pot avea un caracter dominant, puternic care are nevoie de un proprietar ferm si categoric. Acesti caini raspund bine la tehnicile de dresaj pozitive, ferme. Suprasolicitarile si durerea provocata (colierele cu socuri) nu trebuie utilizate. Daca dogul de Bordeaux are un proprietar potrivit, el poate deveni un caine adorabil si echilibrat.

Aspecte particulare

Dogul de Bordeaux necesita multa miscare pentru a-si mentine corpul musculos, puternic in cea mai buna forma. Dogii de Bordeaux trebuie sa fie intotdeauna tinuti in lesa in spatiile publice.

Dogul de Bordeaux este un caine cu blana scurta, ce nu necesita prea multa ingrijire. Perierea periodica este necesara pentru a le mentine blana lucioasa.

Boli si afectiuni curente

Torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata cainelui, asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia.

Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat durerea, schiopatura si artrita consecutiva.

Panosteita este o inflamatie a oaselor lungi in crestere. Aceasta are ca rezultat aparitia durerii si a schiopaturii pana la maturitatea corporala a cainelui.

Dilatatia cardiaca este o afectiune cardiaca care are ca rezultat marirea, subtierea muschiului cardiac ce formeaza peretii inimii.

Datorita botului sau relativ scurt, dogul de Bordeaux este este un caine predispus tulburarilor asociate caldurii excesive.

Durata medie de viata a dogului de Bordeaux este de 10-12 ani.

[Irina]

Rottweiler

Dresajul si ingrijirea corespunzatoare a Rottweiler-ului il pot face un caine de companie excelent. Rottweiler-ul este o rasa de caini foarte puternica cu instincte protectoare native. Initial, utilizat ca si caine ciobanesc care supraveghea turmele de oi, Rottweiler-ul a devenit rapid mai bine cunoscut ca si caine de paza. Desi, uneori rautacios datorita unei educatii inadecvate si mergand pana la agresiune, dresajul si ingrijirea adecvata a Rottweiler-ului il pot face un companion excelent.

Istoricul si originea

Se crede ca Rottweiler-ul din zilele noastre este un descendent al cainilor-pastori din timpurile romanilor, probabil, al mastiff-ului italian. Asa cum romanii si-au extins dominatia de-a lungul intregii Europe, Rottweiler-ul le-a stat alaturi avand rolul de a pastori cirezile de vaci si de a-i apara pe soldati si alimentele acestora de pradatori. Datele istorice au consemnat ca trupele romanilor, in cele din urma, au intrat si s-au stabilit in Germania in anul 74 i.Hr. In acel timp, acoperisurile din olane (tigle) rosii reprezentau stilul arhitectural obisnuit, iar colonia a fost numita Rottweil, o traducere a cuvintelor germane pentru tigla rosie. Aceasta colonie a dat nastere numelui rasei, care a contribuit cu loialitate si curaj la dezvoltarea civilizatiilor romane si germanice.

Practic, aproape distrusa in jurul anii 1800, rasa a revenit la inceputul secolului al XX-lea, datorita eforturilor sustinute ale unor crescatori entuziasti din Stuttgart.

Rottweiler-ul este incadrat in clasa cainilor utilitari si a fost prima data inregistrat de catre American Kennel Club in 1931.

Talente: luarea urmei (copoi), caine ciobanesc, de paza si de protectie, politist si caraus.

Grupa: Mastiff (buldog) sau caini utilitari (AKC).

Rasa este recunoscuta de urmatoarele organizatii si oficii internationale: CKC, FCI, AKC, UKC, KCGB, ANKC, NKC, NZKC, APRI, ACR.



Aspectul exterior si dimensiunile

Rottweiler-ul este un caine de talie medie, de culoare neagra cu pete ruginii pe obraji si bot, labe si membre. Exista si o varietate de Rottweiler rosie (roscata) cu pete maron. Blana sa este formata din fire de par de lungime medie, drepte si destul de aspre. Capul cainelui este lat cu un bot rotunjit, bine dezvoltat si urechi triunghiulare, lasate. Nasul este mare si negru. Ochii sunt de culoare inchisa, cu o expresie de loialitate si bunavointa. Buzele sunt negre, iar mucoasa lor este pigmentata. Corpul acestui caine este masiv si puternic, musculos si atletic. Rottweiler-ul poseda o forta considerabila si prezinta un piept adanc si lat. Coada este taiata (scurtata in lungime) ramanand una sau doua vertebre coccigiene (piese osoase ale coloanei vertebrale). Rottweiler-ii sunt adesea nascuti cu pinteni la nivelul membrelor posterioare, care sunt amputati, de regula, o data cu coada.

Se sustine ca ar exista doua tipuri de caini Rottweiler:

1.Rottweiler-ul german se pare ca este mai scund, mai indesat si are un cap mai mare si mai butucanos;

2.Rottweiler-ul american este mai inalt, cu picioarele mai lungi si cu capul mai putin butucanos.

In orice caz, sunt crescatori care fac selectii urmarind standardul german, care este in afara celui recunoscut de AKC, in timp ce altii fac selectii urmarind standardul american, acceptat de AKC.

Adultul de Rottweiler are in medie 61-69 cm inaltime la mascul si 56-63 cm la femela. Masa corporala este de 43-59 kg la mascul si de 38-52 kg la femela.



Personalitatea

Rottweiler-ul este un caine cu o personalitate puternica. Este calm, usor de dresat si educat, curajos si devotat proprietarului si familiei sale. Este un caine extrem de protector, aparandu-si familia cu inversunare. Sunt luptatori puternici, care par a fi imuni la durere. Sobru, ponderat, loial, sigur pe sine, Rottweiler-ul necesita stapani care il pot domina si manipula. Dresajul ferm si meticulos este esential pentru acest caine, altfel puteti sfarsi prin a avea un caine extrem de puternic, independent si peste masura de agresiv.

Este un caine de paza nativ, cu un caracter bland si usor de cizelat. Sunt foarte inteligenti si si-au dovedit abilitatile in cadrul institutiilor politienesti, militare sau vamale de-a lungul multor secole.

Acest caine necesita multa companie si timp pentru socializare pentru a avea cu adevarat un exemplar reusit. Prietenii si rudele familiei sunt, in general, primiti cu entuziasm. Strainii nu pot trece mai departe de trotuar.

Latratul este adesea rezervat pentru intrusii nedoriti.



Relatiile cu familia si casa

Rottweiler-ul este un caine de companie pretabil pentru persoanele care sunt in cautarea unui prieten loial si a unui caine de paza credincios. Proprietarii impartasesc o legatura puternica cu cainii lor de companie; totusi, rasa nu este cunoscuta pentru abilitatea de a realiza relatii de prietenie rapide cu strainii. Adesea vazuti ca o amenintare de catre Rottweiler-i, strainii pot fi intampinati cu o reactie agresiva. Acest caine nu prea este indicat familiilor cu copii mici datorita fortei si posibilei intolerante fata de poznele copiilor. Rottweiler-ul se bucura sa fie singurul caine al familiei. Poate fi agresiv cu alti caini, motiv pentru care trebuie tinuti in lesa in spatiile publice.

Cand un caine Rottweiler este complet educat si dresat, va fi un bun tovaras de joaca pentru copii. Va accepta pisicile si alte animalute de casa atata timp cat a avut o experienta pozitiva cu acestea in timpul copilariei.

Rottweiler-ul se va acomoda sa traiasca intr-un apartament, daca i se acorda suficient timp si spatiu pentru miscare. Sunt caini relativ inactivi in interiorul caminului, astfel ca o curticica este suficienta pentru a-l face fericit.



Dresajul

Rottweiler-ii sunt caini extrem de inteligenti si sunt utilizati de secole datorita curajului lor recunoscut ca si caini de paza. De la inceputul secolului al XX-lea, rasa a fost utilizata ca si caini politisti. Rottweiler-ii sunt nerabdatori si doritori sa invete. Din nefericire, unele persoane au ales sa profite de entuziasmul Rottweiler-ului pentru a-i invata si antrena sa fie agresivi. Acest lucru a avut ca rezultat crearea unei reputatii proaste pentru rasa, reputatie pe care proprietarii si crescatorii de caini Rottweiler au incercat cu disperare s-o reabiliteze. Cu un dresaj adecvat, Rottweiler-ul poate deveni un membru al familiei, indragit si devotat.

Datorita taliei lor, dresajul trebuie instituit de timpuriu, inca de cand cainele este mic si trebuie luat in serios pentru a va putea asigura ca exemplarul dumneavoastra nu va deveni agresiv.



Aspecte particulare

Unii caini Rottweiler sforaie in timp ce dorm si, ocazional, ca urmare, tusesc. Aceasta nu implica o problema de sanatate pentru caine. Totusi, daca tusitul este un fenomen frecvent, in special, in timp ce cainele dumneavoastra de companie doarme, acesta poate fi un indiciu al prezentei unei afectiuni cardiace sau pulmonare. Acestea sunt probleme grave care ar trebui tratate imediat.

Rottweiler-ul ar trebui periat cu o perie din par de porc de circa doua ori pe saptamana. Aceasta este o regula generala pentru toate rasele de caini cu parul scurt. O manusa-perie este adecvata pentru efectuarea unui periat meticulos. Perierea stimuleaza cresterea parului nou, sanatos si inlatura parul uzat, pregatit sa cada. Aceasta activitate va permite stabilirea unei legaturi cu cainele. Demararea acestui regim in timp ce cainele dumneavoastra de companie este inca pui, este o cale eficienta pentru inceperea unei relatii apropiate si bazata pe incredere. Imbaiati-l numai cand este absolut necesar. Rottweiler-ul este un caine ce naparleste sezonier si nu excesiv.

Rottweiler-ul este un caine ce necesita un volum suficient de miscare. Alergatul in spatiile deschise (paduri sau campurile neimprejmuite) ii vor face foarte fericiti, neavand nici o intentie de a se departa de dumneavoastra. Inotul si alergatul pe langa bicicleta sunt activitati perfecte pentru consumarea energiei acestui caine „sportiv” din nastere. Rottweiler-ul se va bucura intotdeauna sa recupereze mingea pe care i-o veti arunca.

Catelele de Rottweiler sunt foarte prolifice, nascand in mod frecvent pana la 12 catei.



Boli si afectiuni curente

Torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata cainelui, asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia. Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat aparitia durerii, schiopaturii si artritei consecutive. Cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce in timp de pierderea vederii la cainii batrani.

Entropionul este o afectiune a pleoapelor ce implica rasucirea spre interior a marginii libere a acestora. Genele de la nivelul marginii libere a pleoapelor irita suprafata globului ocular, putand duce la probleme mult mai grave. Diabetul este o afectiune pancreatica asociata unei insuficiente in producerea de insulina.

Osteocondroza este o boala articulara care poate conduce la aparitia durerii, mers impleticit, schiopatura si artrita. Parvovirusul este un virus gastrointestinal devastator care afecteaza in principal cateii. Alte implicatii de ordin medical ale cainilor din rasa Rottweiler include insuficienta renala, osteofitoza vertebrala, afectiuni ale muschilor si nervilor si displazia de cot.

Rottweiler-ul este susceptibil, de asemenea, rupturii ligamentului incrucisat.

Durata medie de viata a Rottweiler-ului este de 10-12 ani.

[Irina]

Pinscher German

Pinscher-ul german este originar din Germania, rasa datand de cateva secole si fiind folosita ca si caine utilitar pentru a vana animalele daunatoare (pasari si rozatoare) si pentru a-si apara familia si domeniul. Cainele a fost utilizat in procesul de formare a Doberman-ului pinscher si a pinscher-ului pitic, dar este mult mai inrudit cu schnauzer-ul.

Pinscher-ul german este un caine de talie medie, undeva intre un pinscher pitic si un Doberman pinscher. Una dintre rasele de baza utilizate in dezvoltarea acestor rase, pinscher-ul german este, de fapt, mult mai inrudit cu schnauzer-ul standard. Pinscher-ul german este de asemenea cunoscut si ca pinscher-ul standard.

Istoricul si originea

In anii 1800, puii de pinscher german puteau avea blana atat neteda, cat si aspra. In cele din urma, cainii cu blana neteda au devenit cunoscuti ca pinscher-i germani, in timp ce cainii cu blana aspra au devenit schnauzer-ii standard de astazi. In 1879, rasa a fost oficial recunoscuta in Germania si a fost protejata si promovata din 1894 de catre clubul german al pinscher-ului schnauzer.

Pinscher-ul german aproape disparuse dupa al doilea razboi mondial, dar a reusit sa fie salvat datorita eforturilor lui Werner Junghof pana la jumatatea anilor 1950.

Astazi, pinscher-ul german este un caine destul de rar in Statele Unite, fiind considerat mai degraba un companion si un protector decat un caine de vanatoare.

Pinscher-ul german a fost recunoscut de catre American Kennel Club in anul 2001, ca si membru al grupei cainilor utilitari.

Rasa este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: CKC, FCI, KCGB, NKC, NZKC, ANKC, APRI, AKC, ACR, pinscher-ul german apartinand grupei a 2-a.

Aspectul exterior si dimensiunile

Pinscher-ul german este un caine de talie medie, musculos care seamana cu un Doberman pinscher mai mic. Botul este drept si alungit, prevazut cu un nas negru, iar urechile sunt situate in partea superioara a capului. Ele pot fi cupate sau nu. Cand nu sunt cupate, urechile formeaza un fald. Coada este purtata ridicat si scurtata, iar picioarele sunt similare celor de pisica.

Blana acestui caine este neteda, lucioasa si scurta. Coloarea blanii poate fi cafenie (varietatea Isabella), diferite nuante de rosu si negru sau albastru cu pete roscate sau maron.

Pinscher-ul german adult are o greutate corporala in jur de 11-16 kg si o inaltime la nivelul greabanului de circa 41-48 cm.

Personalitatea

Pinscher-ul german poate fi companionul ideal. Pinscher-ul german este un caine plin de viata si inteligent. Este foarte jucaus si curajos, dar poate fi incapatanat si independent. Nu are tendinta sa latre atat de mult ca alti pinscher-i, dar va latra intotdeauna cand se apropie vreun strain.

Pinscher-ii germani au instincte de protectori in mod nativ, astfel ca vor musca inainte de a gandi daca este cazul. Ca si in cazul altor pinscher-i si terrier-i, pinscher-ul german nu se va retrage in cazul disputelor cu alti confrati, motiv pentru care are nevoie de un proprietar ferm care sa-i controleze tendinta de a se incaiera. Pinscher-ii germani sunt caini foarteloiali si protectori. Ei isi vor apara teritoriul, proprietarul si familia pana la ultima rasuflare. Ei de asemenea, pot deveni peste masura de posesivi cu propriile obiecte, cum ar fi propriile oase, un scaun in care ii place sa lancezeasca si castronul cu mancare. Pinscher-ul german trebuie invatat care ii este locul in casa.

Relatiile cu familia si casa

Pinscher-ul german este un caine care se preteaza persoanelor care locuiesc in apartamente. Este destul de activ in interiorul caminului, dar nu necesita o curte mare, plimbarile in lesa fiind suficiente. Daca este lasat singur intr-o curte imprejmuita, asigurati-va ca gardul sa fie integru si sa nu fie vreo poarta deschisa, deoarece pinscher-ul german va incerca sa evadeze. Pinscher-ilor germani nu trebuie sa li se permita sa hoinareasca fara a fi tinuti in lesa pentru ca au tendinta de a haitui orice misca.

Acest caine isi adora familia, dar este mai fericit alaturi de copiii de varsta mai inaintata. Este loial si chiar posesiv cu membrii familiei sale, ceea ce-l face un caine de paza bun. Rasa poate fi agresiva cu strainii, daca nu socializeaza adecvat inca din copilarie. Unele exemplare isi pot manifesta agresivitatea fata de alti caini. Cand este lasat in compania altor animalute de casa, mici (pisici, iepuri, etc.) intotdeauna trebuiesupravegheat.

Dresajul

Pinscher-ul german este un caine inteligent si usor de dresat, cu rabdare si perseverenta. Daca nu este educat sa fie supus si ascultator, pinscher-ul german poate deveni neascultator, incapatanat si greu de controlat.

Aspecte particulare

Pinscher-ului german nu-i place sa fie lasat singur fara nimic de facut. Sunt caini inteligenti avand nevoie de o stimulare mentala pentru a preveni dezvoltarea tulburarilor de comportament, distructive. Datorita taliei lor mici si a blanii scurte, pinscher-ul german trebuie protejat de frig.

Blana lui lucioasa, neteda si rezistenta necesita minima ingrijire. O periere periodica pentru a inlatura parul mort este tot ceea ce are nevoie. Aceast caine naparleste sezonier.

Boli si afectiuni curente

Pinscher-ul german este o rasa rezistenta si, per ansamblu, sanatoasa, cu putine probleme de ordin medical. Urmatoarele afectiuni au fost relatate cu o frecventa mai crescuta:

Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat aparitia durerii, schiopaturii si artritei consecutive.

Atrofia retiniana progresiva este o afectiune care deterima degenerarea celulelor nervoase de la nivel retinian. Afectiunea debuteaza adesea la animalele in varsta si poate conduce la orbire.

Cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Acesta tulburare poate afecta unul sau ambi ochi, conducand la orbire fara tratament.

Herniile , ombilicala sau inghinala, se pot produce.

Maladia von Willebrand este o tulburare de coagulare.

Criptorhidismul este o tulburare manifestata prin lipsa migrarii unuia sau a ambelor testicule in scrot.

Durata medie de viata a pinscher-ului german este de circa 12-15 ani.

[Irina]

Shar-Pei

Termenul shar-pei se traduce ca „blana rugoasa, cutata, nisipie”. Shar-pei-ul este usor de recunoscut datorita pielii sale cutate. Mai accentuate la catei, la majoritatea Shar-pei-lor adulti inca se pastreaza multe dintre aceste cute. Din moment ce cainele a fost, initial, creat ca si rasa de lupta, pielea lalaie, foarte mobila ii permite Shar-pei-ului sa se intoarca si sa-si continue lupta, chiar daca este inhatat de alt caine.
Cu cutele sale dragalase, Shar-pei-ul chinezesc este un caine faimos si foarte indragit de iubitorii de animale.



Istoricul si originea

Shar-pei-ul este o rasa foarte veche si unica, existand de secole in provinciile sudice ale Chinei, respectiv in Kwan-Tung. Este foarte probabil ca rasa sa dateze inca din jurul perioadei Dinastiei Han (202 i.Hr. – 220 d.Hr). Ascendentii exacti ai Shar-pei-ului nu sunt pe deplin cunoscuti. Se crede ca ar fi un descendent al Chow-chow-ului, cu toate acestea, singura legatura clara intre aceste rase este limba violet.

Initial recunoscuta ca o rasa de lupta, Shar-pei-ul isi gasea, de asemenea, utilizarea si la vanatoare, la pastorirea vitelor si pentru aparare domeniului stapanului sau. Termenul shar-pei se traduce ca „blana rugoasa, nisipie” sau ca „blana asemanatoare glaspapirului sau smirghelului” referindu-se la senzatia de par aspru, tepos al blanii acestei rase.

Dupa ce comunistii au preluat puterea in China, cainii au fost efectiv eliminati. Din moment ce cainii au fost, initial, proprietatea bogatasilor, ei au fost considerati a fi o amintire a unei clase de elite care nu mai exista. Actiunea de a detine un caine in timpul regimului comunist atragea dupa sine pedepse severe.

Datorita, in primul rand, eforturilor omului de afaceri Matgo Law din Hong Kong (care la momentul respectiv era o colonie a Marii Britanii), cativa Shar-pei au fost importati in Hong Kong si Taiwan. De acolo, inmultirea a continuat, iar rasa s-a perfectionat. Din 1968, Shar-pei-ul era recunoscut de catre Hong Kong Kennel Club.

Rasa si-a facut aparitia pentru prima data in Statele Unite in 1966 si a fost in cele din urma acceptata de catre American Kennel Club in 1988 ca membra a grupei raselor non-sporting (de agrement).

Astazi, rasa este recunoscuta de urmatoarele organizatii si oficii internationale: CKC, FCI, AKC, UKC, KCGB, ANKC, NKC, NZKC, APRI, ACR.

Aspectul exterior si dimensiunile

Shar-pei-ul este usor de recunoscut datorita pielii sale cutate. Mai accentuate la catei, la majoritatea Shar-pei-lor adulti inca se pastreaza multe dintre aceste cute. Din moment ce cainele a fost, initial, creat ca si rasa de lupta, pielea lasata, extrem de mobila ii permite Shar-pei-ului sa se intoarca si sa-si continue lupta, chiar daca este inhatat de alt caine.

Exista doua varietati distincte de aspect al blanii la Shar-pei, ambele cu par scurt si aspru. Cele mai cunoscute varietati de culoare sunt cafeniu, negru, crem, roscat, ciocolatiu si argintiu.

In afara cutele caracteristice, Shar-pei-ul este una dintre rasele rare a carui limba este albastru inchis-violet. Capul este lat, cu un bot plat si cu buze groase amintind de un hipopotam. Urechile sunt mici, cazute, purtate pe langa cap. Coada este tinuta in sus si rasucita pe spate formand o bucla mai stramta sau mai larga.

La Shar-pei-ul adult inaltimea la nivelul greabanului este de 46-51 cm, iar greutatea corporala poate ajunge pana la 18-25 kg.

Personalitatea

Shar-pei-ul este cunoscut ca avand o personalitatea puternica si un temperament dominant, avand nevoie de un proprietar ferm si consecvent care sa-l supuna. Este foarte probabil ca el sa refuze efectuarea anumitor comenzi primite de la anumiti membri ai familiei care n-au reusit sa se impuna in fata lui. Ei tind sa fie foarte activi necesitand un antrenament corespunzator. Se bucura de libertate si se simt bine atat la tara cat si la oras, dar nu si in cusca. Shar-pei-ul isi creeaza legaturi puternice cu membrii familiei sale, dar nu sunt rezervati cu strainii. Shar-pei-ul uraste apa si va face orice ii sta in putinta sa evite apropierea de ea.

Relatiile cu familia si casa

Shar-pei-ul este un caine independent si usor distant, rece, dar este si un membru al familiei protector si foarte devotat. Este una dintre rasele cel mai facil de dresat la domiciliu. Datorita naturii sale independente, Shar-pei-ul prefera sa fie singurul caine al familiei. In ciuda faptului ca este nostim si dragalas cand este pui, rasa nu este recomandata familiilor cu copii mici.

Shar-pei-ul se poate adapta usor traiului intr-un apartament, daca beneficiaza de suficient timp pentru a face miscare. Este moderat activ in interiorul caminului, motiv pentru care nu este absolut necesar sa i se asigure o curte. Datorita capului lor plat, Shar-pei-i sunt foarte sensibili la caldurile excesive, motiv pentru care in zilele caniculare trebuie sa li se asigure un umbrar si apa la discretie. Asigurandu-le suficienta miscare, vor fi foarte linistiti in interiorul caminului.

Dresajul

In ultimii ani, multe dintre exemplarele de Shar-pei au manifestat comportamente agresive si greu de strunit. Dupa multa munca din partea crescatorilor, rasa de astazi este semnificativ mai putin agresiva si mai usor de controlat. In ciuda acestui aspect, rasa nu trebuie tinuta sub un control riguros si nu necesita o socializare timpurie.

Fiind un protector al familiei innascut, Shar-pei-ul este un bun caine de paza.

Aspecte particulare

Shar-pei-ul poate avea un comportament agresiv fata de straini si nu are suficienta rabdare sa suporte poznelor copiilor. Cainele prefera sa fie regele sau regina casei. Din acest motiv, este de o importanta covarsitoare pentru proprietari, ca acestia sa se impuna ca lideri ai familiei, timpuriu in viata cainelui.

Puii de Shar-pei cresc foarte repede intr-un timp scurt, motiv pentru care trebuie hraniti corespunzator.

Shar-pei-i necesita multa miscare pentru a-si consuma energia, dar trebuie sa aveti in vedere sa-i tineti in lesa, in public, pentru ca au tendinta de a sari la harta cu alti caini, iscandu-se adevarate lupte. De asemenea, nu trebuie sa-l extenuati in zilele toride, deoarece ei nu suporta temperaturile crescute.

Shar-pei-ul trebuie periat periodic. Blana lor nu trebuie niciodata trimata. Aceasta rasa prezinta o blana simpla, fara puf profund si protector. Shar-pei-ul naparleste sezonier sau putin cate putin pe tot parcursul anului. Imbaierea o data pe saptamana si perierea zilnica sunt absolut necesare in timpul perioadelor de inlocuire ale blanii. Unii proprietari sustin ca au dezvoltat alergii la blana aspra a Shar-pei-ului.

Boli si afectiuni curente

In general, Shar-pei-ul este un caine sanatos cu cateva implicatii de ordin medical. Totusi, urmatoarele afectiuni au fost semnalate cu o frecventa crescuta:

- entropionul este o afectiune a pleoapelor ce implica rasucirea spre interior a marginii libere a acestora. Genele de la nivelul marginii libere a pleoapelor irita suprafata globului ocular, putand induce probleme mult mai severe.

- glaucomul este o afectiune grava si dureroasa care determina cresterea presiunii intraoculare. Poate conduce la orbire daca nu este tratat la timp.

- piodermita se refera la infectiile cutanate profunde.

- atopia este o boala a pielii de natura alergica.

- hipotiroidismul apare atunci cand glanda tiroida nu functioneaza adecvat. In lipsa unei cantitati suficiente de hormon tiroidian, imbolnavirea se poate produce.

Febra Shar-pei-ului este un sindrom neinteles inca in totalitate. Shar-pei-ii afectati prezinta febra intermitenta si marirea in volum a genunchilor (umflati).

In plus, desi acestea nu apar frecvent, urmatoarele afectiuni au fost, de asemenea, semnalate:

- torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata animalului asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia.

- displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat aparitia durerii, schiopaturii si artritei consecutive.

De asemenea, Shar-pei-ul este predispus la demodecie (demodicoza), displazie de cot, amiloidoza si prolapsul pleoapei a III-a.

Durata de viata a Shar-pei este de 10-12 ani.

[Irina]

Perro de Presa Canario sau Dogo Canario

Presa Canario, cunoscut si sub denumirea de cainele de Canare, este o rasa masiva si puternica, un caine cu calitati innascute de protector si paznic al turmelor de vite. Acest caine are potentialul de a fi un inamic de temut.

Istoricul si originea

Originar din Insulele Canare, Presa Canario este un caine musculos cu o personalitate puternica. Aceasta rasa a fost initial utilizata la luptele de caini si a fost creata in urma incrucisarii cainilor de cireada, acum disparuti, care fusesera adusi in Insulele Canare de catre colonistii spanioli. Cainii Presa Canario au fost caini de lupta extraordinari, dar numarul lor a scazut aproape pana la disparitie atunci cand luptele de caini au fost interzise in anii 1940. In 1960, cativa crescatori interesati s-au straduit sa restabileasca rasa prin incrucisarea rasei Perro de Ganado Majorero cu alte rase de talie mare. In urma acestei incrucisari au aparut doua varietati.

Presa Canario care provine din Insula Gran Canare este un caine de talie mare si puternic obtinut in urma incrucisarii cainilor aparuti dupa incrucisarea initiala cu mastiff-ul si marele danez. Cealalta varietate provine din Tenerife si este mai agila. Aceasta varietate a fost creata prin incrucisarea bulldog-ului, bullmastiff-ului, marelui danez, Staffordshire bull terrier-ului, pitbull-ului si dogului de Bordeaux.

Astazi, Presa Canario se spune ca este un metis rezultat in urma tuturor incrucisarilor mentionate si a straduintelor multor crescatori, metis care este dotat cu toate caracteristicile unui excelent caine de cireada si de paza si protectie. Cu toate acestea, acesti caini sunt interzisi in cateva state datorita tendintei lor spre agresivitate. Rasa este acceptata in Statele Unite, dar American Kennel Club nu a recunoscut rasa pana in momentul acesta.

Astazi, rasa este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: APRI.

Aspectul exterior si dimensiunile

Presa Canario este un caine de talie mare si puternic, cu un cap mare si patratos. Botul este lat si puternic. Nasul este negru, iar ochii sunt inchisi la culoare. Urechile sunt adesea cupate, iar coada este de lungime medie. Corpul este masiv si emana forta. Crupa este usor ridicata. Presa Canario are o piele groasa, o osatura compacta si o musculatura bine dezvoltata. Blana este scurta si aspra si poate fi dungat pe fond cenusiu, cenusiu si cafeniu cu marcaje albe pe gat si piept si o masca inchisa la culoare in jurul ochilor si a fetei.

Presa Canario atinge o inaltime la nivelul greabanului in jur de 55-65 cm si o greutate corporala de circa 38-48 kg.

Personalitatea

Presa Canario are un caracter puternic si agresiv innascut, avand nevoie de un stapan care sa stie sa-l domine. Acest caine este un luptator formidabil, dar este foarte loial stapanului sau. Sunt caini de paza inegalabili, simpla lor infatisare fiind un factor intimidant, fara sa mai mentionam abilitatea lor de a infrunta intrusii. Detinut de persoana nepotrivita, acest caine poate deveni periculos, dar cu un stapan ferm si consecvent el poate fi un companion devotat si agreabil. In concluzie, ceea ce trebuie sa stiti este ca Presa Canario nu este un caine indicat pentru persoanele neexperimentate.

Relatiile cu familia si casa

Presa Canario trebuie sa fie crescut de proprietari experimentati. Aceasta rasa a fost initial utilizata pentru a pastori si pazi turmele de vite, in luptele de caini si pentru paza si protectie. Acesti caini pot fi si caini de companie daca beneficiaza de un program de socializare si de un dresaj adecvat inca din copilarie. Presa Canario este tolerant cu copiii, dar trebuie sa fie supravegheat intotdeauna in preajma acestora. Copiii trebuie invatati sa nu-l necajeasca sau sa-l agreseze. Daca Presa Canario este crescut alaturi de alte animalute de casa, acesta le va tolera. Sunt prietenosi si loiali membrilor familiei lor, dar sunt agresivi cu strainii.

Dresajul

Presa Canario are nevoie de un program complex de socializare inceput inca din copilarie si de un dresaj de supunere si ascultare. Sunt caini foarte independenti si au nevoie de un stapan experimentat pentru a-i putea controla.

Aspecte particulare

Presa Canario trebuie sa aiba un proprietar experimentat si trebuie socializat si dresat inca din copilarie. Cand sunteti in public, este necesara o lesa rezistenta. Aceasta rasa este clasificata ca si caine periculos in multe state si chiar in anumite tinuturi din Statele Unite.

Presa Canario necesita o minima ingrijire. Periati-l o data pe zi pentru a-i mentine blana scurta stralucitoare si curata. Imbaierea sau toaletarea se vor efectua numai cand este necesar. Acest caine naparleste moderat.

Boli si afectiuni curente

Ca si in cazul altor rase de caini, nici Presa Canario nu este scutit de anumite sensibilitati de ordin medical. Dintre acestea, cu o frecventa crescuta, au fost semnalate urmatoarele:

- torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata animalului asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia.

- displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat aparitia durerii, schiopaturii si artritei consecutive.

Speranta medie de viata a rasei Presa Canario este de 8-11 ani.

[Irina]

Saint Bernard

Saint Bernard-ul, salvatorul Alpilor elvetieni, este unul dintre cainii cei mai usor de recunoscut. Desi legenda potrivit careia Saint Bernard-ul cauta si salva persoanele ratacite prin Alpi este adevarata, butoiasul cu coniac din jurul gatului sau este doar un mit.



Istoricul si originea


Ca si in cazul altor rase, adevarata origine a Saint Bernard-ului este invaluita in mister. Se crede ca, cainele pe care il stim noi astazi ar proveni dintr-o rasa de talie mare, foarte veche, disparuta, cunoscuta ca molosul asiatic. Acesti caini giganti au fost imperecheati cu diferite alte rase de caini adusi de romani, atunci cand au invadat Elvetia in primele secole i.Hr. Exista diferite speculatii potrivit carora Saint Bernard-ul s-ar trage din mastiff-ul tibetan.

Odata cu trecerea timpului, acesti caini au fost utilizati pentru a pazi fermele, pentru a pastori turmele de vite si pentru a cara diferite greutati. In cele din urma, rasa a devenit o figura familiara a caminului pentru calatori St. Bernard (Hospice of the Great St. Bernard) fondat in 1050 i.Hr. de catre arhidiaconul Bernard de Menthon. Scopul acestui lacas era sa asigure un adapost sigur pentru calatori in timpul trecerii lor prin Alpi elvetieni. In anii 1700, acesti caini erau consacrati pentru activitatile lor de salvare din Alpi. Calugarii isi luau cainii cu ei in timpul cautarilor persoanelor disparute. Abilitatea acestui caine de a gasi traseele pierdute si persoanele disparute este legendara. Odata ce cainele gasea un calator ratacit, el ii ligea fata acelei persoane pentru a o mentine constienta si se tolanea langa aceasta pentru a o incalzi. In afara faptului ca sunt considerati niste eroi, acesti caini erau, de asemenea, companioni extraordinari pentru calugari in timpul iernilor lungi si nefrecventate.

In anii 1800, rasa Saint Bernard, pe atunci cunoscuta ca „Hospice Dog”, devenise vulnerabila si numarul exemplarelor era in continua scadere. Din cauza consangvinizarii, starea lor de sanatate s-a deteriorat. Pentru a corecta acest neajuns, calugarii au decis sa utilizeze rasele Dog german, ciobanescul de Pirinei si Terra Nova pentru a conferi robustete si rezistenta rasei. In urma acestei incrucisari a aparut primul Saint Bernard cu parul lung. Acest caine avea aptitudinile si instictul nativ de a salva oamenii, dar nu reusea intotdeauna sa-si duca treaba la bun sfarsit intrucat gheata si zapada se lipeau de parul sau lung limitandu-i miscarile. Din acest motiv, calugarii foloseau acesti caini cu parul lung pentru a-i oferi ca daruri diferitilor prieteni sau cunoscuti si mai putin in operatiunile de cautare si salvare.

In 1880, cainele a fost denumit oficial Saint Benard. Popularitatea rasei s-a extins si in 1888 a fost infiintat clubul american al Saint Bernard-ului. Ulterior, American Kennel Club recunostea rasa ca membra a grupei cainilor utilitari.

Astazi rasa este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: CKC, FCI, AKC, UKC, KCGB, CKC, ANKC, NKC, NZKC, APRI, ACR.

Aspectul exterior si dimensiunile


Saint Bernard-ul este un caine de talie mare, puternic si musculos, cu capul mare si rotund, ochii caprui inchis si nasul negru. Urechile triunghiulare si rotunjite la varfuri sunt situate in varful capului. Saint Bernard-ul are un corp puternic si masiv si o coada care atarna si este purtata usor in sus.

In ceea ce priveste aspectul blanii, Saint Bernard-ul poate fi intalnit in doua varietati. Blana cu parul scurt este deasa si bine lipita pe langa corp. Blana cu parul aspru este mai lunga si mai stufoasa pe coapse si membre. Coloritul blanii este portocaliu cu alb, roscat (rosu) cu alb, maron cu alb sau brindle (dungat pe fon alb murdar).

Saint Bernard-ul adult atinge o inaltime la nivelul greabanului de circa 61-70 cm si o greutate corporala in jur de 50-91 kg.

Personalitatea


Saint Bernard-ul este inteligent si loial stapanului sau. Este o rasa puternica, dar tandra si prietenoasa si se pare ca are un al saselea simt in ceea ce priveste detectarea vreunui potential pericol, in special a vreunei furtuni de zapada sau avalanse. Se spune ca Saint Bernard-ul are simtul mirosului atat de fin incat este in stare sa depisteze persoanele ingropate in zapada la cativa metri adancime. Saint Bernard-ul este lent in miscari, rabdator si ascultator.

Relatiile cu familia si casa


Saint Bernard-ul este afectuos si prietenos, motiv pentru care este un animalut de casa indragit. Le plac copiii, dar cand sunt in preajma copiilor mici trebuie supravegheati datorita taliei lor gigantice. Saint Bernard-ul este un caine energic, necesitand o spatiu extins pentru miscare. Sunt caini care saliveaza excesiv (balesc). Saint Bernard-ul este tolerant cu alte animalute de companie, dar trebuie supravegheat cand se afla in preajma animalutelor de talie mai mica.

Adora vremea rece, gheata si zapada. Datorita firii lor prietenoase, Saint Bernard-ul nu este cea mai grozava optiune daca va doriti un caine de paza, dar se pare ca talia lui reuseste sa intimideze si sa sperie intrusii.

Saint Bernard-ul poate fi crescut intr-un apartament de bloc, daca beneficiaza de suficienta miscare. Este relativ inactiv in interiorul caminului, astfel ca daca beneficiaza de o curte cat de mica va fi cel mai fericit. Au o toleranta scazuta fata de perioadele calduroase, spatiile incalzite si transportul cu masina.

Dresajul


Saint Bernard-ul este usor de educat, dar dresajul trebuie initiat la o varsta frageda. Sunt dornici sa va faca pe plac, fiind caini sociabili si docili.

Aspecte particulare

Saint Bernard-ul trebuie supravegheat in timpul zilelor caniculare si cu umiditate crescuta, intrucat acesta este predispus fenomenului de supraincalzire (soc caloric). Recent, popularitatea rasei a determinat pe unii crescatori lipsiti de scrupule sa produca exemplare cu anumite inclinatii spre agresivitate. Din acest motiv, asigurati-va ca achizitionati un Saint Bernard de la un crescator experimentat si de buna credinta.

Saint Bernard-ul are nevoie de o ingrijira zilnica a blanii. Ambele varietati de Saint Bernard (cu parul aspru si cu parul neted) sunt usor de intretinut. Pieptanarea si perierea cu o perie din par de porc si imbaierea numai atunci cand este absolut necesar sunt singurele lucruri pe care trebuie sa le indepliniti pentru a-i mentine Saint Bernard-ului blana in bune conditii. Aceasta rasa naparleste de doua ori pe an. Ochii care au tendinta de a lacrima excesiv trebuind controlati periodic.

Boli si afectiuni curente


Ca si in cazul altor rase, Saint Bernard-ul nu este scutit de anumite sensibilitati de ordin medical. Dintre acestea, cu o frecventa crescuta au fost semnalate urmatoarele:

- torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata animalului fiind asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia. Din acest motiv, este de preferat ca Saint Bernard-ul sa fie hranit de 2-3 ori pe zi administrandu-i-se cantitati mai mici decat sa primeasca o singura masa copioasa.

- displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat aparitia durerii, schiopaturii si artritei consecutive.

Punctele fierbinti sunt zone de dermatita umeda, puriginoasa.


- epilepsia este o afectiune a sistemului nervos care se manifesta cu predilectie in jurul varstei de 2-5 ani.

- entropionul este o afectiune a pleoapelor ce implica rasucirea spre interior a marginii libere a acestora. Genele de la nivelul marginii libere a pleoapelor irita suprafata globului ocular, putand duce la probleme mult mai grave.

In plus, Saint Bernard-ul este predispus socului caloric (hipertermic), artritelor, sindromului Wobbler, afectiunilor cardiace, dermatitelor, si osteocondrozei.

Durata medie de viata a Saint Bernard-ului este de circa 8-10 ani.

[Irina]

Leonberger-ul

Leonberger-ii si-au castigat reputatia in intreaga lume ca si caini de companie extraordinari. Leonberger-ii adora sa fie considerati membrii ai familiilor lor. Sunt caini incredibil de loiali si-si iubesc membrii familiilor lor fara a face vreo exceptie.


Leonberger-ii si-au castigat reputatia in intreaga lume ca si caini de companie extraordinari. Leonberger-ii adora sa fie considerati membrii ai familiilor lor. Sunt caini incredibil de loiali si-si iubesc membrii familiilor lor fara a face vreo exceptie.

Istoricul si originea

Istoria Leonberger-ului este una a incertitudinilor si a speculatiilor. Exista nenumarate povestioare cu privirea la originea acestor caini impresionanti, niciuna confirmata in totalitate. Una dintre cele mai populare dintre aceste legende este cea care face referire la un barbat numit Heinrich Essig. La inceputul anilor 1800, Heinrich locuia intr-un mic orasel german numit Leonberger. Acest orasel avea o stema imperiala care infatisa un leu. Se spune ca Heinrich si-a propus sa creeze o rasa de caini care sa semene cu leul din emblema. Pentru a-si atinge scopul, el a imperecheat newfoundland-ul, St. Bernard-ul si ciobanescul de Pirinei creand astfel Leonberger-ul pe care il stim noi astazi. Bineinteles ca fondul genetic nu a putut fi determinat.
Pare-se ca Heinrich si-ar fi donat cainii altetelor regale ca imparateasa Elizabeth a Austriei, Napoleon al II-lea al Frantei, printul de Wales, imparatul Napoleon II, Bismark si regele italian Umberto. Imparateasa Elizabeth a Austriei a fost cea care a popularizat Leonberger-ul ca si rasa de companie. Multe dintre insemnarile de la sfarsitul anilor 1800 considerau Leonberger-ii ca fiind St. Bernarzi si Newfoundlanzi.
Cele doua razboaie mondiale au reusit sa decimeze populatia de caini de rasa pura. Majoritatea insemnarilor cu privire la programele de imperechere si selectie dinaintea celui de-al doilea Razboi Mondial au fost distruse; din acest motiv, stramosii exacti ai Leonberger-ului pot fi doar presupusi.
Primele cluburi ale Leinberger-ului au fost infiintate in anii 1890 in Germania. Tot in acea perioada au fost stabilite si multe dintre standardele de reproductie. Aceste standarde au fost schimbate dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, iar registrele de reproductie ale Leonberger-ilor au inceput sa fie tinute intr-o maniera foarte detaliata.
Astazi, rasa este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: FCI, KCGB, NKC, NZKC, ANKC, CKC, APRI, ACR.

Aspectul exterior si dimensiunile

Leonberger-ii au blana dubla, care variaza in desime si lungime, dar este in general de lungime medie. Coloritul blanii poate fi intr-o varietate de nuante de maron, galben, auriu si rosu. Parul este moale si intr-oarecare masura ondulat, dar nu cret. Coada sa stufoasa este purtata in jos.
Leonberger-ul are urechile lungi si late, urechi care sunt ornate pe margini cu par de culoare maron inchis sau negru. Fata lui este usor cutata, avand o masca neagra si ochi blanzi si veseli. Masca nu trebuie sa depaseasca linia sprancenelor. Nasul si buzele sunt intotdeauna negre. Gatul este puternic, dar nu trebuie sa fie prevazut cu salba. Coama sa deasa ii da o infatisare de leu. La masculi, coama se dezvolta complet in circa 4 ani. Membrele sunt ciolanoase si musculoase, iar parul care le acopera este mai lung formand multiplii franjuri. Pintenii de la membrele posterioare trebuie amputati.
Considerat a fi o rasa gigant, talia Leonberger-ului poate intimida. Conformatia sa corporala este robusta, iar labele sunt rotunde si puternice. Ele sunt prevazute cu o membrana interdigitala care ii ajuta la inot. Cu toate acestea, o simpla privire in ochii lui caprui si blanzi va vor face sa intelegi ca aceasta rasa este doar fascinanta.
Leonberger-ul adult poate atinge o inaltime la nivelul greabanului de circa 74-80 cm la mascul si de 61-74 cm la femela si o greutate corporala in jur de 59-77 kg la mascul si de 45-59 kg la femela.

Personalitatea


Leonberger-ii adora sa fie considerati membrii ai familiilor lor. Sunt caini incredibil de loiali si-si iubesc membrii familiilor lor fara a face vreo exceptie.
Acesti caini se poarta ireprosabil cu copiii. Sunt tandrii si relaxati, fiind usor de convins sa participe la jocurile care implica alergatul. Adora sa inoate, dar nu recupereaza obiectele prea bine. Acesti caini se ataseaza puternic de familiile lor si le place sa fie implicati in toate activitatile.
Leonberger-ii sunt caini de paza buni, latrand numai cand este necesar. Rareori, musca sau devin agresivi si aproape niciodata fara motiv.

Relatiile cu familia si casa

Leonberger-ul se va adapta aproape oricarui mediu de viata. Sunt atat de adaptabili stilului de viata al familiilor lor incat chiar si locuirea intr-un apartament de bloc devine confortabila. Este relativ inactiv in interiorul caminului si va fi cel mai fericit daca-i puneti la dispozitie o curte de dimensiuni mari. Ei prefera climatele mai racoroase, adaptandu-se cu usurinta traiului mixt, atat afara cat si in casa, atata timp cat stapanii lor le sunt in preajma. Ei au tendinta de a fi un pic dezordonati, in special in ceea ce priveste hranitul si consumarea apei. Se inteleg bine cu copiii, precum si cu alte animale de casa.

Dresajul


Dresarea Leonberger-ului este o placere mai ales ca lui nu-i face nimic mai multa placere decat sa-si multumeasca stapanul. Ei vor face aproape orice pentru dumneavoastra. Datorita temperamentului lor calm, Leonberger-ii sunt excelenti ca si caini de terapie.

Aspecte particulare


Datorita taliei lor, Leonberger-ii au nevoie de un regim de miscare consistent pentru a preveni aparitia obezitatii. De asemenea, ei au o blana pretentioasa, astfel ca perierea zilnica este necesara pentru a o mentine moale si neincurcata. Urechile trebuie mentinute curate, la fel si dantura. Imbaiati-l numai atunci cand este absolut necesar. Leonberger-ul naparleste masiv si sezonier, astfel ca in aceste perioade este bine ca blana sa fie ingrijita, periata si pieptanata, suplimentar.

Boli si afectiuni curente

Leonberger-ul este un caine robust si rezistent, cu putine sensibilitati de ordin medical cunoscute. Dintre acestea, cu o frecventa crescuta, au fost semnalate urmatoarele:
- torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata animalului asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia.

- displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat aparitia durerii, schiopaturii si artritei consecutive.

- panosteita este o inflamatie a oaselor lungi manifestata in timpul perioadei de crestere. Ea induce durere si schiopatura pana cand cainele se maturizeaza.

- entropionul este o afectiune a pleoapelor ce implica rasucirea spre interior a marginii libere a acestora. Genele de la nivelul marginii libere a pleoapelor irita suprafata globului ocular, putand duce la probleme mult mai grave.

Leonberger-ul este de asemenea predispus osteocondrozei, osteosarcomului, artritei si bolii Addison.
Speranta medie de viata a Leonberger-ului este de 8-10 ani.

[Irina]

SCHNAUZER-UL STANDARD

Pentru multe persoane, Schnauzer-ul este considerat animalul de companie ideal pentru familie. Existent in diferite marimi, Schnauzer-ul este un companion constiincios si curajos, cu instincte de protector. Cu barba lor clasica si lungile lui sprancene, aceasta rasa poate fi recunoscuta cu usurinta.




















Istoricul si originea

Schnauzer-ul, originar din Germania, se gaseste in trei varietati, considerate astazi rase distincte - Schnauzer-ul pitic, Schnauzer-ul standard si Schnauzer-ul urias. Dintre aceste trei, Schnauzer-ul standard este considerat prototipul, fiind cel mai vechi.

Toti Schnauzer-ii se crede ca s-au dezvoltat in regatele Wurttemberg si Bavaria, iar Schnauzer-ul standard putea fi regasit oriunde in aceste regate incepand din cel putin anul 1492. Picturile acelei ere, descriau, zugraveau Schnauzer-ul ca un membru al gospodariei. Cainele nu era doar un membru al familiei sale, ci era utilizat si la prinderea sobolanilor si la pazirea carelor in piete.

Astazi, Schnauzer-ii standard, clasici sunt animale de companie indragite, adresate in special familiei.

Cateva dintre talentele Schnauzer-ului standard includ: vanatoarea, luarea urmei, recuperarea, abilitati excelente de caine de paza si protectie, agilitate, capacitatea de a efectua trucuri.

Astazi, rasa este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: CKC, AKC, FCI, UKC, KCGB, CKC, ANKC, NKC, NZKC, APRI, ACR.

Aspectul exterior si dimensiunile

Schnauzer-ul este un caine robust, compact. Toate varietatile prezinta o roba deasa, sarmoasa cu sparncene groase, arcuite, mustati si barba. Cea mai frecvent intalnita varietate de culoare este cea neagra, dar si cea sare cu piper este, de asemenea, prezenta. In Germania, negrul este culoarea cea mai intalnita.

In Europa, majoritatea Schnauzer-ilor au urechile cupate, dar in Statele Unite, se intalnesc Schnauzer-i atat cu urechile cupate, cat si necupate. Urechile necupate stau ridicate la nivelul capului, iar varful le cade inainte. Capul este alungit si rectangular, cu un bot puternic si un stop pronuntat. Nasul este negru, iar ochii sunt ovali si caprui inchis. Coada este, in general, scurtata la nivelul vertebrei a 4-a coccigiene. Membrele anterioare sunt foarte drepte. Pintenii de la toate membrele trebuie amputati. Linia spinarii coboara de la nivelul greabanului spre sale.

Femela prezinta trasaturi mai fine, in timp ce masculul este mai robust, cu musculatura bine dezvoltata si conturata.

La Schnauzer-ul standard inaltimea la nivelul greabanului este de 46-51 cm la mascul si de 43-48 cm la femela. Greutatea corporala este de 18-27 kg la mascul si 16-25 kg la femela. Ideal, lungimea corpului ar trebui sa fie aproximativ aceeasi cu inaltimea, dand intregului corp un aspect patratos.

Personalitatea

Toti Schnauzer-ii sunt caini inteligenti, demni de incredere. Sunt foarte protectori cu familia lor si sunt caini de supraveghere buni. Este un caine plin de viata, dar nu nelinistit. Curajos si afectuos, Schnauzer-ul are personalitatea terrier-ului. Inteligent, abil, ascultator si jucaus, Schnauzer-ul standard are nevoie de companie si este un caine cu care se poate calatori usor. Acesti caini invata cu usurinta, dar pot fi la fel de bine si incapatanati, motiv pentru care au nevoie de un stapan ferm si consecvent. Schnauzer-ul standard trebuie socializat de mic pentru a preveni dezvoltarea unui comportament peste masura de protectiv.

Relatiile cu familia si casa

Schnauzer-ul este un caine perfect pentru familie si este destul de tolerant cu copii. Acest caine energic are nevoie de un stapan la fel de energic si care sa poata sa il domine in adevaratul sens al cuvantului. Schnauzer-ul este un companion bun pentru adolescenti. Sunt adesea circumspecti cu strainii si isi vor proteja familia alertandu-si proprietarii daca simt apropierea vreunui intrus.

Schnauzer-ul standard este un caine care se preteaza cresterii intr-un apartament fiind relativ activ in interiorul caminului, nenecesitand o curte, dar va trebui sa-i oferiti cateva plimbari pe zi pentru a-si consuma energia.

Dresajul

Schnauzer-ii tind a fi caini independenti si nu tolereaza antrenamentul sever, dur sau mustrarile. Sunt usor de antrenat, atata timp cat sunt utilizate tehnici cu recompensare.

Aspecte particulare

Schnauzer-ii uriasi sunt caini inteligenti care se plictisesc usor, iar, daca sunt lasati singuri pentru perioade de timp prelungite, pot dezvolta un comportament distructiv.

In ideea mentinerii blanii lor curata si neincalcita, neincurcata, perierea si tunderea frecventa sunt necesare. Vizitele la frizer sunt, de asemenea, necesare pentru mentinerea aspectului clasic Schnauzer-ilor de la nivelul fetei.

Boli si afectiuni curente

Ca si in cazul altor rase, desi este o rasa robusta si rezistenta, Schnauzer-ul standard nu este scutit de anumite sensibilitati de ordin medical. Dintre acestea cu o frecventa crescuta au fost semnalate urmatoarele:

- displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat aparitia durerii, schiopaturii si artritei consecutive.

- eilepsia este o afectiune a sistemului nervos care se manifesta predominant intre varsta de 2-5 ani.

- hipotiroidismul apare atunci cand glanda tiroida nu functioneaza normal. In lipsa unei secretii suficiente de hormon tiroidian, afectiunea mentionata se poate produce.

- cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce la orbire.

- criptorhidismul este o tulburare manifestata prin lipsa migrarii unuia sau a ambelor testicule in scrot. Testiculul, respectiv, testiculele care nu au migrat in bursa testiculara, ramanand in cavitatea abdominala sau pe traiect au toate sansele mai tarziu sau mai devreme sa se tumorizeze.

- urolitiaza este o tulburare care afecteaza tractul urinar avand ca rezultat formarea pietrelor la nivelul vezicii urinare.

- diabetul zaharat este o boala a pancreasului asociata unei productii insuficiente de insulina.

- pancreatita reprezinta inflamatia pancreasului determinand diminuarea apetitului, stari de voma si durere abdominala.

In plus, Schnauzer-ul este predispus la infectii ale vezicii urinare (cistite) si dermatite alergice. Masculii necastrati pot dezvolta tumori ale celulelor Sertoli.

Durata medie de viata a Schnauzer-ului standard este de 14-16 ani.

[Irina]

Bedlington Terrier

Este un caine foarte inteligent, dar si foarte voluntar si incapatanat. Proprietarul acestui caine trebuie sa fie constient de faptul ca el este un lup in piele de miel, pe care trebuie sa il socializeze atat cu alti caini, cat si cu strainii, de la o varsta timpurie, pentru a evita problemele datorate agresivitatii sale.

Personalitate

Este un caine foarte inteligent, dar si foarte voluntar si incapatanat. Proprietarul acestui caine trebuie sa fie constient de faptul ca el este un lup in piele de miel, pe care trebuie sa il socializeze atat cu alti caini, cat si cu strainii, de la o varsta timpurie, pentru a evita problemele datorate agresivitatii sale. Odata ce normele sociale au fost stabilite, este un companion loial si de nadejde

Relatiile cu familia si casa

In casa, Bedlington Terrierul va trebui bine antenat pentru a accepta pisicile sau alte animale de companie. In ce priveste relatiile cu alti caini, pot fi probleme in privinta stabilirii ierarhiei in haita, dar, odata ce Terrierul se impune ca si lider, nu ar trebui sa mai existe probleme ulterioare. Se pare ca accepta caini mai mari cu mai multa usurinta. In cazul strainilor care patrund in teritoriul sau, acestia vor fi reperati si anuntati, dar odata primiti in casa de catre stapan, vor fi primiti prietenos si de caine. In general vor fi destul de placizi, daca vor beneficia de o stimulare fizica si psihica suficienta.

Sunt buni cu copiii si in general se ataseaza puternic de un singur membru al familiei. Datorita dirijarii imperecherilor, astazi aceasta rasa are o personalitate mult mai afectuoasa si mai potrivita ca si companion. Sunt caini vioi, jucausi si veseli

Dresajul

Fiind un caine voluntar, incapatanat, el trebuie convins sa faca ceva , sugerandu-i ca el este cel care a vrut sa faca lucrul respectiv, nu ca i s-ar fi impus. Forta nu rezolva niciodata nimic in cazul acestui caine, ale carei exemplare pot fi de multe ori mai incapatanate decat omul. Corectiile aplicate constructiv, mai degraba prin intensivizarea antrenamentului , sunt mult mai benefice si ii fac sa coopereze mai bine.

Aspecte particulare

Sunt caini foarte activi, care au nevoie de aproximativ 60 minute de exercitiu fizic pe zi, altfel vor deveni plictisiti si rautaciosi. Media de viata este de aproximativ 17 ani, dar cel mai longeviv caine Bedlington Terrier se pare ca a trait 23 ani. Blana sa nu cade, dar necesita trimare la fiecare 6 saptamani. Se trimeaza mai scurt si se subtiaza blana de pe cap si corp, pentru a accentua forma. Se va peria cainele periodic si se va smulge parul din interiorul urechilor, pentru o buna aerisire a conductului auditiv.

Boli si afectiuni curente

Afectiunea caracteristica acestui caine, care are determinism genetic, este sensibilitatea fata de cupru, ei dezvoltand o cuprotoxicoza, cunoscuta si sub numele de Boala stocarii Cuprului. In prezent, gratie testelor ADN, cainii purtatori ale acestei maladii pot fi detectati si exclusi de la reproductie, desi, aceasta metoda nu este chiar 100% sigura. Alte afectiuni, mai putin grave care pot apare sunt districhiazisul, imperforarea canalului nazo-lacrimal, probleme retiniene sau cataracta. Pot apare si displazia de sold , probleme tiroidiene etc. Numarul de pui fatati pe un cuib este intre 3-6.

Rase preferate

Personalitate

Este un caine foarte inteligent, dar si foarte voluntar si incapatanat. Proprietarul acestui caine trebuie sa fie constient de faptul ca el este un lup in piele de miel, pe care trebuie sa il socializeze atat cu alti caini, cat si cu strainii, de la o varsta timpurie, pentru a evita problemele datorate agresivitatii sale. Odata ce normele sociale au fost stabilite, este un companion loial si de nadejde

Relatiile cu familia si casa

In casa, Bedlington Terrierul va trebui bine antenat pentru a accepta pisicile sau alte animale de companie. In ce priveste relatiile cu alti caini, pot fi probleme in privinta stabilirii ierarhiei in haita, dar, odata ce Terrierul se impune ca si lider, nu ar trebui sa mai existe probleme ulterioare. Se pare ca accepta caini mai mari cu mai multa usurinta. In cazul strainilor care patrund in teritoriul sau, acestia vor fi reperati si anuntati, dar odata primiti in casa de catre stapan, vor fi primiti prietenos si de caine. In general vor fi destul de placizi, daca vor beneficia de o stimulare fizica si psihica suficienta.

Sunt buni cu copiii si in general se ataseaza puternic de un singur membru al familiei. Datorita dirijarii imperecherilor, astazi aceasta rasa are o personalitate mult mai afectuoasa si mai potrivita ca si companion. Sunt caini vioi, jucausi si veseli

Dresajul

Fiind un caine voluntar, incapatanat, el trebuie convins sa faca ceva , sugerandu-i ca el este cel care a vrut sa faca lucrul respectiv, nu ca i s-ar fi impus. Forta nu rezolva niciodata nimic in cazul acestui caine, ale carei exemplare pot fi de multe ori mai incapatanate decat omul. Corectiile aplicate constructiv, mai degraba prin intensivizarea antrenamentului , sunt mult mai benefice si ii fac sa coopereze mai bine.

Aspecte particulare

Sunt caini foarte activi, care au nevoie de aproximativ 60 minute de exercitiu fizic pe zi, altfel vor deveni plictisiti si rautaciosi. Media de viata este de aproximativ 17 ani, dar cel mai longeviv caine Bedlington Terrier se pare ca a trait 23 ani. Blana sa nu cade, dar necesita trimare la fiecare 6 saptamani. Se trimeaza mai scurt si se subtiaza blana de pe cap si corp, pentru a accentua forma. Se va peria cainele periodic si se va smulge parul din interiorul urechilor, pentru o buna aerisire a conductului auditiv.

Boli si afectiuni curente

Afectiunea caracteristica acestui caine, care are determinism genetic, este sensibilitatea fata de cupru, ei dezvoltand o cuprotoxicoza, cunoscuta si sub numele de Boala stocarii Cuprului. In prezent, gratie testelor ADN, cainii purtatori ale acestei maladii pot fi detectati si exclusi de la reproductie, desi, aceasta metoda nu este chiar 100% sigura. Alte afectiuni, mai putin grave care pot apare sunt districhiazisul, imperforarea canalului nazo-lacrimal, probleme retiniene sau cataracta. Pot apare si displazia de sold , probleme tiroidiene etc. Numarul de pui fatati pe un cuib este intre 3-6.

[Irina]

Border Terrier

Border Terrierul este un caine foarte sociabil, putand fi un companion excelent pentru un copil. Totusi, datorita energiei debordante pe care o au, cat si a modului destul de "fizic" de a se juca, este necesara o supraveghere continua , constanta, mai ales cand puii sunt lasati sa se joace cu copii mai mici de 7-8 ani.

Istoric si origine

Border terrierul este un caine ce a fost crescut initial in arealul Dealurilor Cheviot, la granita dintre Anglia si Scotia, pentru a ajuta fermierii sa haituiasca si sa omoare vulpile care le pradau pasarile de curte. Acest caine micut, dar robust are picioarele suficient de lungi si suficienta putere incat sa tina pasul cu un cal, chiar daca este mult mai mic. Indraznetul Bordet Terrier a fost folosit si la vanatoarea de jderi, vidre si bursuci.

Este fara indoiala inrudit cu ceilalti caini terrieri, creati in aceiasi zona, cum ar fi : Bedlington terrierul, Dandie Dinmont terrierul. Acesti terrieri lucrau impreuna cu Border Foxhound-copoii pentru vulpi. Ei au fost creati astfel incat sa fie capabili sa alerge pe distante lungi dupa cai si sa urmareasca vulpile pe dealuri. Ca orice copoi creat sa vaneze vulpi, Border Terrierul este foarte puternic si vanjos. Ca si ceilalti terrieri, Border Terrierul a inceput sa intre gradat in casa, ca si animal de companie.

Astazi, datorita personalitatii sale de invingator, a adaptabilitatii si comportamentului prietenos, rasa este foarte apreciata ca si companion, desi, inca mai poate fi folosit si de fermieri ca si caine utilitar, ajutand la controlul verminelor. Border Terrierul a fost recunoscut oficial de British Kennel Club in anul 1920, cand a fost infiintat si Clubul Border Terrierului, si de American Kennel Club in 1930. Printre abilitatile sale se numara vanatoarea , urmarirea, paza, agilitatea, obedienta pentru competitii. Aspect exterior si dimensiuni

Aspectul general

Este acela al unui caine puternic, robust, cu scheletul bine proportionat, emanand agilitate si rezistenta, dar cu pieptul, toracele si bazinul mai degraba inguste, decat largi. Corpul este acoperit cu un par scurt, foarte aspru, lipit de corp. Capul acestui caine este caracteristic rasei, asemanator cu al unei vidre, cu ochii patrunzatori iar postura corpului este aceea de alerta continua, ceea ce ii confera o infatisare neinfricata, implacabila, hotarata, caracteristica rasei.

Talia acestui caine este de 33-41 cm la greaban masculii, si 28-36 cm femelele, cu o greutate de 6-7 kg, respectiv 5-6 kg.

Capul este asemanator cu al vidrei, moderat de larg si plat, dar cu o largime suficienta intre ochi si intre urechi. Urechile sunt mici, in forma de V, destul de groase, de preferat negre. Nu sunt prinse foarte sus pe cap, dar sunt prinse mai degraba lateral, cazand inainte pe langa obraji. Ochii sunt de culoarea alunei, dar mai inchisi puti ca nuanto, cu o expresie focoasa si inteligenta. Sunt moderati ca dimensiune, nu sunt proeminenti, dar nici infundati in orbite. Botul este scurt dar bine definit, cu trufa neagra. Dentitia este puternica, cu muscatura in foarfece, cu arcadele dentare largi.

Gatul cainelui este musculos, bine definit, suficient de lung pentru a fi proportional cu restul corpului, bine prins de umeri, largindu-se la nivelul acestora. Umerii sunt bine trasi inapoi, suficient de lungi, cu spetele convergand la nivelul greabanului treptat. Membrele anterioare sunt drepte, cu scheletul destul de fin si asezate mai departat decat in cazul Fox Terrierului . Labele picioarelor sunt mici si compacte . Degetele trebuie indreptate inainte, moderat arcuite, cu pernite groase, rezistente. Trunchiul este adanc, destul de ingust, suficient de lung, astfel incat sa nu creeze impresia unei lipse de agilitate.

Cutia toracica a acestui caine are coastele bine arcuite, orientate posterior. Salele sunt puternice, iar linia mediana ventrala relativ dreapta. Coada este moderat de scurta, mai groasa la baza si subtiata treptat spre varf , prinsa nu prea sus, purtata vesel in alerta, dar nu peste spate . In repaus, coada poate fi lasata in jos. Membrele posterioare sunt musculoase si agile, cu coapsele lungi si bine fomate. Grasetul este bine inclinat iar jaretul bine descins. Roba are un subpar dens, acoperit de un par aspru, cumva cu un aspect inspicat , care sta lipit de trunchi, fara tendinte de onduleuri .

Culoarea acestui caine poate fi roscat, cenusiu cu aramiu, negru cu aramiu sau culoarea granelor (auriu) . Mici insemne albe sunt permise pe piept, dar pe membre, daca apar, semnele albe sunt penalizate. Mersurile sunt drepte, ritmice, cu o impulsie buna, lungime mare, elastice, cu o buna flexie a jaretilor si grasetilor. La comanda instructorului cainele trebuie sa dezvolte un mers lejer, elastic si rapid. Personalitate

Border Terrierul este un caine alert, vioi, dar nu foarte manierat. Extrem de afectuos cu copiii, el este un caine care doreste sa faca pe placul omului si este relativ usor de dresat . Este un terrier micut, cu ceafa puternica si un vanator indraznet. Acesti caini trebuie sa fie socializati si obisnuiti de pui cu zgomotele puternice ale orasului si cu situatiile inedite care pot apara in oras, pentru a evita timiditatea excesiva. Puii sunt foarte activi, cat sunt mici, dar se vor cuminti ca adulti. Border Terrierul adora sa sape gropi, de aceea trebuie tinut intr-o curte bine securizata

Relatiile cu familia si casa

Border Terrierul este o rasa foarte sociabila, putand fi un companion excelent pentru un copil. Totusi, datorita energiei debordante pe care o au, cat si a modului destul de dur de a se juca, este necesara o supraveghere continua , constanta, mai ales cand puii sunt lasati sa se joace cu copii mai mici de 7-8 ani. Acest lucru este recomandat nu numai pentru siguranta copilului, dar si a puiului , deoarece copii mici pot rani chiar fara intentie un pui mic.

Niciodata nu luati un caine pentru a responsabiliza un copil, deoarece, la varste fragede, atat copiii cat si cateii au nevoie de un adult care sa ii dirijeze, iar parintii trebuie sa inteleaga acest lucru. Este nevoie de cativa ani buni de dresaj pentru ca un caine sa ajunga la maturitate si sa devina membrul familiei devotat si linistit pe care il doreste cineva. Cea mai mare problema care poate aparea in cazul copiilor si al acestor caini este ca, copiii au tendinta de a lasa tot timpul portile sau usile deschise, iar cainele poate scapa afara, se poate pierde sau poate fi calcat de masini. De aceea trebuie implementate reguli stricte cu privire la inchiderea usilor si portilor, pentru protectia cainelui.

Dresajul

Border Terrierul este un caine destul de supus, care doreste sa se faca placut . Acesta il va face usor de dresat in ce priveste bunele maniere, adica sa isi faca nevoile afara, sa mearga in lesa , sa nu scormoneasca in gunoi sau in dulapul cu haine, sa nu fure jucariile copiilor, sa nu sara pe mobila sa sada sau sa vina la comanda .

Daca doriti sa efectuati un dresaj mai avansat, de supunere, atunci procedurile de dresaj pot deveni mult mai provocatoare , dar vor oferi si mult mai multa satisfactie. Pentru aceasta este imperios necesar sa gasiti un instructor care intelege si cunoaste terrierii in general si Border Terrierul in special. Metodele brutale de dresaj pot distruge bunavointa acestui caine si pot face mult mai dificil dresajul viitor. Border Terrierul raspunde cel mai bine la metodele pozitive motivationale, care utilizeaza laudele, rasplata si jucariile.

Aspecte particulare

Roba rezistenta si aspra a Border Terrier-ului necesita un periaj saptamanal si trimare si tundere cam de 2 ori pe an. Este un caine care nu lasa mult par si este puti alergenic. Imbaierea se va face numai daca este necesar, altfel, nu este obligatorie.

Boli si afectiuni curente

Border terrierul este o rasa sanatoasa, in general. O dieta echilibrata, mentinerea unei greutati optime, exercitiul fizic suficient, periajul regulat si controalele veterinare de rutina ar trebui sa fie suficiente pentru a mentine un Border Terrier intr-o stare buna de sanatate. Unul dintre motivele pentru care aceasta rasa se bucura de o sanatate buna il reprezinta si selectia indelungata si atenta a exemplarelor de reproductie, de-a lungul anilor.

Astfel, crescatorii constiinciosi efectueaza controale regulate pentru displazia de sold si afectiunile oftalmologice ereditare. Alte defecte ereditare care pot apare sunt malformatiile cardiace, hipotiroidismul, ametelile , Sindromul epileptiod canin, alergiile, ocluziile intestinale, luxatia patelara sau necoborarea testicolelor in pungile scrotale. Toate aceste maladii ereditare nu sunt insa larg raspandite in cadrul rasei, datorita selectiei atente efectuate de crescatori. Este o rasa destul de rezistenta la durere. Durata medie de viata este de 15 ani, sau chiar peste.

[Irina]

Boston Terrier

Boston Terrierul este un caine vioi, foarte inteligent, cu roba scurta si parul moale, compact construit, cu coada scurta, bine echilibrat. Capul este proportional cu corpul , iar expresia sa denota o inteligenta mare. Capul este scurt, plat, fara cute pe piele, cu obrajii plati , sprancenele bine definite si stopul foarte bine marcat.

Istoric si origine

Incrucisat astfel incat talia sa sa scada, Boston terrierul original cantarea aproximativ 20 kg (Old Boston Bulldogge-Vechiul Bulldog de Boston) si era folosit in luptele cu cainii de tip pit si bull-terrier. Astazi pare greu de crezut si de imaginat ca acesti micuti si ferchesi caini erau odata luptatori pit inraiti. De fapt, pe vremuri, ei erau clasificati dupa greutate in usori , medii si grei. Boston terrierul este una dintre putinele rase care este creata in SUA (made in USA), mai precis in Boston. Vechii Terrieri de Boston proveneau din incrucisarile dintre Bulldog-ul Englez si o rasa de caini care azi este disparuta, si anume Terrierul Alb Englez.

Prin anul 1865, un vizitiu angajat de bogatasii din Boston a inceput sa incruciseze cainii detinuti de angajatii acestor oameni. Dintr-una din aceste incrucisari, intre un Terrier alb Englez si un Bulldog Englez a rezultat un caine numit Hope’S Judge. Judge cantarea cam 13.5 kg si a fost imperecheat cu o femela mai mica decat el ca si talie. Unul dintre puii masculi rezultati a fost imperecheat apoi cu o femela si mai joasa , iar urmasii acestora au fost apoi incrucisati cu Bulldog Francez , constituind astfel stramosii Boston Terrier-ului.

Din anul 1889, rasa a devenit suficient de populara in Boston, incat admiratorii si crescatorii acestor caini sa formeze Clubul American bull Terier-ului. Acest lucru nu a fost insa bine primit de iubitorii rasei Bull Terrier, deoarece crearea unei similitudini intre aceste 2 rase de caini, poreclite si “capete rotunde” nu era deloc potrivita. La scurt timp dupa acest conflict, rasa a fost numita Boston terrier, dupa locul in care s-a format.

A fost recunoscuta oficial de American Kennel Club in anul 1893. A aparut prima data in Boston in 1870. In anii de inceput , culoarea robei si semnele nu erau foarte importante, dar in 1900 culoarea si semnele distincte ale rasei au fost inscrise in standardul oficial al rasei si au devenit o caracteristica esentiala. Caine terrier numai cu numele, Boston Terrierul a pierdut mult din grosolania si agresivitatea initiala, preferand acum compania oamenilor, desi unii masculi inca mai pot provoca alti caini, daca acestia le invadeaza teritoriul.

Aspect exterior si dimensiuni

Boston Terrierul este un caine vioi, foarte inteligent, cu roba scurta si parul moale, compact construit, cu coada scurta, bine echilibrat. Capul este proportional cu corpul , iar expresia sa denota o inteligenta mare. Capul este scurt, plat, fara cute pe piele, cu obrajii plati , sprancenele bine definite si stopul foarte bine marcat.

Expresia ideala a Boston Terrierului este cea alerta, draguta, denotand un grad mare de inteligenta. Aceasta este cea mai importanta caracteristica a rasei. Ochii sunt departati unul de altul, mari, rotunzi, exoftalmici, de culoare caprui inchis sau negru. Culoarea albastra sau cu urme de albastru descalifica exemplarele respective.

Urechile acestui caine sunt mici, subtiri, purtate erect, pot fi cupate, pentru a da forma din standard a capului si asezate astfel incat sa fie cit mai aproape de colturile craniului, sau purtate natural. Botul este scurt, patrat, larg si adanc, proportional cu craniul, lipsit de cute, mai scurt decat lat, cu lungimea fiind aproximativ 1/3 din lungimea craniului.

Botul, de la stop pana la varful nasului este paralel cu crestetul capului. Trufa este larga, neagra , cu o linie bine definita intre nari. Falcile sunt largi si patrate, cu dintii scurti si regulati. Buzele sunt largi, dar nu pendulante si acopera complet dintii atunci cand gura este inchisa. Gatul trebuie sa fie proportional cu trunchiul ca lungime si constructie. Este usor arcuit, cu capul purtat gratios si corect prins intre umeri.

Spatele acestui caine este suficient de scurt incat sa dea o forma patrata trunchiului. Linia superioara este dreapta si crupa este usor curbata la prinderea cozii. Pieptul este adanc, cu largime suficienta , coastele sunt bine arcuite si orientate spre sale. Trunchiul trebuie sa fie scurt. Coada este prinsa jos, scurta, fina si ascutita la varf , dreapta sau rasucita si trebuie sa nu fie purtata orizontal.

Membrele toracice au umerii oblici, bina inclinati posterior, ceea ce imprima Boston Terrierului o miscare eleganta, stilata. Coatele nu sunt orientate spre interior sau exterior. Membrele anterioare sunt asezate destul de distantat unul de altul , pe aceiasi linie cu varful superior al spetei. Au razele osoase drepte , cu chisitele scurte si puternice. Pintenii daca apar, pot fi indepartati. Labele picioarelor sunt mici , rotunde si compacte , orientate drept , cu degetele bine arcuite si unghii scurte. Membrele posterioare au coapsele puternice, musculoase, , bine inclinate spre articulatia grasetului si prinse corespunzator. Jaretii sunt puternici si scurti, drepti, cu aplomburile corecte. Labele sunt mici, compacte , cu unghii scurte.

Mersurile acestui caine sunt acelea ale unui caine sigur pe picioarele lui, cu aplomburile corecte . Membrele anterioare si cele posterioare se misca in linie dreapta, cu un ritm perfect, fiecare pas indicand gratie si putere. Roba prezinta blana scurta, moale, lucioasa, cu o textura fina. Culoarea robei poate fi de culoarea marii, negru cu reflexe roscate in lumina puternica, sau negru cu semne albe. Sunt obligatorii insemnele : o banda alba pe bot, o dunga alba intre ochi, pata alba pe piept.

Personalitate

Desi in trecut acest caine a fost crescut pentru luptele cu caini, astazi Boston Terrierul este crescut pentru scaderea agresivitatii . El este gentil, alert, manierat si foarte inteligent. Caine entuziast si ocazional sugubat, aceasta rasa chiar are simtul umorului si poate fi un companion ideal.

Relatiile cu familia si casa

Acesti caini sunt foarte buni cu copiii, dar si cu persoanele varstnice , foarte prietenosi cu strainii. Boston Terrierul este jucaus, foarte afectuos si dornic sa i aparte la toate activitatile familiei. Este foarte popular in Statele Unite, tocmai datorita caracterului sau excelent. In general se inteleg bine cu animalele de casa non-canine. Unii masculi pot fi dominanti si se pot lupta cu alti caini. Uneori acesti micuti caini pot fi dificil de invatat sa isi faca nevoile afara. Se adapteaza bine vietii in apartament, dar si vietii la tara. Sunt destul de inactivi in interior si, sunt foarte sensibili la modificarile vremii.

Dresajul

Sunt foarte sensibili la tonul vocii. Aceasti caini invata lucruri noi usor si cu placere, fiind astfel usor de dresat. Inteligenta lor asigura invatarea rapida a lucrurilor noi. Uneori poate fi destul de incapatanat. Unii proprietari au raportat ca sunt foarte buni paznici, latrand numai atunci cand este necesar, in timp ce altii au spus ca femelele lor Boston Terrier nu latra de loc la usa. Nu are un caine care sa necesite de foarte mult exercitiu fizic, fiindu-i suficiente plimbarile regulate sau joaca intr-un tarc.

Aspecte particulare

Parul moale si scurt face ca ingrijirea sa fie facila. Nu necesita imbaiere, decat la nevoie. Periatul si pieptanatul energic al blanii sunt suficiente epntru acest caine. Fata trebuie stearsa zilnic, de asemenea ochii trebuie curatati cu mare grija, la fel si urechile. Ochii si urechile trebuie curatate de asemenea de depunerile de sebum. Labele, urechile, ochii trebue verificati pentru a nu culege seminte de iarba, care produc granuloame de corp strain destul de serioase.

Boli si afectiuni curente

Fiind un caine cu botul scurt si stopul foarte abrupt, au frecvent probleme respiratorii atunci cand sunt supusi stresului termic, fie prin racire excesiva, fie prin incalzire .De asemenea se pot supraincalzi si pot face soc termic, daca sunt fortati prea mult. De asemenea pot sforai si pot deveni deprimati cateodata. De multe ori apar distocii (dificultati la fatare), deoarece bazinul catelelor nu este suficient de larg pentru a permite expulzarea usoara a puilor, care au craniul foarte bombat . Astfel, cezariana este necesara in majoritatea cazurilor. Afectiunile cardiace si tumorile cutanate sunt alte probleme frecvente ale acestei rase. Ochii proeminenti, exoftalmici sunt de asemenea predispusi ranirilor. Unele exemplare ale rasei, rezultate din incrucisari nepotrivite, pot avea un defect al scheletului capului care impiedica dezvoltarea normala a creierului, rezultand astfel niste caini retardati. Ca longevitate, ating 15 ani sau chiar mai mult. Numarul de pui pe cuib este de 3-4 pui.

[Irina]

Bull Terrier

Bull Terrier-ul este intalnit in doua varietati: alb si colorat. Creat prin incrucisarea bulldog-ului cu un terrier, acest caine este tenace, exceland odata in cadrul luptelor de caini. Din fericire, acest sport sangeros a devenit ilegal, Bull Terrier-ul devenind un animal de companie afectuos si hazliu.

Istoricul si originea

In jurul anului 1835 in Marea Britanie, crescatorii de caini si-au propus sa creeze "ultimate fighting dog" , cel mai bun caine de lupta. Pentru a realiza acest lucru, bulldog-ul englez a fost incrucisat cu terrier-ul englez, care astazi nu mai exista. In urma acestui program de incrucisare a aparut un caine de talie mica, compact si robust, cantarind in jur de 13-15 kg. In cele din urma, pointer-ul spaniol a fost adaugat in programul de ameliorare al rasei pentru a-i favoriza cresterea in inaltime. Initial, varietatea de culoare a rasei cea mai frecvent intalnita era cea dungata.

In 1860, un crescator s-a gandit ca, creerea unui Bull Terrier alb imaculat ar fi un lucru interesant. A avut dreptate si odata creat, Bull Terrier-ul alb si-a castigat rapid popularitatea.

Datorita blanii sale albe si curajului sau, cainele Bull Terrier alb este cunoscut astazi ca si White Cavalier (cavalerul alb). Exista si un aspect neplacut la aceasta varietate de caini: o mare parte dintre Bull Terrier-ii albi se pot naste surzi. In 1936, s-a hotarat ca Bull Terrier-ul alb si cel colorat sa fie considerati varietati distincte ale aceleasi rase. Bull Terrier-ul colorat poate fi de orice culoare sau combinatii de culori, cu exceptia albului. Daca culoarea alba este prezenta, ea nu trebuie sa fie dominanta.

Bull Terrier-ul este recunoscut de catre American Kennel Club, fiind incadrat in grupa terrier-ilor.

Aspectul exterior si dimensiunile

Bull Terrier-ul este un caine impresionant. Este puternic si musculos, dar cea mai spectaculoasa caracteristica a acestei rase este forma capului ei. Din profil, capul are forma unui ou. Ochii sunt mici, oblici si caprui, iar urechile sunt mici si dispuse aproape una de cealalta. Gatul, omoplatii si restul corpului sunt musculoase, cu un piept adanc. Coada cainelui este scurta si, in general, purtata orizontal, in continuarea coloanei vertebrale. Blana Bull Terrier-ului este scurta si neteda, putand avea culori diferite: alb, roscat, cafeniu sau dungat pe fond cenusiu. Singurele culori care nu sunt agreate la acest caine sunt albastru si rosu-inchis.

Bull Terrier-ul standard are o inaltime la nivelul greabanului de 51-61 cm si o greutate corporala de 20-36 kg, in timp ce Bull Terrier-ul pitic are o inaltime de 25-33 cmm si o greutate de 11-15 kg.

Personalitatea

Cainii Bull Terrier au o personalitate unica, remarcabila. Sunt caini prietenosi si care stiu sa se faca placuti, cu un simt al umorului fantastic. Este o rasa extrovertita, dar poate fi dominatoare. Fiind un caine puternic si uneori independent, Bull terrier-ul nu este cea mai buna alegere pentru persoanele care detin pentru prima data un caine.

Relatiile cu familia si casa

Bull Terrier-ul este un caine extrem de curajos. Rasa se dovedeste a fi un companion afectuos si minunat care se adapteaza usor la majoritatea circumstantelor. Bull Terrier-ul poate fi intr-o oarecare masura suspicios, rezervat fata de alti caini sau fata de straini. Din acest motiv, proprietarii de Bull Terrier trebuie sa fie precauti cand cand ii fac cunostiinta cu un animalut sau o persoana noua. Aceasta rasa adora adolescentii, dar poate sa nu fie atat de toleranta cu nazdravaniile copiilor prea mici.

Dresajul

Educarea Bull Terrier-ului necesita un antrenament ferm si poate deveni frustranta din moment acest caine are tendinta de a fi independent. Obedienta este o necesitate in educatia acestei rase active si puternice. Socializarea timpurie este cruciala pentru a preveni dezvoltarea caracterelor dominante.

Aspecte particulare

Bull Terrier-ul nu necesita o ingrijire speciala, daca sunt tinuti in climate temperate, calde. Bull Terrier-ul nu este prea fericit sa traiasca in regiunile reci si cu umiditate crescuta. Bull Terrier-ul alb necesita o atentie deosebita cand este expus in razele soarelui din moment ce este predispus arsurilor solare.

Cainii Bull Terrier au o blana scurta, fina, motiv pentru care nu necesita o ingrijire speciala decat in perioadele de naparlire.

Boli si afectiuni curente

In general, Bull Terrier-ul este un caine rezistent si sanatos, cu putine griji de ordin medical. Totusi, urmatoarele boli si afectiuni au fost semnalate:

Entropionul este o afectiune a pleoapelor ce implica rasucirea spre interior a marginii libere a acestora. Genele de la nivelul marginii libere a pleoapelor irita suprafata globului ocular, putand duce la probleme mult mai grave.

Mastocitoamele sunt procese tumorale maligne, care pot afecta pielea sau organele interne ale cainelui.

Sindromul cozii rotitoare este o tulburare de comportament in care cainele isi roteste coada in mod continuu sau si-o alearga.

Arsurile solare se pot produce atunci cand pielea sensibila este expusa razelor solare pentru o perioada lunga de timp.

Surditatea poate fi semnalata la nasterea cateilor.

Durata medie de viata a Bull Terrier-ului este de 14-15 ani.

[Irina]

Airdale terrier

Acest caine este rezultatul incrucisarilor intre vechiul terrier englezesc si copoiul pentru vidre , Otterhound. Provine din regiunea Yorkshire, valea Aire, vale bogata in vidre, de la care a capatat numele (otter = vidra) . Prin talie, a devenit cel mai mare dintre cainii terrieri, prin frumusestea si stinuta nobila a cucerit repede intreaga lume.

Istoric si origine

Acest caine este rezultatul incrucisarilor intre vechiul terrier englezesc si copoiul pentru vidre , Otterhound. Provine din regiunea Yorkshire, valea Aire, vale bogata in vidre, de la care a capatat numele (otter=vidra) . Prin talie, a devenit cel mai mare dintre cainii terrieri, prin frumusestea si stinuta nobila a cucerit repede intreaga lume.

Initial s-a numit Waterside Terrier, sau Bingley, denumiri sub care a fost prezentat la diferite expozistii , si de abia mai tarziu a primit numele de Airedale Terrier si a fost recunoscut oficial de Kennel Club. Rasa s-a raspandit apoi pretutindeni, fiind foarte apreciat in starile Europei, in Canada si S.U.A.

Caine robust, musculos, cu o constructie proportionata, cu aspect simetric, foarte suplu, cu tinuta de o elegansta deosebita, este un caine foarte vioi, cu un curaj deosebit , foarte devotat si ascultator. Este un caine foarte activ, mereu in miscare, iubeste spastiile largi, este plin de viasta, sincer, vigilent, usor de dresat. Este folosit in special la vanatoarea de vidre, jderi, vulpi, iepuri, mistresti. In Canada acest caine este folosit la vanatoarea de ursi. In Germania este folosit ca un caine ocrotitor, in politie, sau caine sanitar. In Anglia si S.U.A. este folosit de politie . Datorita frumusestii si devotamentului sau este un excelent caine de companie.

Aspect exterior si dimensiuni

Este cel mai mare dintre cainii terrierii englezi. Este un caine musculos, activ, compact cu jarestii coborasti, fara alungire exagerata a corpului. Diferitele parti ale corpului trebuia sa fie bine proportionate si in corelatie armonioasa intre ele, pentru a da impresia de simetrie. Acest caine este caracterizat de o expresie darza, rapid in miscari, intotdeauna intr-o atenta si permanenta asteptare . Caracterul este exprimat prin expresia ochilor, stinuta urechilor si portul cozii.

Capul : craniul trebuie sa fie lung si plat, nu prea lat intre urechi, ingustandu-se usor spre ochi. Capul trebuie sa fie echilibrat, fara diferensta remarcabila de lungime intre partea craniana si nazala. Fruntea cainelui trebuie sa nu prezinte riduri, stopul sa fie lin , obrajii plasti, fara ingrosari Maxilarele, atat cel superior cat si cel inferior, trebuie sa fie adanci, puternice, tari si musculoase, taria botului fiind o cerinta importanta la aceasta rasa, fara ca falcile sa fie dezvoltate excesiv, dand obrajilor o forma rotunjita, proeminenta, un aspect dealtfel nedorit. Buzele trebuie sa fie bine inchise iar trufa neagra. Ochii sunt mici, de culoare inchisa, neproeminenti, sa aiba expresia caracteristica a cainilor terrieri, de indrazneala si inteligenta.

Urechile trebuie sa fie in forma in forma de V, purtate lateral, mici dar proporstionale cu marimea cainelui, muchia superioara a indoiturii urechii trebuie sa fie imediat deasupra nivelului craniului . Sunt de nedorit urechile care atarna lipsite de viasta pe laturile capului sau urechile prinse sus.

Gura acestui caine are maxilare puternice, cu dantura regulata, perfecta si completa, muscatura in foarfece, incisivii superiori trebuie sa se suprapuna fara spastiu peste cei inferiori, dinstii trebuie sa fie implantasti vertical in maxilar. Prognatismul superior sau inferior este inadmisibil. Gatul trebuie sa fie uscastiv, musculos , de lungime si grosime moderata, cu trecere treptata spre umeri, fara gusa.

Trenul anterior: prezinta umerii lungi, plasasti bine inapoi si inclinasti oblic spre spate, omoplastii netezi. Membrele anterioare trebuie sa fie perfect drepte, cu osatura puternica , coatele sa fie perpendiculare pe corp, cu miscare libera le umeri.

Trunchiul: Spinarea acestui caine este scurta, puternica, dreapta , lipsita de moliciune, salele musculoase, coastele bine arcuite. La un caine compact, spatiul dintre ultimele coaste si coapsa este scurt, la un caine mai pustin compact, se observa o lungire nedorita a acestui spatiu. Toracele trebuie sa fie adanc, pana la coate, dar nu lat. Trenul posterior : coapsele sunt lungi, puternice , musculoase, gambele de asemenea, genunchii trebuie sa fie bine angulasti, sa nu fie intorsi nici inauntru nici in afara, jarestii sunt asezasti jos, privisti din spate sunt paraleli. Labele trebuie sa fie mici, rotunde , compacte, cu perniste carnoase, elastice, degetele trebuie sa fie bine arcuite.

Coada este sus prinsa si purtata vesel, dar nu incovoiata pe spate, trebuie sa fie suficient de groasa si solida , cupata astfel incat varful ei sa fie cam la acelasi nivel cu craniul.

Parul trebuie sa fie des, aspru, sarmos, dar nu atat de lung incat sa dea aspect zburlit, sa stea strans pe corp, acoperind trunchiul si membrele. Parul de acoperire este dur si sarmos iar subparul este mai scurt si mai moale. Parul cel mai aspru este creponat sau usor ondulat. Un par buclat sau moale este nedorit. Roba acestui caine are culoarea pe spinare, ceafa si partea superioara a cozii , negru sau cenusiu inchis, iar toate celelalte parsti ale corpului sunt cafeniu. aramii. Urechile au o nuanta mai inchisa de cafeniu- aramiu, de asemenea, pe umeri , gat si tample apar nuanste mai inchise. Sunt admise cateva fire albe intre membrele anterioare. Talia este cuprinsa intre 58-61 cm la masculi si 56-59cm la femele.

Mersurile: In miscare, membrele trebuie acstionate inainte, cele anterioare fiind perpendiculare si paralele cu linia umarului. Forsta de propulsie este generata de membrele posterioare , perfecstiunea in miscare realizand-o exemplarele cu coapse lungi , gambe musculoase si o buna angulastie a geunchilor, care permite o puternica impulsie. Privite din fata, membrele anterioare ale cainelui aflat in miscare continua linia dreapta a pieptului , labele fiind la aceiasi departate intre ele , ca si coatele.

Atunci cand stationeaza, este dificil de observat daca un caine are umerii slabi, dar imediat ce se pune in miscare, defectul, daca exista- devine aparent, labele din fasta avand tendinsta de a se incrucisa. Daca din contra, cainele este ingust in umeri, labele tind sa se indeparteze intre ele in mers.. Cand jaretii sunt deviati spre interior, genunchii si labele sunt intoarse spre afara, rezultand o serioasa pierdere a forstei de propulsie. Cand jaretii sunt deviati in afara, labele membrelor posterioare au tendinta de a se incrucisa in mers. Masculii trebuia sa aiba ambele testicole normal dezvoltate si coborate in pungile scrotale.

Personalitate

Este un caine deschis, increzator, prietenos, curajos si inteligent, totdeauna atent, fara agresivitate, dar neinfricat.

Relatiile cu familia si casa

In cazul existenstei copiilor mici in familie, ca si in cazul altor caini, trebuie sa se investe, atat cainele, cat si copilul, sa se respecte unul pe altul. Copiii trebuie sa stie ca nu e bine sa ii ia jucariile cainelui, sa il sacaie atunci cand acesta mananca. De asemenea, cainele trebuie educat sa stie ca nu are voie sa sara pe oameni sau sa ii apuce cu gura, in joaca. Cu un dresaj adecvat si rabdare, Airedale Terrierii vor fi companioni buni pentru copiii mai mari, nefiind recomandat totusi a se lasa copii mici nesupravegheasti in compania cainelui. Este de preferat sa se ceara sfatul unui dresor, atunci cand le facesti cunostinsta copilului si cainelui. Este forte important ca , cainele sa isi cunoasca locul in ierarhie si sa stie ca este inferior, nu trebuie sa domine.

Dresajul

Ca si in cazul altor rase, este necesar ca Airedale Terrierul sa fie socializat de la varste cat mai fragede. Socializarea va fi baza pentru dresajul ulterior care il vor face un caine supus si un companion fericit, prin cresterea increderii pe care o are in stapan. Airedale Terrierii au tendinsta de a deveni caini agresivi, de aceea, primii pasi in socializare si supunere sunt obligatorii. Cainele trebuie sa isi respecte stapanul, dar in acelasi timp, acesta trebuie sa isi respecte cainele. Astfel, puiul are nevoie de un set de reguli dupa care sa traiasca si pe care sa le respecte.

Acesti caini nu raspund bine dresajului brutal. Ei trebuie facusti sa inteleaga ce se vrea de la ei, cu rabdare obstinandu-se astfel cei mai buni companioni.

Cateva sugestii pentru un dresaj reusit: 1) nu plictisiti cainele , acesta nu va deveni niciodata un robot, se va duce intotdeauna sa exploreze ceva nou, dar se va intoarce, nu este nevoie sa il chemasti mereu ; 2) amintisti-va ca terrierii sunt caini inteligenti, care au discernamant, asadar, nu le cereti sa faca lucruri prostesti; 3) folosisti o motivatie pozitiva, nu conteaza cat de stanjenit va simtiti pentru asta, cainele trebuie sa simta ca va multumeste, trebuie sa va amintisti ca ei judeca actiunile pe care le fac, nu sunt roboti; 4) folositi fiecare sedinta de dresaj ca pe o oportunitate de a va apropia de companionul dvs si de a-l cunoaste mai bine; 5) alegesti-va ca dresor o persoana care nu va fi dura si nu va incerca sa supuna cainele dvs.

In dresajul Airedale terier-ului trebuie sa fiti foarte flexibili. Asteptati-va intotdeauna la lucruri neasteptate din partea lui si nu incercati sa incadrati un patrat intr-un cerc! Este o conceptie total gresita aceea ca Airedale Terrierii nu pot fi dresati, ei au nevoie pur si simplu de mai multa ingeniozitate si de antrenori mai rabdatori.

Aspecte particulare

Airedale Terrierii, ca si alti terieri, sunt caini foarte inteligenti si cu o personalitate puternica. Nu sunt genul de caini care sa fie lasati sa faca ce vor, deoarece pot fi stricatori, si sunt foarte ingeniosi. Un caine Airedale Terrier bine dresat poate deveni cel mai bun prieten pe care il putesti avea .Pastrasti-va simstul umorului si un set de reguli pentru cainele dvs, si veti fi rasplatit cu un companion fara egal. Trebuie sa fiti la fel de inteligent, rabdator si insistent ca si prietenul pe care vi l-ati ales.

Boli si afectiuni curente

Airedale Terrierii sunt de obicei caini rezistenti si sanatosi. Problemele de sanatate care pot aparea sunt de obicei minore. Ca si in cazul altor rase de talie mare, se intalneste displazia de sold si la aceasta rasa, de aceea este recomandata executarea radiografiilor de control la varsta de 1 an, inainte de prezentarea cainelui la expozitii sau de introducerea lui la reproductie. Ca si alte rase decaini Terieri, si Airedale pot avea probleme dermatologice, adica prurit cutanat , care poate semnala mai multe probleme, incepand de la probleme alimentare, pana la a fi un semn pentru hiper- sau hipotiroidism. De asemenea, pruritul poate fi secundar unor alergii la hrana, sau de alta natura. Trebuie sa se aiba intotdeauna grija ca urechile sa fie bine curatate, pentru a preveni aparitia otitelor, sa lei se taie periodic unghiile, sa se detartreze si, foarte important, sa se trimeze parul dintre pernite.

[Irina]

Yorkshire Terrier

Yorkshire Terrier-ul a fost, initial, folosit ca si caine utilitar, devenind mai apoi un animal de companie la moda in Anglia, la sfarsitul Epocii Victoriene.

Yorkshire Terrier-ul, bine cunoscut pentru pletele lungi, curgatoare, este o rasa mititica, dar robusta. Initial, utilizat pentru vanarea sobolanilor, Yorkie este un animal de companie faimos.

Yorkshire Terrier-ul a fost una dintre cele 10 rase de catei ale anului 2005.

Istoricul si originea

Rasa are o vechime de circa 100 ani, dar originile sale nu sunt intru-totul cunoscute. Cand muncitorii scotieni din industria textila au migrat din Scotia in Anglia la jumatatea secolului al XIX-lea, acestia au adus cu ei diferiti caini terrieri, care erau folositi la vanarea sobolanilor. De-a lungul timpului, acesti terrieri au fost imperecheati intre ei rezultand intr-un final si Yorkshire Terrier-ul.

Initial, rasa era denumita „Broken-haired scotch terrier”. In 1870, un reporter in cadrul unei expozitii canine sugera ca acest caine ar trebui sa fie redenumit Yorkshire Terrier, din moment ce dezvoltarea rasei s-a realizat aproape in totalitate in orasul Yorkshire.

Rasa a fost, initial, utilizata ca si caine utilitar, dar, ulterior, a devenit un animal de companie la moda incepand cu sfarsitul Epocii Victoriene, in Anglia. In 1872, Yorkie si-a facut intrarea in Statele Unite, iar de atunci a devenit foarte cunoscut. La inceput, Yorkshire Terrier-ul era un caine de talie mai mare decat cel pe care il stim noi astazi, dar prin programe de selectie a exemplarelor de talie mai mica, el a putut fi miniaturizat de-a lungul anilor pana la dimensiunile acutale.



Yorkshire Terrier-ul apartine grupei terrier-ilor si este recunoscut de urmatoarele oficii si organizatii internationale: CKC, FCI, AKC, UKC, KCGB, CKC, ANKC, NKC, NZKC, APRI, ACR.

Aspectul exterior si dimensiunile

Yorkshire Terrier-ul este un membru al grupei raselor de companie – de agrement. Yorkshire Terrier-ul prezinta un cap lat, cu botul de lungime medie, nas negru si dinti uniformi. Ochii sunt de culoare inchisa, nergii sau caprui, extrem de vioi. Urechile de forma literei „V” sunt purtate ridicat, iar coada este scurtata, de obicei la jumatate din lungimea normala si purtata la acelasi nivel cu sira spinarii. Membrele sunt drepte, cu labe rotunde si unghii de culoare neagra.



Cea mai cunoscuta caracteristica a rasei este blana lunga, curgatoare, care necesita o ingrijire constanta. Atunci cand cainele nu este prezentat in expozitiile canine, proprietarii opteaza, in general, pentru aspectul flocos. Parul lung de la nivelul fetei este, de obicei, prins in varful capului cu un elastic sau o fundita pentru a preveni intrarea parului in ochi. Blana este, in mod caracteristic, albastru-cenusiu inchis sau negru cu nuante de cafeniu. Puii sunt, in general, negrii cu cafeniu.

Yorkshire Terrier-ul adult prezinta o inaltimea la niveul greabanului de 15-17,5 cm, iar greutatea sa corporala este de 3-3,5 kg.

Personalitatea

Yorkshire Terrier-ul pare sa uite ca este un caine foarte mic. Intotdeauna dornic de aventura si de a-si crea probleme, Yorkshire Terrier-ului nu-i este frica de nimic. Poate fi agresiv cu caini straini si cu alte animalute mici; in alte cuvinte, Yorkshire Terrier-ul a mostenit personalitatea terrier-ilor. Sunt usor de educat, desi, pot fi uneori neascultatori si incapatanati. Yorkshire Terrier-ii sunt caini de paza excelenti, alertandu-si cu promptitudine familia cand se apropie strainii. Prin comparatie, femelele au tendinta de a fi caini de paza mai buni decat masculii. Masculii au tendinta de a lasa femelele sa faca toata munca. Yorkshire Terrier-ul poate fi gata sa muste, daca este luat prin surprindere, speriat sau sicanat peste masura, dar, este de regula, tandru si iubaret. Atentie, nu trebuie rasfatati peste masura pentru ca devin nervosi si obraznici. Yorkshire Terrier-ul ii place sa latre, dar poate fi usor invatat sa nu faca asta.

Yorkshire Terrier-ii isi impart de buna voie teritoriul si familia cu alte rase. Sunt, in principal, caini de interior, de casa, dar, din moment ce ei sunt terrieri la origine, Yorkshire Terrier-ii pot trai si afara. Cu o ingrijire si o atentie adecvate, acesti caini pot trai oriunde.

Relatiile cu familia si casa

Yorkshire Terrier-ul nu este, in general, foarte tolerant cu copiii, dar ii accepta daca creste alaturi de acestia. Se intelege cel mai bine cu copiii de varste mai mari, mai linistiti. Sunt afectuosi si loiali familiei lor, dar pot fi agresivi cu strainii, daca nu socializeaza inca din copilarie.



Este un caine indicat cresterii intr-un apartament de bloc, fiind foarte activ in interiorul caminului, nenecesitand o curte. Aveti in vedere ca Yorkshire Terrier-ul nu tolereaza climatele prea reci, preferandu-le pe cele calde.

Dresajul

Yorkshire Terrier-ul este un caine inteligent si usor de educat prin dresajul de baza, dar poate fi dificil de invatat sa fie curat si sa-si faca necesitatile afara.

Aspecte particulare

Chiar daca Yorkshire Terrier-ul este, in general, considerat un caine de companie, el este, totusi, un terrier la origine, astfel ca va haitui si ucide rozatoarele. Din acest motiv, Yorkshire Terrier-ii nu trebuie lasati nesupravegheati in compania animalutelor de companie mici cum ar fi hamsterii, iepurii sau porcusorii de Guineea.

Blana sa lunga necesita o ingrijire zilnica pentru a preveni incurcarea si matuirea acesteia. Blana scurtata necesita o periere si o pieptanare zilnica sau saptamanala, de la caz la caz. Yorkshire Terrier-ul este un caine care naparleste putin sau aproape deloc.



Dantura va trebui controlata si toaletata periodic, intrucat Yorkshire Terrier-ul este predispus afectiunilor dentare timpurii.

Boli si afectiuni curente

In general, Yorkshire Terrier-ul este un caine sanatos cu cateva griji de ordin medical. Totusi, urmatoarele boli si tulburari au fost semnalate cu o frecventa mai crescuta:

Cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce la orbirea caineluii.

Criptorhidismul este o tulburare manifestata prin lipsa migrarii unuia sau a ambelor testicule in scrot.

Urolitiaza este o tulburare care afecteaza tractul urinar avand ca rezultat formarea pietrelor la nivelul vezicii urinare.

Suntul portosistemic este o malformatie a circulatiei sangvine asociata ficatului. Sangele este suntat departe de ficat, avand ca rezultat acumularea toxinelor sangvine si, consecutiv, inrautatirea severa a starii generale.

Luxatia patelara este o tulburare care afecteaza rotula (patela).

Alopecia este o tulburare ce are ca rezultat caderea parului.

Entropionul este o afectiune a pleoapelor ce implica rasucirea spre interior a marginii libere a acestora. Genele de la nivelul marginii libere a pleoapelor irita suprafata globului ocular, putand induce probleme mult mai grave.

Keratoconjunctivita sicca este o tulburare a ochiului care apare atunci cand productia de lacrimi este diminuata sau absenta.

In plus, Yorkshire Terrier-ul este un caine predispus la dwarfism (ostecondroza – tulburare de dezvoltate a oaselor lungi), distocie, hidrocefalie, afectiuni dentare timpurii, bronsite, toleranta slaba la anestezice, digestie lenta, discopatie vertebrala (hernii de disc) si hipoglicemie.



Durata medie de viata a Yorkshire Terrier-ului este de 14-16 ani.

[Irina]

Scottish Terrier

Scottish terrier-ul este un caine neinfricat si demn, adorabil si plin de calitati. Jucaus si prietenos cand este pui, Scottish-ul se maturizeaza devenind un adult respectabil. Poate deveni suparacios si morocanos cand devine adult. Dispus sa mearga oriunde si sa faca orice, Scottie nu este unul dintre aceia care sa-si ofere afectiunea liber, din proprie initiativa.

Acest faimos Scottie traieste confortabil in Washington alaturi de presedintele George Bush.

Scottish terrier-ul este un caine curios si jucaus. Multi Scottish-i au fost atat caini de paza, cat si bona pentru membrii familiilor lor.

Istoricul si originea

Scotia este tara de origine a multor terrier-i mici, toti cu caractere puternice, picioare scurte si roba zburlita, aspra, Scottish-ul fiind creat in jurul anului 1700. Secole in urma, fermierii scotieni au utilizat acesti caini mici, vioi pentru a-i ajuta sa-si mentina fermele fara daunatoari. In cele din urma, prin intermediul inmultirii selective, au aparut cinci rase diferite de terrier.

O persoana importanta in istoria Scottish terrier-ului a fost regele James VI al Scotiei. In secolul al XVII-lea, cand regele James VI devenea James I al Angliei, acestea a trimis sase terrier-i, considerati a fi predecesorii Scottish Terrier-ului, in Franta, ca dar. Dragostea si admiratia sa pentru aceasta rasa i-a sporit popularitatea in intreaga lume.

Ca si in cazul altor rase, exista cateva controverse cu privire la istoria reala a Scottish-ului. Unii considera ca Scottish-ul este cel mai vechi dintre terrier-ii regiunilor de munte. Celelalte rase de terrier s-au dezvoltat apoi din Scottish. Pentru aceste persoane, Skye Terrier-ul mentionat in rapoartele istorice nu este Skye terrier-ul pe care il stim noi astazi, dar este, de fapt, predecesorul Scottish-ului. Desi, aceasta este o legenda de buna calitate, este dificil de dovedit.

Scottie a fost o rasa pura pentru multi ani. In 1860, intr-o expozitie din Birmingham, Anglia a aparut prima clasa de Scotish Terrier. In ciuda faptului ca aceasta clasa era deschisa, adevaratii Scottish Terrier-i nu si-au facut aparitia. Pana in 1882, clubul Scottish Terrier-ului a fost fondat. Rasa a fost, initial, numita Aberdeen Terrier, dupa orasul scotian cu acelasi nume. In secolele XIX si XX, Scottish-ul a fost utilizat cu predilectie la vanarea animalelor de vizuina, in special, a vidrelor, vulpilor, bursucilor si iepurilor.

Astazi, aceasta rasa eleganta, cizelata este, in principal, un animal de companie, desi isi mentine inca instinctele de vanator.

Grupa: Terrier.

Rasa este recunoscuta de urmatoarele organizatii si oficii internationale: CKC, FCI, AKC, UKC, KCGB, ANKC, NKC, NZKC, CET, CCR, APRI, ACR.

Aspectul exterior si dimensiunile

Scottish Terrier-ul un caine musculos, bine legat, indesat care emana putere, echilibru, ordine, simetrie, uniformitate, mic si compact, Scottie prezinta un cap lung, purtat maiestos. Ochii sunt migdalati, de culoare inchisa (caprui, negri), situati adanc in orbite, sub sprancenele proeminente. Are un nas mare si dinti puternici. Exista un stop mai mult sau mai putin evident intre craniu si bot. Urechile sunt ascutite si purtate ridicate pe verticala, la fel si coada sa scurta. Gatul este musculos si scurt. Scottie adult este foarte scund incat corpul lui este situat foarte aproape de sol. Astfel mana unui om tinuta pe verticala ar trebui sa se potriveasca exact intre pieptul cainelui si sol. Are membrele scurte, iar modul in care este frezat il fac sa para si mai mic.

Pentru novicii in ale cresterii cainilor, West Highland White Terrier-ul si Scottish Terrier-ul sunt adesea confundati. Desi aspectul lor exterior este asemanator, roba lor ii da de gol. Westie-ii sunt intodeauna o nuanta de alb. Scottie nu este niciodata alb.

Parul exterior este sarmos, ferm si rezistent. Stratul reprezentat de puf este des si moale. Pentru a mentine blana neincurcata, perierea de doua ori pe saptamana este recomandata. Culoarea robei Scottie-ului este cel mai frecvent neagra, dar aspectele dungat (pe fond cenusiu), grizonat, nisipiu si diferite nuante de gri sunt, de asemenea, semnalate.

Blana Scottie-ului este ajustata intr-u aspect specific. Parul de la nivelul fetei este lasat lung in forma de barba. Picioarele si portiunea inferioara a corpului sunt lasate netunse, in timp ce partea superioara si cele laterale sunt trimate scurt (tunse scurt).

La Scottish terrier-ul adult, inaltimea la nivelul greabanului este de 25-28 cm, in timp ce masa corporala ajunge, in medie, la 8,5-10,5 kg.

Personalitatea

Scottish terrier-ul este un caine neinfricat si demn, adorabil si plin de calitati. Jucaus si prietenos cand este pui, Scottish-ul se maturizeaza devenind un adult respectabil. Poate deveni suparacios si morocanos cand devine adult. Dispus sa mearga oriunde si sa faca orice, Scottie nu este unul dintre aceia care sa-si ofere afectiunea liber, din proprie initiativa. De obicei, nu va face nimic si va examina situatia inainte de a lua o decizie. Foarte inteligent, dar cu o doza de independenta, Scottie poate fi dificil de controlat in preajma veveritelor, iepurilor si, chiar, a unor pisici.

Este un caine de paza bun. Are tendinta de a deveni incapatanat, motiv pentru care trebuie manevrat ferm, dar gentil de la o varsta frageda, altfel va va domina intreaga familie. Aceasta rasa este sensibila la aplicarea pedepselor. Nu-i testati limitele si nu-l fortati prea tare. Sa nu loviti niciodata un terrier si nu va jucati jocuri agresive cu el (lupte corp la corp, etc.). Isi poate provoca membrii familiei, in special, pe cei care nu si-au impus autoritatea asupra lui.

Scottie are tenacitatea de a fi teritorial, iar, unii, prezinta personalitati dominante. Unii isi pot manifesta agresivitatea fata de alti caini. Socializarea timpurie il va ajuta pe Scottie sa invete sa tolereze alti caini si chiar, pisicile. Plin de viata, mandru si inteligent, Scottish-ul are un temperament echilibrat, dar nu este binevoitor cu intrusii si nu-i trezeste interesul nicio alta persoana in afara membrilor familiei sale.

Scottish-ului ii place sa latre si sa sape gropi. Ii fac placere plimbarile, jocurile cu mingea, fiind per ansamblu, un caine sportiv, statornic, iubitor si independent.

Cu un instinct de vanator innascut, Scottie poate avea un succes foarte mare la haituirea micilor creaturi, astfel el nu trebuie luat in serios ca si lider la vanatoare.

Desi nu este o rasa cu un sentimentalism exagerat, odata ce Scottie iti devine prieten, este al tau pe viata.

Relatiile cu familia si casa

Scottish Terrier-ul se simte in largul lui intr-o casa, intr-un apartament sau, chiar intr-o mosie de la tara, atata timp cat sunt oameni in jurul lui. Indiferent de locul in care traieste, Scottie necesita spatiu pentru a alerga, dar trebuie sa aiba curtea ingradita sau o curte interioara asigurata. Rasa se adapteaza cel mai bine alaturi de adultii care se mai simt inca copii.

Ca si in cazul altot terrier-i, Scottie este un caine de paza bun, care, in general, nu latra, nu-si alarmeaza proprietarul fara vreun motiv. Prima lor grija este siguranta familiei lor. Cand este crescut alaturi de copii, Scottie este un prieten extraordinar, dar nu accepta cu usurinta exsuberanta nestavilita a copiilor foarte mici.

Dresajul

Scottish Terrier-ul poate fi incapatanat si neascultator, motiv pentru care nu este atat de usor de antrenat in comparatie cu alte rase. Dar, cand este antrenat cu multa atentie si laudat, Scottie poate reusi sa devina supus si chiar docil. Dresajul de supunere trebuie sa fie consecvent, dar elocvent.

Aspecte particulare

Ca si in cazul altor terrier-i, Scottie iubeste miscarea si tovarasia omului. Cand este privat de acestea, Scottie-ul poate dezvolta probleme de comportament. Unora le place sa sape prin curte, iar altora sa haituiasca vietatile mici.

Asigurandu-i o curte de dimensiuni rezonabile, sportivul Scottie va face miscare, dar va va acompania cu placere la plimbare sau la joaca in parc, fiind incantat sa va aduca betele sau mingea.

Perierea regulata a parului sau aspru si sarmos este importanta, necesitand o ingrijire suplimentara in perioadele de naparlire. Rasa naparleste putin sau aproape deloc. Imbaierea sau toaletarea cu sampon uscat se vor face doar de necesitate.

Tunderea si ingrijirea profesionista a robei trebuie efectuata de doua ori pe an. Parul de pe corp este lasat lung, ca o fusta, in timp de parul de pe fata si cap este trimat scurt si pieptanat spre fata.

Scottish-ul prefera climatele mai reci.

Boli si afectiuni curente

Ca si in cazul altor rase, Scottish terrier-ul nu este scutit de anumite sensibilitati specifice. Dintre acestea, au fost relatate cu o frecventa crescuta urmatoarele:

Hipotiroidismul apare atunci cand glanda tiroida nu functioneaza normal. In lipsa unei secretii suficiente de hormon tiroidian, afectiunea mentionata se poate produce.

Boala von Willebrand este o tulburare a sangelui care poate determina sangerare incontrolabila.

Cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce in timp de pierderea vederii.

Cancerul vezicii urinare este, din nefericire, o afectiunii relativ frecvent intalnita. Dintre toate rasele AKC, Scottish Terrier-ul reprezinta rasa cu procentul cel mai crescut al acestui tip de cancer.

Crampele Scottish Terrier-ului reprezinta o tulburare neurological rara care are ca rezultat aparitia crampelor musculare periodice.

In plus, Scottish Terrier-ul prezinta predispozitie crescuta la surditate, limfoame, melanoame si atopie, dermatite alergice de contact la saliva de pureci.

Durata medie de viata a Scottish Terrier-ului este de 10-13 ani.
-------------------------------------------------------------------------------------
iau o mica pauza, mai pun date dupa aceea

[Irina]

West Highland White Terrier - Westie

West Highland White terrier-ul, respectiv, Westie, este un caine popular, in special in randurile familiilor si copiilor. Acest caine neastamparat si acrobat nu iubeste nimic altceva decat sa se joace cu partenerii sai umani.

Istoricul si originea

In muntii din vestul Scotiei, hibrizii de Scotch Terrier au fost utilizati la vanarea bursucilor, vulpilor, etc. Acesti caini au fost, de asemenea, utilizati la distrugerea cuiburilor de soareci si sobolani. Initial, acesti terrieri au fost incrucisati in incercarea de a crea un vanator in adevaratul sens al cuvantului. In acele vremuri, s-a decis ca anumite rase ar trebui sa fie create astfel incat fiecare sa prezinte caracteristici exterioare si aptitudini diferite.

Prin intermediul reproductiei selective, Scotch Terrier-ul s-a dezvoltat, in cele din urma, in diferite rase: Cairn Terrier, Dandie Dinmont Terrier, Scottish Terrier, Skye Terrier si West Highland White Terrier. In realitate, pana in 1917, incrucisarile intre aceste rase variate au continuat sa se produca. Cand canisele au refuzat sa accepte acesti hibrizi (metisi), liniile pure ale fiecarei rase au fost consacrate.

West Highland White terrier-ul se crede ca s-ar fi dezvoltat in Poltalloch, Scotia si a fost cunoscut prin diferite nume. Prima consemnare a unui caine numit West Highland White Terrier s-a produs la inceputul anilor 1900.

Initial, West Highland White terrier-ul se prezenta in variate culori. Problema a aparut cand vanatorii faceau confuzie intre proprii caini si vanat. Dupa cateva tragedii, s-a decis ca toti Westie sa fie albi, pentru a preveni confuziile in viitor.

West Highland White Terrier-ul a aparut pentru prima data in Statele Unite in 1906 sub numele de Roseneath Terrier. Rasa a fost acceptata in grupa terrier-ilor a American Kennel Club (AKC) in 1908, dar nu i s-a oferit numele oficial decat in 1909.

Rasa este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: CKC, FCI, AKC, UKC, KCGB, CKC, ANKC, NKC, NZKC, CET, APRI, ACR.

Aspectul exterior si dimensiunile

Westie este un caine mic, vioi, energic, compact, robust si viguros. Capul are aspect de cupola, iar botul este de dimensiune medie, cu un stop pronuntat. Ochii sunt stralucitori, de culoare inchisa, cu o privire patrunzatoare. Urechile mici sunt ridicate si ascutite, dandu-i aspectul de animal alert, pregatit pentru orice. Westie prezinta un piept adanc si membre musculoase. Coada este purtata nepasator, avand o lungime in jur de 12,5-15 cm si nu trebuie scurtata. Toti West Highland White Terrier-ii sunt, in mod caracteristic, albi, dar o nuanta lemon poate fi prezenta in jurul fetei si a urechilor.

Blana (roba) lui Westie este dubla cu un puf moale, des si calduros si un par gros drept sau sarmos, cu o lungime de pana la 5 cm.

West Highland White Terrier-ul adult are o inaltime la nivelul greabanului de 25-30 de cm la mascul si de 23-28 cm la femela. Greutatea corporala este de 7-10 kg la mascul si de 6-7 kg la femela.

Personalitatea

Westie este, in mod caracteristic, un caine inteligent, bine-crescut cu bune maniere. Rasa este vesela, iubitoare si foarte jucausa. Multi considera ca Westie este un catelus toata viata sa. Chiar daca ei pot avea o latura jucausa, Westie-ii pot fi linistiti, cuminti, siguri pe ei si determinati. Sunt destul de prietenosi cu strainii. West Highland White Terrier-ul poate musca atunci cand este provocat, dar nu este atat de neascultator cum sunt majoritatea terrier-ilor. West Highland White Terrier-ul este energic si extrem de sigur pe el in comparatie cu alti caini. De obicei, West Highland White Terrier-ul nu este el cel care provoaca conflictele cu alti caini, desi unii masculi sunt mai agresivi, in special cu alti masculi.

Relatiile cu familia si casa

West Highland White Terrier-ul este un caine excelent pentru adolescenti. Ei au tendinta sa nu fie toleranti cu maltratarile accidentale pe care pe primesc din partea copiilor. Nu sunt, in general, recomandati pentru familiile cu copii sub varsta de 10 ani. Ca si in cazul altor caini, supravegherea este necesara oricand un caine se joaca cu copiii foarte mici. Mic si tenace, West Highland White Terrier-ul iubeste sa-si petreaca timpul cu companionii umani si este dispus sa joace orice joc. Se simt bine atat in apartament, cat si in regiunile rurale. West Highland White Terrier-ul este foarte activ in interiorul caminului, astfel ca se va descurca bine fara a necesita o curte. West Highland White Terrier-ul se va bucura de plimbarile periodice sau de partidele de joaca in parc, dar nu se va supara prea tare daca rateaza vreuna.

Dresajul

Acest terrier mic, viteaz si robust este usor de educat. Westie invata rapid si exceleaza la vanatoare si in luarea urmei. Sta bine, de asemenea, la capitolele ascultare si agilitate.

Aspecte particulare

Roba alba a lui Westie iti poate rapi un pic din timpul liber pentru a o mentine curata. Parul trebuie sa fie periat pentru a preveni incalcirea si deteriorarea acestuia. Parul este mentinut in conditii corespunzatoare prin desprinderea sau smulgerea parului mort. Perierea regulata cu o perie din par de porc poate intretine blana curata, astfel ca imbaierea va fi facuta numai cand este absolut necesar. In jurul urechilor si ochilor, parul se trimeaza cu o foarfeca cu varful bont. Intreaga lor blanita trebuie trimata la fiecare 4 luni si tunsa foarte scurt de doua ori pe an.

Ca terrier, West Highland White Terrier-ul isi poate dezvolta obiceiul de a sapa. Daca este lasat singur perioade lungi de timp, West Highland White Terrier-ul poate manifesta probleme de comportament.

Westie este un caine excelent pentru copii.

Boli si afectiuni curente

Ca si in cazul altor rase, West Highland White Terrier-ul nu este scutit de anumite sensibilitati de ordin medical. Dintre acestea au fost relatate cu o frecventa crescuta urmatoarele:

- osteopatia craniomandibulara este o inflamatie a oaselor maxilare (maxila si mandibula). Aceasta afectiune este temporara si se produce la tineret. Cainii afectati nu vor mai manca deoarece deschiderea gurii determina durere severa.

- cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce in timp la pierderea vederii.

- diabetul este o afectiune pancreatica asociata unei insuficiente in producerea de insulina.

- luxatia patelara este o tulburare care afecteaza rotula (patela).

- displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat aparitia durerii, schiopaturii si artritei consecutive.

- dilatatia cardiaca este o afectiune cardiaca care are ca rezultat marirea, subtierea muschiului cardiac ce formeaza peretii inimii.

In plus, West Highland White Terrier-ul este predispus la dermatite alergice, afectiuni hepatice, otite, boala tremuratului la albinosi si surditate.

Boala tremuratului la albinosi (White shaker disease) este o stare de tremur sesizata la cainii mici albi.

Durata medie de viata la West Highland White Terrier este de 14-16 ani.

[Irina]

American Foxhound - sau cainele pentru vulpi american

Cainele pentru vulpi american este similar varului sau, cainele pentru vulpi englez, dar este mai inalt si un pic mai ager. Avand un simt al mirosului foarte bine dezvoltat, cainele pentru vulpi american haituieste vulpile in haita si poate alerga ore in sir, fara sa oboseasca.

Istoricul si originea

Cainele pentru vulpi american este un descendent al cainilor englezesti adusi pe taramul fagaduintei, America, la jumatatea secolului al XVII-lea pentru a vana vulpile. Rasa a fost initial dezvoltata in Virginia, Maryland si Kentucky. Cainii de vanatoare frantuzesti si irlandezi au fost, de asemenea, utilizati pentru a perfectiona rasa, astfel fiind creat cainele pentru vulpi american din zilele noastre.

Exista cateva tipuri diferite de caini pentru vulpi americani care s-au format de-a lungul anilor. Tipul Walker este cel mai frecvent intalnit. Altele sunt reprezentate de tipul July, Trigg, Calhoun, Hudspeth si Goodman.

De-a lungul timpului, cainele pentru vulpi american a fost utilizat pentru a vana animalele salbatice si, initial, se pare ca fusese folosit pentru a lua urma indienilor americani.

In 1886, cainele pentru vulpi american era recunoscut de catre American Kennel Club ca membru al grupei raselor de vanatoare.

Astazi, rasa este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: FCI, AKC, CKC, NKC, NZKC, CKC, APRI, ACR.

Aspectul exterior si dimensiunile

Cainele pentru vulpi american este un caine de talie medie, cu un bot lung si picioare lungi si drepte. Labele sunt mici, ca de pisica, iar urechile sunt situate sub linia fruntii si pendulante. Ochii sunt mari, bine distantati, caprui, staruitori. Desi este asemanator ca infatisare cu cainele pentru vulpi englez, cainele pentru vulpi american este mai zvelt si mai inalt. Coada este purtata usor rasucita la varf.

Blana cainelui pentru vulpi american este scurta si lucioasa, putand fi de orice culoare.

Cainele pentru vulpi american adult poate cantari in jur de 29-34 kg si poate atinge o inaltime la nivelul greabanului de circa 53-64 cm.

Personalitatea

Cainele pentru vulpi american este un caine inteligent si curajos, cu o personalitate agreabila. Aceasta rasa adora vanatoarea si poate alerga ore in sir. In comparatie cu cainele pentru vulpi englez, rasa americana este un pic mai zvelta si mai agila.

Relatiile cu familia si casa

Cainele pentru vulpi american este o rasa foarte activa, care, de cele mai multe ori, prefera sa-si petreaca timpul intr-o „gasca” cu alti caini. Familiile care-si doresc sa achizitioneze un caine pentru vulpi american ca animal de companie, trebuie sa se orienteze spre liniile de expozitie decat spre cele de vanatoare.

Cainele pentru vulpi american are nevoie de multa miscare si este un companion supus si loial. Este prietenos cu oamenii si un bun companion pentru copii, dar are tendinta de a prefera compania altor caini.

Ca si in cazul cainelui pentru vulpi englez, cainele pentru vulpi american nu este recomandat persoanelor care traiesc in apartamente de bloc, intrucat acesta necesita prea multa miscare. Acest caine ar prefera sa traiasca in mediul rural, unde poate alerga liber si nestingherit. Cainelui pentru vulpi american ii puteti da drumul din lesa numai intr-o zona sigura, ingradita intrucat are tendinta de a urmari orice miros care-l tenteaza, expunandu-se diferitelor pericole. De asemenea, fiti siguri ca, asemenea altor caini de vanatoare, cainelui pentru vulpi american ii place sa latre si sa urle. Unele persoane sunt de parere ca vocea lor este melodioasa, dar vecinii nu sunt de aceeasi parere.

Dresajul

Cainele pentru vulpi american este un vanator innascut, dar, cu putina rabdare, poate fi dresat si pentru a fi un caine de paza vigilent. Aceasta rasa poate fi dificil de educat sa-si faca necesitatile fiziologice in afara caminului.

Aspecte particulare

Cainelui pentru vulpi american, nu-i place sa fie lasat singur fara sa aiba ceva de facut sau sa fie inchis pentru perioade lungi de timp. Sunt caini inteligenti care au nevoie de o stimulare mentala pentru a preveni dezvoltarea comportamentelor defectuoase si de un regim de miscare adecvat pentru a-si consuma energia debordanta.

Blana sa scurta si neteda este usor de intretinut. Pieptanarea si perierea cu o perie din par de porc, precum si imbaierea cand situatia o impune sunt singurele lucruri de care trebuie sa tineti cont pentru a avea un caine pentru vulpi american cu o blanita bine intretinuta. Rasa naparleste moderat.

Boli si afectiuni curente

Cainele pentru vulpi american este o rasa robusta si rezistenta cu putine sensibilitati de ordin medical cunoscute. Surditatea si displazia de sold au fost semnalate. Hranirea acestei rase trebuie sa se faca rational intrucat este predispusa obezitatii, mai ales daca nu beneficiaza de un regim de miscare adecvat.

Speranta medie de viata a cainelui pentru vulpi american este de 10-12 ani.

[Irina]

Toy Fox Terrier - Fox terrierul de salon

Fox terrier-ul de salon este o versiune in miniatura a fox terrier-ului cu par neted. Acest caine mititel si plin de viata este mai calm decat fox terrier-ul cu par neted sau cu par sarmos si este o alegere mai buna pentru familiile mai putin active.

Istoricul si originea

Fox terrier-ul de salon a fost creat la inceputul anilor 1900 in Statele Unite. A fost creat printr-un program de reproductie atent gandit imperechindu-se fox terrier-ul cu par neted cu chihuahua, ogarul cenusiu italian si terrier-ii englezi de salon. Initial, se intentiona ca fox terrier-ul de salon sa fie utilizat ca si caine soricar. In cele din urma, el a devenit un indragit caine de companie. In 2003, American Kennel Club accepta fox terrier-ul de salon.

Astazi, rasa este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: UKC, NKC, NTFTA (National Toy Fox Terrier Association), AKC, APRI, ACR.

Aspectul exterior si dimensiunile

Fox terrier-ul de salon este o versiune mai mica a fox terrier-ului cu parul neted, cu coada scurtata si un bot ingust. Urechile sunt purtate ridicat si au forma literei „V”. Ochii sunt rotunzi si de culoare inchisa. Blana fox terrier-ului de salon este scurta, groasa, neteda si alba cu marcaje negre si cafeniu-roscate.

Fox terrier-ul de salon adult poate atinge o greutate corporala de circa 1,5-3 kg si o inaltime la nivelul greabanului in jur de 20-25 cm.

Personalitatea

Cand este comparat cu alti fox terrier-i, fox terrier-ul de salon nu este la fel de ager si este un pic mai calm. Tot un terrier, acest caine mititel este entuziast si totusi ii place sa fugareasca in special animalutele mici si sprintene sau pasarile. Curios si activ, fox terrier-ul de salon ramane ca si comportament un catelus intreaga lui viata. Sunt caini inteligenti, afectuosi, sensibili si prietenosi, dar care nu-si uita niciodata instinctele de terrieri. Intr-adevar, acestor caini le place sa vaneze si pot fi cu usurinta dresati. Ei s-au dovedit de-a lungul timpului caini de companie exceptionali pentru persoanele cu dezabilitati auditive.

Relatiile cu familia si casa

Fox terrier-ul de salon este un membru al familiei amuzant, jucaus si loial. Se simte cel mai bine intr-o familie cu copii de varste mai mari care pot tine pasul cu poznele lui. Datorita taliei lui mici, fox terrier-ul de salon se poate acomoda bine traiului intr-un apartament daca este scos la plimbari lungi pentru a-si consuma o parte din energia sa fara sfarsit. El este foarte activ in interiroul caminului, astfel ca nu este obligatoriu sa-i puneti la dispozitie o curte.

Blana lor scurta ii face predispusi la hipotermie, astfel ca vor necesita o hainuta in perioadele racoroase. Cand este scos afara, fox terrier-ul de salon trebuie tinut intotdeauna in lesa. Instinctul lor nativ de a vana si de a haitui va scoate la iveala tot cei mai bun din ei facandu-i s-o zbugheasca la fuga fara a mai fi atenti la masini, etc.

Dresajul

Fox terrier-ii de salon sunt caini inteligenti si energici carora le place sa invete si sa-si multumeasca stapanii. Ei pot excela in agilitate si obedienta daca sunt antrenati cu rabdare si consecventa. Unele exemplare pot fi incapatanate si va va lua un pic mai mult timp sa le dresati, dar pot fi in cele din urma educate.

Aspecte particulare

Fox terrier-ului de salon nu-i place sa fie lasat singur fara sa aiba nimic de facut. Sunt caini inteligenti care au nevoie de o stimulare mentala pentru a preveni aparitia comportamentelor distructive. Ca si in cazul altor terrier-i, fox terrier-ul de salon are tendinta de sapa gropi si de a fugari micile vietati.

Fox terrier-ul de salon este usor de intretinut. Singurul lucru pe care trebuie sa-l faceti este sa-i periati si sa-i pieptanati blanita neteda din cand in cand. De asemenea, trebuie sa-i scurtati gherutele atunci cand nu reuseste sa si le toceasca singur. Acest caine isi inlocuieste rar blanita.

Boli si afectiuni curente

Fox terrier-ul de salon este o rasa robusta cu putine sensibilitati de ordin medical. Cele mai frecvente afectiuni mostenite sunt alergiile, luxatia de patela si maladia Legg-Calves-Perthes, o afectiune a soldurilor care induce durere si schiopatura. Unele exemplare sunt alergice la pulpa de sfecla, grau si porumb.

Speranta medie de viata a fox terrier-ului de salon este de 13-15 ani.

[Irina]

Terrier Rusesc - Tchiorny Terrier

Terrier-ul negru rusesc este inca o rasa rara care isi trage originile din Rusia. Acest caine este un caine de paza si protectie, exceptional, iar daca este socializat adecvat poate fi si un companion al familiei excelent.

Istoricul si originea

Dupa cum ii sugereaza si numele, terrier-ul negru rusesc este originar din Rusia. A fost creat la jumatatea anilor 1900 pentru a fi utilizat ca si caine de paza, rezultand in urma incrucisarii schnauzer-ului urias, Airdale terrier-ului, Rottweiler-ului, cainelui de apa rusesc si altor rase de caini utilitari, de talie mare. Terrier-ul negru rusesc a fost utilizat aproape exclusiv de catre armata ruseasca. Blana terrier-ului negru rusesc a fost perfectionata pentru a permite cainelui sa reziste in climatele extreme si in special iernilor rusesti geroase. Aceasta rasa este renumita si adorata in Rusia ca si caine de companie si, recent, a inceput sa-si castige popularitate si in afara tarii sale natale.

In mai 1984, rasa era recunoscuta de catre FCI. Terrier-ul negru rusesc era utilizat in Armata Rosie pentru aceleasi abilitati pentru care era utilizat Malinois-ul in Armata Franceza. In 1 iulie 2004, terrier-ul negru rusesc era recunoscut de catre American Kennel Club ca membru al grupei cainilor utilitari.

Astazi rasa este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: CKC, FCI, BRTCA (Black Russian Terrier Club of America), SKC, NKC, BRAGG (Black Russian Association-Golden Gate), ANKC, ARPI, AKC, ACR.

Aspectul exterior si dimensiunile

Terrier-ul negru rusesc este un caine compact si robust, cu un aspect patratos pe de-a-ntregul si o prezenta impunatoare. Capul este butucanos, cu o frunte lata si este prevazut cu o mustata si o barba. Stopul trebuie sa fie bine definit, dar nu pronuntat. Nasul este mare si de culoare neagra. Maxilarele sunt mari si puternice. Ochii de culoare inchisa sunt bine distantati. Urechile sunt triunghiulare, cu varfurile rotunjite, situate in varful capului si atarnand astfel incat varful lor sa ajunga pana la nivelul unghiurilor externe ale ochilor. Gatul trebuie sa fie gros, musculos si puternic. Lungimea corpului trebuie sa fie direct proportionala cu inaltimea la nivelul greabanului, dandu-i cainelui un aspect patratos. Umerii depasesc linia spinarii, iar crupa este usor lasata fata de aceasta. Coada este de regula scurtata si purtata in continuarea spinarii. Labele sunt mari, asemanatoare celor de urs, de culoare neagra, cu pernite mari si unghii groase si inchise la culoare. Membrele anterioare trebuie sa fie drepte si ciolanoase. Membrele posterioare sunt osoase si musculoase, cu un grad mare de angulatie.

Blana terrier-ului negru rusesc este de lungime medie spre lunga, 2,5-10 cm, si nu este in realitate ondulata, ci pare mai mult zburlita. Coloritul acesteia, dupa cum ii sugereaza si numele, trebuie sa fie negru. Exemplarele cu marcaje albe sau maron sunt descalificate.

Terrier-ul negru rusesc adult poate atinge o greutate corporala in jur de 36-65 kg, masculii fiind mai mari si mai masivi in comparatie cu femelele. Inaltimea la nivelul greabanului este de 64-74 cm la mascul si de 64-72 cm la femela, cu o toleranta de 3 cm daca cainele este bine proportionat.

Personalitatea

Terrier-ul negru rusesc este un caine puternic si impunator. Sunt caini inteligenti si protectori nativi. Credincios familiei sale, terrier-ul negru rusesc este distant cu strainii si ar trebui socializat cu diferite persoane si alte animale inca din copilarie. Terrier-ilor negri rusesti le place sa sara, sa se joace si sa li se dea atentie. Majoritatea adora zapada si apa. Se vor talavi in zapada si vor plonja in apa fara nici cea mai mica retinere.

Acest caine latra numai atunci cand crede ca este necesar. Agil, el este intotdeauna pregatit sa-si apere familia si proprietatea. Sunt caini mai tardivi, care se maturizeaza mai tarziu. Contactul apropiat cu familia sa, scoate la iveala cele mai bune calitati ale acestui caine.

Relatiile cu familia si casa

Terrier-ul negru rusesc reuseste sa fie un caine de companie daca socializeaza adecvat inca din copilarie. Sunt toleranti cu copiii daca cresc alaturi de acestia. Terrier-ii negri rusesti nu se inteleg bine cu alte animalute de casa care au tendinta de a fi dominante, dar sunt toleranti cu cele care se supun. Acesti terrier-i evita luptele cu alti caini, dar masculii nu pot convietui cu alti caini de talie mai mare si care sunt tentati sa ii domine. Socializarea precoce este cruciala la aceasta rasa pentru a reduce pornirile lor de dominatori mai tarziu in timpul vietii.

Acesti caini prefera curtile spatioase si ingradite, dar se adapteaza si vietii intr-un apartament daca sunt scosi zilnic la plimbari lungi. Sunt relativ inactivi in interiorul caminului si indiferent cat de mare este curtea pe care i-ati pune-o la dispozitie, ei se vor aseza la usa asteptand sa fie invitati inauntru. Nefiind o rasa activa, terrier-ul negru rusesc prefera sa-si petreaca tot timpul alaturi de familia sa, dar va aprecia intotdeauna clipele in care alearga nestingherit sau se joaca. Nu sunt caini care sa poata fi crescuti intr-un padoc, avand in permanenta nevoie de compania stapanului lor.

Dresajul

Terrier-ul negru rusesc este inteligent si poate fi independent. Daca dresajul de supunere este efectuat de timpuriu de catre un dresor ferm si consecvent, terrier-ul negru rusesc poate deveni un membru al familiei foarte ascultator si afectuos. Terrier-ii negri rusesti nedresati pot fi incapatanti, neascultatori si dominanti. Sunt caini usor de educat sa-si faca necesitatile fiziologice in afara caminului si nu au nevoie sa fie educati sa mearga in lesa. Terrier-ilor negri rusesti le plac orele de dresaj si nu-si doresc nimic altceva decat sa-si multumeasca stapanii.

Aspecte particulare

Terrier-ii negri rusesti pot fi agresivi cu strainii, in special daca nu socializeaza adecvat inca din copilarie. Acestui caine nu trebuie sa i se permita sa hoinareasca liber din lesa.

Blana sa impermeabila este formata din fire de par ondulate, aderente la piele, groase, sarmoase si rezistente. Stratul profund de puf este des si bine dezvoltat. Trimarea periodica, de 2-3 ori pe an, si ingrijirea profesionista sunt necesare. Striparea se poate realiza numai daca parul are o textura prea moale. Terrier-ul negru rusesc va fi periat o data pe saptamana, iar parul din pavilionul urechilor si dintre degete va fi inlaturat. Terrier-ilor negri rusesti le cade parul foarte putin, daca sunt periati si nu naparlesc niciodata.

Boli si afectiuni curente

Terrier-ul negru rusesc este o rasa robusta si rezistenta cu putine sensibilitati de ordin medical. Cel mai frecvent semnalate sunt:

- displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat aparitia durerii, schiopaturii si artritei consecutive.

- displazia de cot, o anomalie de dezvoltare a anumitor parti ale articulatiei cotului in timpul fazei de crestere a cainelui, are ca rezultat formarea unei suprafete articulare neregulate, aparitia inflamatiei, umflarii si deformarii articulatiei, schiopaturii si artritei.

- atrofia retiniana progresiva este o boala care determina degenerarea celulelor nervoase ale retinei. Afectiunea debuteaza adesea la cainii in varsta si poate conduce la orbire.

Atopia este o afectiune asociata cu alergii si infectii ale urechilor.

Speranta medie de viata a terrier-ului negru rusesc este de 10-11 ani.

[Irina]

Affenpinscher-ul

Affenpinscher-ul a fost utilizat in crearea griffon-ului de Bruxelles, schnauzer-ului pitic si a altor cateva rase miniaturale.
Affenpinscher-ul, cunoscut si ca terrier-ul maimuta, este un terrier miniatural foarte vechi, care are infatisarea asemanatoare unui maimute. Initial, rasa era rara si era utilizata pentru a vana rozatoarele, dar in cele din urma popularitatea sa a crescut devenind mai degraba cunoscut ca si caine de companie.
Istoricul si originea


Affenpinscher-ul este considerat de multe persoane ca fiind cea mai veche rasa miniaturala, dar adevarata istorie a lui este inca invaluita in mister. Ceea ce este stiut este ca rasa dateaza din secolul al XVII-lea si ca a fost creata in Germania pentru a vana daunatorii. S-a sugerat ca Affenpinscher-ul ar fi fost creat in urma incrucisarii pinscher-ilor germani locali de talie mica cu cainii asemanatori Pug-ului adusi din Asia. In cele din urma, Affenpinscher-ul a fost utilizat la crearea griffon-ului de Bruxelles, schnauzer-ului pitic si a altor cateva rase miniaturale.

In Germania, Affenpinscher-ul a fost creat pentru a scapa bucatariile si grajdurile de soareci. In Franta, cainele era denumit „micul diavol cu mustata”, denumire care descria infatisarea rasei cat si personalitatea acesteia. Din secolul al XVII-lea, Affenpinscher-ul putea fi intalnit in jurul micilor grajduri de animale, in ferme, precum si in depozite avand rolul de a nimici populatiile de rozatoare. La inceputul anilor 1900, Affenpinscher-ul avea deja vechime in America de Nord, iar in 1936, American Kennel Club recunostea rasa in grupa cainilor de agrement.

Astazi, rasa este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: FCI, AKC, KCGB, CKC, ANKC, NKC, NZKC, CKC, APRI, ACR.
Aspectul exterior si dimensiunile


Affenpinscher-ul are un cap lat si rotund, acoperit cu un par zburlit, mustata si sprancene stufoase. Are o barbie puternica si proeminenta si un nas scurt. Affenpinscher-ul are ochii proeminenti, rotunzi si de culoare inchisa care exprima inteligenta. Urechile lor sunt adesea ascutite si purtate ridicat, la fel si coada. Gatul este scurt si arcuit, iar membrele sunt drepte si osoase.

Affenpinscher-ul are un corp compact si robust, acoperit cu o blana aspra si tepoasa. Puful profund este usor ondulat, des si de textura sarmei. Blana Affenpinscher-ului poate fi neagra, gri, argintie, neagra cenusie, gri albastruie, neagra cu pete simetrice cafenii sau rosie variind de la rosu maroniu pana la cafeniu portocaliu.

Affenpinscher-ul adult atinge la maturitate o inaltime la nivelul greabanului de circa 25-38 cm si o greutate corporala in jur de 3-3,5 kg.
Personalitatea


Affenpinscher-ul este un terrier mic si voinic, caracterizat prin infatisarea sa de maimutica. Este caraghios, inteligent si intr-oarecare masura ingamfat si incapatanat. Desi este un membru al grupei raselor de agrement, Affenpinscher-ul are o personalitate mult mai asemanatoare celei a grupei terrier-ilor, dar spre deosebire de terrier-i, el pare sa se inteleaga bine cu alti caini sau alte animalute de companie, mai ales daca creste alaturi de acestia.

Affenpinscher-ul este un caine vivace si constient de propriile calitati, care are tendinta de a se baga numai in bucluc, dar per ansamblu este un companion loial stapanului sau. Sunt caini care invata repede, dar unii pot fi dificil de invatat sa-si faca necesitatile fiziologice afara.
Relatiile cu familia si casa


Affenpinscher-ii sunt caini curajosi de o loialitate si o afectiune fara margini fata de stapanii lor. Sunt caini care simt nevoia de a fi in compania familiilor lor. Au o fire prietenoasa si un devotament rar intalnit care-i fac companioni excelenti si caini de paza exceptionali. Se adapteaza atat in mediul urban, cat si in cel rural. Trebuie supravegheati cand se afla in preajma cainilor de talie mare, deoarece acesti caini miniaturali nu par sa inteleaga ca talia lor este un dezavantaj atunci cand se iau la harta cu cineva mai mare ca ei.

Affenpinscher-ul este o alegere buna pentru persoanele care detin apartamente in bloc. Este destul de activ in interiorul caminului, motiv pentru care nu are nevoie de curte pentru a-si consuma energia.
Dresajul


Affenpinscher-ul este, in general, linistit, dar se poate starni cand se simte amenintat sau este atacat, devenind neinfricat in fata agresorilor. Pot excela in supunere, dar trebuie sa aveti rabdare pentru a-l dresa. Dresajul ferm si consecvent, dar bland da cele mai bune rezultate, dar fiti constienti ca daca nu-i dresati dumneavoastra, va vor dresa ei pe dumneavoastra. Ca si in cazul altor rase de agrement, Affenpinscher-ul poate fi dificil de educat sa-si faca necesitatile in afara caminului.
Aspecte particulare


Affenpinscher-ul poate avea anumite dificultati in a se adapta cilimatelor prea calde si cu umiditate crescuta datorita botului lui scurt. Din acest motiv, este bine sa-i feriti de astfel de climate.

Affenpinscher-ul nu necesita prea multa ingrijire, astfel ca simpla periere zilnica este suficienta. Blana aspra a Affenpinscher-ului nu trebuie tunsa scurt intrucat aceasta procedura o poate deteriora pentru multi ani de zile. Cainii care sunt etalati in concursurile canine pot necesita striparea. Parul are tendinta uneori de a creste excesiv la nivelul unghiurilor ochilor, producand iritatie. Din acest motiv, el va fi scurtat cu promptitudine. Aceasta rasa naparleste putin sau aproape deloc.
Boli si afectiuni curente


In general, Affenpinscher-ul este o rasa robusta si rezistenta cu putine sensibilitati de ordin medical. Cu toate acestea, urmatoarele afectiuni au fost semnalate cu o frecventa crescuta:

Hiperadrenocorticismul este o tulburare care afecteaza glandele adrenale (suprarenalele). Cand functioneaza in exces (hiperactivitate), glandele adrenale secreta in exces cortisol, inducand maladia.

Cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce treptat la orbire.

Keratoconjunctivita sicca este o afectiune a ochiului care apare in situatia in care se diminua sau este absenta productia de lacrimi.

Luxatia patelei este o tulburare care afecteaza patela (rotula).

Affenpinscher-ii sunt, de asemenea, predispusi ulcerelor corneene, fracturilor si sindromului brahiocefalic.

Speranta medie de viata a Affenpinscher-ului este de circa 12-15 ani.

[Irina]

Amstaff - American Staffordshire Terrier

American Staffordshire Terrier-ul are un trecut nefericit, fiind initial creat pentru agresivitate si pentru a participa la luptele de caini. Acest caine este deseori confundat cu Pit Bull-ul, care totusi este o rasa diferita.
Istoricul si originea

In perioada Razboiului Civil, numerosi caini au fost importati din Anglia avand destinatia exacta de a participa la luptele de caini. Unele dintre rasele importate erau Bulldog-ul Englez, Bull Terrier-ul, Terrier-ul Englez, Staffordshire Terrier-ul si multi alti Terrier-i. Se spune ca American Staffordshire Terrier-ul, alintat Amstaff, descinde tocmai din acesti caini. Din nefericire, aceasta rasa a fost la origine creata pentru a deveni un redutabil caine de lupta. Acest lucru a dus la dezvoltarea unui caine robust, puternic si agresiv. Din fericire, acest sport a devenit ilegal, iar crescatorii s-au concentrat asupra reducerii agresivitatii native a acestui caine, dar in acelasi timp i-au mentinut curajul, loialitatea si rezistenta incredibila. Amstaff-ul din zilele noastre este un caine loial si protector, dar care nu mai are o agresivitate pronuntata.

Initial, aceasta rasa era cunoscuta ca Pit Dog, Pit Bull Terrier, Bull Terrier American sau Yankee Terrier. Acesta este probabil si motivul pentru care aceasta rasa era confundata cu Pit Bull-ul de astazi. In 1936, American Kennel Club recunostea rasa sub denumirea de Staffordshire Terrier ca fiind membra a grupei terrier-ilor. In 1972, numele ei era schimbat in American Staffordshire Terrier, urmand ca in 1974, Staffordshire Terrier-ul de Anglia sa fie recunoscut ca rasa separata.

Astazi, rasa este recunoscuta de urmatoarele asociatii si organizatii internationale: FCI, AKC, CKC, NKC, NZKC, AKC, APBR, ANKC, APRI, ACR.
Aspectul exterior si dimensiunile

American Staffordshire Terrier-ul are un corp robust, musculos si puternic. Ochii sai inchisi la culoare, contrar a ce se spune despre ei, exprima blandete si vioiciune. Urechile pot fi cupate si purtate ridicat sau pot fi lasate la forma naturala. Daca nu sunt cupate, urechile Amstaff-ului sunt triunghiulare, prinse in varful capului si purtate pendulant. Amstaff-ul are un cap mare si lat cu un bot scurt si maxilare foarte puternice. Coada sa este scurta si este purtata in mod obisnuit pe langa picioare. Blana este scurta si deasa si poate fi regasita intr-o multitudine de culori, dar albul nu trebuie sa ocupe mai mult de 80% din suprafata corporala.

Amstaff-ul adult poate atinge o inaltime la nivelul greabanului de circa 43-48 cm la mascul si de 41-46 cm la femela si o greutate corporala in jur de 25-30 kg.


Personalitatea

American Staffordshire Terrier-ul are un comportament prietenos si afectuos cu persoanele pe care le cunoaste si le accepta, dar unele exemplare au tendinta de a fi agresive cu alte animalute. Sunt caini inteligenti si ascultatori daca sunt invatati sa socializeze si dresati de la o varsta frageda. Dispus intotdeauna sa-i satisfaca toate cerintele stapanului sau, Amstaff-ul se dovedeste a fi un caine extrem de usor de dresat. Un caine de paza inteligent si curajos, American Staffordshire Terrier-ul este plin de viata. Se spune de asemenea, ca aceasta rasa ar avea o incredibila rezistenta la durere.

In concluzie, atunci cand beneficiaza de o socializare adecvata si de un dresaj corespunzator, Amstaff-ul poate deveni un companion extraordinar.
Relatiile cu familia si casa

Amstaff-ul este un minunat caine de paza si un companion desavarsit. Sunt extrem de loiali si extrem de protectori cu copiii, adultii si proprietatea stapanilor lor. Amstaff-ul este tolerant cu copiii doar in cazul in care creste alaturi de acestia, insa poate fi agresiv cu strainii.

Amstaff-ul se poate adapta traiului intr-un apartament de bloc atata timp cat este scos la plimbari zilnice. El este foarte activ in interiorul caminului astfel ca nu este absolut necesar sa-i puneti la dispozitie o curte. Acest caine prefera climatele calde.


Dresajul

Amstaff-ul are nevoie de un dresaj de disciplinare atat de baza, cat si avansat initiat de la o varsta cat mai frageda. Ei au nevoie de un stapan ferm, dar bland si de multa socializare. Acest caine trebuie educat cum sa-si controleze instinctul sau nativ de luptator.
Aspecte particulare

Este recomandabil, ca si in cazul altor caini, sa tineti intotdeauna un Amstaff in lesa in spatiile publice si sa-l supravegheati cand se afla in preajma strainilor. Acesti caini sunt foarte protectivi si nu ezita sa devina agresivi daca simt ca familia sau proprietatea lor este in pericol.

Blana lor este scurta si neteda. Perierea zilnica si stergerea cu un prosop umed sau cu o bucata de piele de caprioara, le va mentine blanita curata si stralucitoare. Imbaierea sau toaletarea cu sampoane uscate de tipul pudrelor vor fi efectuate numai cand situatia o impune. Acest caine naparleste moderat.
Boli si afectiuni curente

Desi este o rasa robusta si rezistenta, Amstaff-ul nu este scutit de anumite sensibilitati de ordin medical cum ar fi:

Torsiunea (dilatatia) gastrica - o afectiune brusca ce pune in pericol viata animalului asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia.

Displazia de sold - o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat aparitia durerii, schiopaturii si artritei consecutive.

Cataracta - pierderea transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce in timp la pierderea vederii.

Artrita si lezionarile ligamentelor incrucisate sunt de asemenea destul de frecvent semnalate.

In plus, pe langa afectiunile enumerate mai sus, intalnim si alte boli, insa cu o frecventa mai redusa:

Granulomul produs prin lins este consecinta unei probleme de comportament manifestate prin linsul excesiv si persistent a unei regiuni a pielii care in timp determina formarea unei plagi fara tendinta de vindecare.

Histiocitomul cutanat este o tumora benigna a pielii care poate afecta cainii tineri.

Entropionul este o afectiune a pleoapelor ce implica rasucirea spre interior a marginii libere a acestora. Genele de la nivelul marginii libere a pleoapelor irita suprafata globului ocular, putand duce la probleme mult mai grave.

Surditatea poate aparea la nastere sau mai tarziu, in timpul vietii.

Persistenta arcului aortic este un defect din nastere al inimii, care daca nu este tratat poate conduce la insuficienta cardiaca.

Mastocitoamele sunt tumori maligne care se pot produce la nivelul pielii sau in interiorul organismului.

Atrofia retiniana progresiva este o boala care determina degenerarea celulelor nervoase ale retinei. Afectiunea debuteaza adesea la cainii in varsta si poate conduce la orbire.


Speranta medie de viata a Amstaff-ului este de 10-13 ani.

[Irina]

Terrier - ul Australian

Terrier-ul Australian este unul dintre cei mai mici terrier-i, fiind o alegere buna pentru familiile cu copii de varste mai mari.
Istoricul si originea

Terrier-ul Australian, dupa cum ii sugereaza si numele, este originar din Australia, unde este utilizat pentru a tine sub control populatiile de rozatoare din adaposturile de oi, mine si de-a lungul cursurilor de apa. Ei sunt, de asemenea, folositi pentru a pastori oile, devenind caini de paza. Se crede ca Terrier-ul Australian a fost creat prin imperecherea terrier-ilor cu blana aspra care au venit din Anglia cu terrier-ii locali cu blana aspra. Alte rase britanice, cum ar fi Skye Terrier-ul, Cairn Terrier-ul si Yorkshire Terrier-ul, au fost utilizate si in cele din urma a luat nastere Terrier-ul Australian.
Acesta a fost primul caine australian autohton recunoscut si etalat in expozitiile canine din Australia. De-a lungul anilor, in urma programelor de selectie a rezultat un caine neinfricat si viguros, care se adapteaza atat vietii urbane, cat si celei rurale. Terrier-ul Australian a fost pentru prima data prezentat intr-o expozitie canina in 1868 in Melbourne, Australia, sub denumirea de Terrier-ul Australian cu blana aspra.
Popular in Australia, rasa a fost in cele din urma exportata in Anglia la sfarsitul secolului al XIX-lea si si-a facut aparitia in Statele Unite in jurul anului 1940.
In 1960, Terrier-ul Australian era recunoscut de catre American Kennel Club ca membru al grupei terrier-ilor.
Astazi, rasa este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: FCI, AKC, UKC, KCGB, CKC, ANKC, NKC, NZKC, ATCSA, CET, CKC, APRI, ACR.
Aspectul exterior si dimensiunile

Terrier-ul Australian este un caine mititel, compact si cu picioarele scurte. Capul este lung si prevazut cu urechi mici ciulite, de forma literei „V”. Terrier-ul Australian are ochii de culoare inchisa si stralucitori. Pieptul este puternic, moderat de adanc si lat. Labutele sunt asemanatoare celor de pisica. Coada este scurta.
Blana Terrier-ul Australian rezistenta la intemperii este dreapta si aspra, un pic mai mare de 5 centimetri si mai lunga la nivelul membrelor si a gulerului care se formeaza in jurul gatului. Blanita poate fi albastrui cu cafeniu, nisipiu simplu sau rosie.
Terrier-ul Australian adult poate atinge o inaltime la nivelul greabanului de circa 23-28 cm si o greutate corporala in jur de 4-6 kg.
Personalitatea

Terrier-ul Australian este un caine mititel, afectuos si jucaus. In general, sunt companioni loiali familiilor lor, dar pot fi rezervati cu strainii. Terrier-ul Australian este un caine activ caruia ii face placere sa fugareasca micile animalute (iepuri, veverite si alte rozatoare). Agil, curios si sigur pe el, Terrier-ul Australian are simturile mirosului si vazului foarte ascutite, motiv pentru care poate fi un caine de paza bun. Nu-si doreste nimic altceva decat sa-si multumeasca stapanul si este mult mai usor de educat pentru a fi supus si ascultator decat multi alti terrieri. Terrier-ului Australian ii place sa latre.
Relatiile cu familia si casa

Terrier-ul Australian este un caine excelent pentru familiile active. Are multa energie si trebuie sa fie mentinut activ si stimulat din punct de vedere mental. Terrier-ul Australian este un bun companion pentru copii daca este familiarizat cu acestia de la o varsta frageda. Sunt, de asemenea, buni companioni si pentru persoanele in varsta. Acest terrier este foarte protector cu membri familiei sale si va latra atunci cand se apropie vreun strain.
Terrier-ul Australian poate trai fericit intr-un apartament atata timp cat este scos la plimbari zilnice, el fiind destul de activ in interiorul caminului astfel incat sa nu-i fie necesara o curte. Aceasta rasa poate convietui cu alte animalute, dar este foarte probabil sa fugareasca micile creaturi, inclusiv pisicile familiei si poate avea unele inclinatii de a domina alti caini.
Dresajul

Terrier-ul Australian este usor de dresat, putand excela in obedienta, luarea urmei, agilitate si efectuarea de trucuri. Daca ar fi sa-l comparam cu alti terrier-i, terrier-ul australian este mai usor de educat.
Aspecte particulare

Terrier-ului Australian nu-i place sa fie lasat singur fara a avea ceva de facut. Sunt caini inteligenti care necesita o stimulare mentala pentru a preveni dezvoltarea tulburarilor de comportament. Ca si in cazul altor terrier-i, aceasta rasa are tendinta de a sapa gropi si de a latra excesiv daca se plictiseste. Acestui caine nu trebuie sa i se permita sa hoinareasca liber din lesa intrucat are inclinatia de a fugari micile creaturi. Blana sa lunga, aspra si tepoasa este usor de intretinut si nu trebuie tunsa. Simpla periere de cateva ori pe saptamana este suficienta. Perierea stimuleaza secretia glandelor sebacee ale pielii, conferindu-i blanii un luciu fara prea mari eforturi. Parul din jurul ochilor si cel din urechi va fi trimat daca este cazul. Unghiutele trebuie sa fie scurtate periodic. Terrier-ul Australian naparleste putin sau chiar deloc.
Boli si afectiuni curente

Terrier-ul Australian este o rasa robusta si rezistenta cu putine sensibilitati de ordin medical. Dintre acestea cu o frecventa crescuta au fost semnalate urmatoarele:
Luxatia mediala a patelei este o afectiune in care patela (rotula) nu mai culiseaza in santul ei natural de la nivelul femurului. Schiopatura poate varia de la impiedicare ocazionala, ca o saritura intermitenta pana la o schiopatura persistenta.
Diabetul zaharat este o afectiune pancreatica asociata unei insuficiente in producerea de insulina.
Hipotiroidismul apare atunci cand glanda tiroida nu functioneaza adecvat. In lipsa unei cantitati suficiente de hormon tiroidian, se poate produce imbolnavirea.
In plus, Terrier-ul Australian este predispus alergiilor, dermatitei atopice si otitelor.

Speranta medie de viata a Terrier-ului Australian este de circa 15 ani.

[Irina]

Welsh Terrier

Welsh Terrier-ul seamana foarte mult cu un Airedale Terrier in miniatura, fiind cel mai manierat si cel mai putin carcotas dintre toti terrier-ii.


Istoricul si originea

Dupa cum ii sugereaza si numele, Welsh Terrier-ul a fost creat in Wales (Tara Galilor) cu cateva secole in urma pentru a vana vidrele, vulpile si viezurii. Acest terrier era utilizat pentru a incolti vanatul sau pentru a-l forta sa iasa din vizuina sau din grota lui intr-o arie accesibila vanatorului pentru a-l impusca.

Se crede ca Welsh Terrier-ul ar fi urmasul terrier-ului englez negru cu puncte de foc. Pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, Welsh Terrier-ul s-a bucurat de o mare popularitate in tara sa natala, dar nu era prea cunoscut in afara acesteia. In 1884, primul Welsh Terrier si-a facut aparitia in Anglia si, in cele din urma, in 1888, rasa a fost importata in Statele Unite. Welsh Terrier-ul a fost pentru prima data recunoscut de catre American Kennel Club in anul 1888 ca membru al grupei terrier-ilor. In zilele noastre, Welsh Terrier-ul este in primul rand un companion indragit, care-si pastreaza inca abilitatile de vanator.

Astazi, rasa este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: CKC, FCI, AKC, UKC, KCGB, CKC, ANKC, NKC, NZKC, CET, APRI, ACR.

Asociatia Chinologica Romana recunoaste Welsh Terrier-ul in grupa terrier-ilor.
Aspectul exterior si dimensiunile

Welsh Terrier-ul este un terrier cu parul sarmos si aspru, asemanandu-se foarte bine cu un Airedale Terrier. Are un cap rectangular, lung si plat cu o mustata, barba si sprancene stufoase. Botul este patratos in varf si nicioadata ascutit. Urechile au forma literei „V” si sunt indoite spre fata. Nasul este negru, iar ochii migdalati sunt mici, inchisi la culoare. Pintenii, atat de la membrele anterioare cat si cei de la cele posterioare sunt excizati. Coada este, in general, scurtata.

Blana Welsh Terrier-ului este sarmoasa si aspra. Coloritul blanii este in principal, negru cu cafeniu-roscat, cu vesta neagra. La unii caini, vesta este sura, cenusie. Puii se pot naste complet negri, urmand ca, in timp, extremitatile sa se deschisa la culoare progresiv, ramanand numai vesta neagra.

Welsh Terrier-ul adult poate atinge la maturitate o inaltime de maxim 39 de centimetri si o greutate corporala de circa 7-9,5 kg.
Personalitatea

Welsh Terrier-ul este un caine activ si jucaus, iar in comparatie cu alti terrieri, este cel mai putin artagos. Este vigilent si prietenos, afectuos si inteligent. Welsh Terrier-ul este, de asemenea, curios si curajos. Unii dintre ei pot fi foarte combativi cu alte animalute, in timp ce altii nu sunt nici pe departe atat de carcotasi.

Welsh Terrier-ului ii place sa inoate sau sa sape gropi. Unii Welsh Terrier-i, in special femelele, sunt dificil de invatat sa-si faca necesitatile in afara caminului.
Relatiile cu familia si casa

Welsh Terrier-ul este un caine energic, jucaus si afectuos, care adora sa fie in preajma familiei sale. Acest caine este companionul ideal pentru adolescenti si familii active. Unii pot fi de-a dreptul rautaciosi si pot sa muste daca nu socializeaza adecvat.

Welsh Terrier-ul se poate adapta vietii intr-un apartament, atata timp cat este scos zilnic la plimbari. Acestia sunt caini foarte activi in interiorul caminului, astfel ca ar fi ideal sa aiba o curte de dimensiune mica, unde sa isi epuizeze energia. Welsh Terrier-ilor nu ar trebui sa li se permita sa umble liberi din lesa, intrucat sunt tentati sa alerge dupa micile vietati, expunandu-se numeroaselor pericole. Sunt toleranti cu alte animalute de casa, mai ales in cazul in care cresc alaturi de acestea, dar asta nu inseamna ca nu pot avea tendinta de a le fugari, in special, pe cele de talie mica.
Dresajul

Welsh Terrier-ul poate fi educat cu rabdare si perseverenta, unele exemplare exceland in agilitate si in efectuarea diverselor trucuri. Unii Welsh Terrier-i pot fi dificil de educat sa-si faca nevoile in afara caminului.
Aspecte particulare

Ca si in cazul altor terrier-i, Welsh Terrier-ul poate deveni distrugator, sapand gropi daca este lasat singur prea mult timp.

Blana Welsh-ului are nevoie de ingrijire pentru a fi mentinuta in bune conditii. Pentru exemplarele de concurs se recomanda o frizura speciala, parul de pe picioare, abdomen si din jurul fetei ramanand mai lung, dandu-i Welsh Terrier-ului aspectul tipic. Rasa naparleste putin sau aproape deloc.
Boli si afectiuni curente

Welsh Terrier-ul este o rasa robusta si rezistenta cu putine sensibilitati de ordin medical. Cel mai frecvent intalnite sunt epilepsia, glaucomul, dermatita atopica si hipotiroidismul.

Hipotiroidismul apare atunci cand glanda tiroida nu functioneaza normal. In lipsa unei secretii suficiente de hormon tiroidian, afectiunea mentionata se poate produce.

Epilepsia este o afectiune a sistemului nervos care se manifesta cu predilectie in jurul varstei de 2-5 ani.

Atopia este o boala a pielii de natura alergica, imun-mediata.

Glaucomul este o afectiune grava si dureroasa care determina cresterea presiunii intraoculare. Poate conduce la orbire daca nu este tratat la timp.

Durata medie de viata a Welsh Terrier-ului este de 10-12 ani.

[Irina]

Terrier-ul Irlandez - Irish Terrier

Terrier-ul Irlandez, cunoscut de asemenea si ca Terrier-ul Irlandez rosu, este un caine iscusit in ale vanatorii, cautarii, activitatilor politienesti si militare. Aceasta rasa este, in acelasi timp, si un caine de paza excelent, un bun caine de expozitie, cat si un companion indragit.


Istoricul si originea

Rasa Terrier Irlandez dateaza de aproximativ 2000 de ani, fiind considerata una dintre cele mai vechi rase de Terrieri. Originea rasei este controversata, iar multi sunt de parere ca acest caine a fost creat in sudul Irlandei (Country Cork) prin imperecherea unor terrieri diferiti. Prima atestare a Terrier-ului Irlandez provine din reprezentarile picturale datand din jurul anilor 1700. Terrier-ul Irlandez este un vanator versat, dar si un exterminator al animalutelor de vizuina, vidrelor si al sobolanilor de apa. Rasa a fost, de asemenea, utilizata in acele timpuri ca si caine recuperator si ca mesager in timpul razboaielor. In 1875, Terrier-ul Irlandez a fost prezentat in expozitiile canine din intreaga Irlanda pentru prima data. In jurul anului 1880, acest caine a fost desemnat ca facand parte dintre cele mai populare rase din Anglia.

Cuparea urechilor era o manopera uzuala in Anglia pana la sfarsitul anilor 1880. In 1889, clubul Terrier-ului Irlandez din Anglia a decis ca Terrier-ii Irlandezi nou-nascuti incepand din acel an sa nu mai aiba urechile cupate. Acest lucru a starnit o polemica care a condus la interzicerea cuparii urechilor la orice rasa etalata in expozitiile chinologice din Anglia.

In 1896 s-a infiintat Clubul American al Terrier-ului Irlandez.
Terrier-ul Irlandez a fost recunoscut de catre American Kennel Club in grupa terrierilor.
Astazi, rasa este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: FCI, AKC, UKC, KCGB, CKC, ANKC, NKC, NZKC, CET, CKC, APRI, ACR.
Asociatia Chinologica Romana recunoaste Terrier-ul Irlandez in grupa terrier-ilor.
Aspectul exterior si dimensiunile

Caine de talie medie, acest terrier este bine proportionat si musculos, semanand foarte bine cu un fox terrier cu parul sarmos, desi este un pic mai lung si mai inalt decat acesta. Fata este incadrata de mustati lungi, o barba, un nas negru si maxilare puternice. Terrier-ul irlandez are un cap lung si plat, ochi mici si inchisi la culoare si urechi de forma literei „V”, indoite la varf spre fata. Coada lui este scurtata si purtata ridicata. Membrele anterioare sunt lungi, drepte si musculoase.

Blana terrier-ului irlandez este dubla, fiind formata dintr-un par exterior de protectie aspru, gros, tepos si sarmos si un puf profund moale si subtire. Parul de pe urechi este mai scurt si adesea mai inchis la culoare decat pe restul corpului. Varietatile de culoare sunt reprezentate de rosu, portocaliu sau auriu.

Terrier-ul irlandez adult poate atinge la maturitate o inaltime la nivelul greabanului de circa 40-43 cm si o greutate corporala in jur de 11-12 kg.
Personalitatea

Terrier-ul Irlandez este extrem de inteligent si de echilibrat, dar are o fire combatanta, fiind intotdeauna pus pe cearta, la fel ca multi alti membri ai grupei terrier-ilor. Acestui caine ii place foarte mult sa se joace, parand inepuizabil. Curajos si curios, Terrier-ul Irlandez este gata oricand de actiune si aventura. Are un instinct al proprietatii foarte bine dezvoltat, motiv pentru care trebuie sa socializeze de la o varsta cat mai frageda pentru a nu deveni distructiv si agresiv. Ca si altor terrieri, Terrier-ului Irlandez ii place sa sape gropi si sa fugareasca micile vietati, motiv pentru care trebuie tinut in lesa cand este scos in spatii publice.
Relatiile cu familia si casa

Terrier-ul Irlandez este afectuos, loial si curajos, dar poate fi foarte agresiv fata de alti caini. Adora sa alerge si sa se joace cu copiii, precum si sa fie in preajma familiei sale. Terrier-ii Irlandezi sunt caini de paza excelenti, fiind extrem de vigilenti si curajosi.

Terrier-ul Irlandez se va acomoda traiului intr-un apartament, daca este scos la cateva plimbari zilnice sau beneficiaza de o curte, oricat de mica.
Dresajul

Terrier-ul Irlandez este usor de educat. Are tendinta de a fi incapatanat, dar cu toate acestea isi doreste sa-si multumeasca stapanul. Cand este scos in public, Terrier-ul Irlandez trebuie tinut in lesa pentru a-i struni pornirile incontrolabile si tendinta de a se lua la incaierare cu alti caini. Acest comportament poate fi prelucrat si estompat printr-un dresaj de baza si de supunere.
Aspecte particulare

Terrier-ul Irlandez este plin de energie, necesitand multa miscare pentru a-si consuma energia si pentru a-l mentine controlabil. Din cauza antipatiei lor pentru alti caini, dresajul consecvent si supravegherea permanenta sunt absolut necesare cand Terrier-ii Irlandezi sunt scosi in spatii publice.

Terrier-ul Irlandez are nevoie de o periere zilnica pentru a-i mentine blana in bune conditii. Blana sa viguroasa si rezistenta este usor de intretinut si rareori este inlocuita. Imbaierea lui se va face numai cand este necesara, altfel ca, utilizarea sampoanelor uscate, sub forma de pudra, sau stergerea cu o carpa umeda sunt suficiente.
Boli si afectiuni curente

Terrier-ii Irlandezi sunt, in general, robusti si rezistenti, cu putine sensibilitati de ordin medical. In afara de litiaza vezicala cu cistina, aceasta rasa este, de asemenea, predispusa unor tulburari de comportament cum ar fi saparea de gropi.

Desi acestea se produc rar, urmatoarele afectiuni au fost, de asemenea, semnalate:

Melanomul este un tip de tumora care are la origine melanocitele, celule sintetizatoare de pigment.

Cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce treptat la orbire.

Displazia retiniana este o afectiune congenitala a retinei care poate induce orbire.

Speranta de viata a Terrier-ului Irlandez este de circa 12-15 ani.

[Irina]

Staffordshire Bull Terrier

Sursa articol: Canisa Hammerstaff - www.hammerstaff.com - Catalina Stefan

"Bold, fearless and totally reliable" - Temerar, neinfricat si demn de incredere absoluta...
Caine de rasa avand caracteristici mostenite din generatii trecute de caini de lupta, astazi intalnim Staffordshire Bull Terrier-ul predominant ca si caine de companie, plin de curaj si tenacitate, manifestand o extraordinara dragoste fata de oameni si in special fata de copii, caracteristica esentiala in jurul careia s-a definit rasa.
Prin traditie, este de un curaj si de o tenacitate de nestapanit, extrem de inteligent si de afectuos, mai ales cu copii.

Istoricul si originea

Principalii stramosi ai Staffordshire Bull Terrierului au fost bulldogul anilor 1800 si vechiul terier englez.
Intre jumatatea sec.16 si jumatatea sec.17, luptele cu taurii si ursii erau sporturi regale, extrem de "la moda" printre persoanele influente ale vremii.

Scrierile despre "sporturile" anilor 1400 descriu un caine de o talie extraordinara, forta si curaj cu cap mare si greu si cu bot scurt. La sfarsitul secolului 17 acest "sport" a incetat a mai fi considerat "la moda" (desi a fost continuat de o parte din practicanti pana in 1835, cand a fost declarat ilegal) si, ca urmare, natura intrecerilor a capatat o alta turnura. Cainii masivi necesari pentru aceasta actiune erau mai degraba costisitori si, dupa ce "sportul" a pierdut tutela regala, era intretinut de patura saraca a societatii.

Astfel costurile implicate au devenit un factor decisiv in modificarea treptata a regulilor: taurul era priponit iar cainele trebuia sa apuce acum animalul de nas. Tipul de caine ce se preta la astfel de actiuni era mult mai mic si mai usor, dar trebuia sa fie suficient de agil si "construit"corespunzator. S-a dezvoltat un tip de bulldog cantarind in jur de 50 de livre care a ramas mai mult sau mai putin neschimbat cu cap mare si greu si cu bot scurt. La sfarsitul secolului 17 acest "sport" a incetat a mai fi considerat "la moda" (desi a fost continuat de o parte din practicanti pana a fost declarat ilegal in 1835) si, ca urmare, natura intrecerilor a capatat o alta turnura. Cainii masivi necesari pentru aceasta actiune erau mai degraba costisitori si, dupa ce "sportul" a pierdut tutela regala, era intretinut de pana ce luptele cu taurii au iesit in afara legii.
Dupa ce luptele cu taurii sau ursii si-au pierdut din popularitate proprietarii buldogilor folositi in aceste scopuri s-au orientat spre luptele de caini.

Timp de 100 de ani inainte (incepand cu 1700) se stia de luptele de caini si fusesera ingaduite, dar se aflau in umbra luptelor cu tauri si ursi. Practicantii au descoperit foarte repede ca tenacitatea si curajul pe care le avea buldogul acelor vremuri nu erau suficiente in luptele cu caini si era nevoie de un caine mai usor si mai agil, miscarea si rapiditatea fiind esentiale. Astfel crescatorii si-au indreptat eforturile pentru a obtine tipul de caine dorit. Acest lucru s-a intamplat probabil in 2 feluri: selectandu-i in primul rand dintre buldogi pe aceia mai usori si mai agili si incrucisandu-i pe acestia cu vechiul terrier englez. Acesti “caini de lupte” cunoscuti atunci ca “Bull and Terrier” sau “Half and Half” sunt stramosii Staffordshire Bull Terrierului de astazi.

Noua orientare a necesitat "rafinarea" cainelui Half & half din dorinta de a obtine caini mai mici, mai agili, complet docili fata de om. Se urmarea ca acesti caini sa poata fi ascunsi usor, sa fie caini pentru lupte "in categorie" si in spatii mici amenajate prin diverse localuri sau pivnite. Aceste acitivitati "distractive" erau ilegale in Anglia, iar in timpul recesiunii luptele s-au rarit semnificativ.
In 1935 a inceput oficial selectia pentru show. Crescatori si pasionati au raspuns convocarii lui Joseph Dunn si s-au reunit in mai 1935 la Old Cross Guns Hotel, Cradley Heat, beneficiind de ospitalitatea unu alt mare nume in istoria rasei, Joe Malen. Astfel a luat fiinta clubul fondator, numit "The Staffordshire Bull Terrier Club", club ce astazi este cunoscut de catre iubitorii rasei drept "The Parent Club”. Prima expozitie de club a avut loc in august 1935, la Cradley Heath (West Midlands) la care au participat in jur de 60 de caini. Castigatorii au fost Jim the Dandy si Game Lad la masculi si Brave Nell la femele.

Incepand cu 1937 crescatorii si-au indreptat eforturile catre obtinerea statusului de “rasa careia i se acorda CC”, iar in 1938, la Birmingham au fost acordate primele CC-uri cainilor Vindictive Montyson (masculi) si Lady Eve (femele). In 1938 Kennel Club a recunoscut oficial rasa sub denumirea Staffordshire Bull Terrier.

Primii doi campioni ai rasei au fost Ch Gentleman Jim si Ch Lady Eve. Popularitatea cainilor de rasa Staffordshire Bull Terrier a crescut in anii urmatori atat in Statele Unite, cat si in Europa, in Statele Unite el fiind “ingredientul” principal de la care pornise selectia pit bull terrierului iar in Marea Britanie si Australia devenind una dintre cele mai populare rase de caini.

Aspectul exterior si dimensiunile


Structura corporala este foarte densa, iar imaginea unui caine de rasa Staffordshire Bull Terrier lasa privitorului o puternica impresie de forta si stabilitate.
Capul este rotund, gatul scurt, botul cu buze foarte aderente la structura osoasa. Buzele mari, groase, sunt considerate defecte grave. Trufa are culoarea neagra. Pleoapele si buzele trebuie sa fie negre.
Cainii din rasa Staffordshire Bull Terrier au ochii mici si rotunzi. Urechile sunt de marime mijlocie, cutate la jumatate cu forma specifica numita de englezi “rose” sau “petala de trandafir”. Conform standardului rasei, urechile mai pot fi semierecte ("half priked").
Corpul unui caine de rasa Staffordshire Bull Terrier este nu foarte scurt, dens, musculos, acoperit de o blana scurta, neteda. Ingrijirea blanii necesita astfel o minima atentie, un periaj moderat fiind suficient.
Culorile prevazute de standardul rasei sunt: negru, tigrat, roscat (de la nisipiu pana la roscat intens), alb, albastru. Cainii mai pot fi baltati, cu negru sau cu rosu. Toate culorile pot prezenta pete albe de orice dimensiuni. Staffordshire Bull Terrierii de culoare neagra sunt de fapt tigrati, dungile lor fiind foarte putin vizibile. Foarte nedorite sunt culorile: liver (culoarea ficatului crud) si black and tan.
La aceasta rasa de caini standardul pentru inaltime este de 36-41 cm. Greutatea masculului Staffordshire Bull Terrier variaza intre 12.7-17 kg, iar a femelei intre 11-15.4 kg. Un stafford va trai in medie 12 ani, iar crescut si ingrijit corespunzator va ajunge pana la 14 - 15 ani. Numarul de pui Staffordshire Bull Terrier la o nastere de incadreaza de obicei intre 4 si 6, rasa avand o medie in marea Britanie de 5,4 pui/fatare.

Personalitatea


Staffordshire Bull Terrier-ul are o personalitate uriasa si multa incredere in propriile abilitati.

Despre temperamentul unui Staffordshire Bull Terrier se stie ca este caracterizat prin hotarare, curaj nebun, multa inteligenta, afectiune fata de oameni si mai ales fata de copii. Potentialul agresiv al rasei fata de om este neglijabil. Pana la un an, puiul de Stafford va alerga spre oricine. Abia dupa varsta de un an cainele va fi mai rezervat, insa doar fata de cei care nu insista. Acest fapt poate naste frustrari stapanilor la inceput. Ei pot confunda deschiderea spre joaca a stafford-ului si increderea nemarginita in oameni cu lipsa de loialitate. Nu este cazul! Acesti caini sunt extrem de legati de familia lor, dar, neavand frica sau suspiciune fata de oameni, ei se vor bucura la fiecare noua aparitie umana ca un copil caruia i-au venit partenerii de joaca.

In ceea ce priveste relatia lor cu alti caini si alte animale mici, trebuie facute cateva precizari. Prima si cea mai importanta: stafford-ul ESTE UN TERRIER. Pe langa aceasta, “cariera” de gladiator in ring a lasat amprente in caracterul rasei. Caini ai caror stramosi au stabilit recorduri la uciderea de sobolani contra cronometru nu vor trece indiferenti pe langa nici un animal mic. La fel in ceea ce ii priveste pe ceilalti caini. Viitorul proprietar trebuie sa inteleaga ca unui stafford ii plac provocarile si va incerca sa raspunda la toate. De aceea detinerea unui caine din acesta rasa in contextul societatii moderne presupune obligatoriu socializarea corecta fata de alte animale si fata de caini. Cu o socializare corecta fata de animalele mici si caini, plimbarile in parc nu vor fi motiv de ingrijorare pentru stapan.
Perfect echilibrat, cainele de rasa Staffordshire Bull Terrier este energic, se va adapta usor la viata de apartament si va fi fericit atata timp cat i se asigura zilnic necesarul de exercitii fizice. Nu este un bun caine de paza. Este neinfricat, dar proprietatea sau agresiunea nu ii trezesc interesul.

Relatia cu copiii

Stafford-ul este alintat "nanny dog"-cainele doica. Toleranta si afectiunea aratata copiilor sunt de notorietate. Acest lucru nu inseamna insa ca este intelept sa lasati nesupravegheati puii si copiii. Copiii trebuie sa invete prima data sa respecte cainele si niciodata nu trebuie incurajati sa se joace brutal. Anumiti SBT, in special masculii, au ceea ce putem numi "instinct matern" si nu se dezlipesc de cei mici, pui sau copii. Staffordul nu reactioneaza prea curand la durere si discomfort si va "suporta"cu placere micile terori ale copiilor, retragandu-se numai in situatii mult prea "covarsitoare".
Dresajul

Este o rasa foarte usor de dresat intrucat are o mare capacitate de invatare si, in plus, toata atentia lui e indreptata spre satisfacerea nevoilor stapanului. Agresivitatea fata de exemplarul canin nu isi are locul in dresaj! Cainele se va supune la o simpla privire sau un ton dezaprobator.
Boli si afectiuni curente

Cainele din rasa Staffordshire Bull Terrier este robust, avand prin excelenta o sanatate de invidiat. Din nefericire insa, rasa nu este imuna la bolile genetice.
L-2-HGA (L-2-hydroxyglutaric aciduria) este o disfunctie neurometabolica caracterizata prin niveluri ridicate de L-2-acid hidroxiglutaric in urina, plasma si lichid cerebrospinal.
L-2-HGA afecteaza sistemul nervos central, cu semne clinice ce isi fac aparitia de regula intre 6 luni si un an (desi pot aparea si mai tarziu). Simptomele includ crize epileptiforme, mers impleticit, tremur, rigiditate musculara ca rezultat al exercitiilor sau in urma excitatiilor sau comportament alterat.

Cataracta Ereditara a fost raportata la Staffordshire bull terrier-ul din Anglia pentru prima data in 1976. Nu este congenitala, deci puii se nasc cu ochi normali, cataracta incepand sa apara de la cateva saptamani la cateva luni de viata, progresand pana la cataracta totala in jurul varstei de 2, 3 ani. Aceatsa cataracta este intotdeauna bilaterala, simetrica in ambii ochi si progresiva pana la orbirea totala.

Intrucat exista teste pentru ambele boli mentionate mai sus, printr-un program de breeding responsabil pot fi inlaturate. Este recomandat ca viitorii proprietari sa achizitioneze numai caini ce provin din parinti testati.

Dintre celelalte probleme, o pondere majoritara o detin problemele legate de boli de piele, boli parazitare in general, cum ar fi demodecia si microsporoza, generate de tipul de blana, asa cum sunt si sensibilitatile la temperaturi extreme (caldura sau frig in exces). Toate acestea sunt motive pentru care nu este recomandata cresterea afara, in spatiu deschis, a cainilor apartinand acestei rase.

Displazia de sold este prezenta si decelabila radiologic la unele exemplare din rasa, dar sunt extrem de rare cazurile de stafford care manifesta semne clinice. Mai dese sunt cazurile de luxatie de patela(rotula), care, desi nu s-a dovedit stiintific, pot avea si o componenta genetic. E insa mult mai mare incidenta cazurilor provocate de accidente datorita energiei de nestavilit si a tolerantei ridicate la durere .

Mai multe despre bolile cu transmitere genetica la Staffordshire Bull Terrier puteti citi AICI.
Alte particularitati

SBT-ul nu este un caine care latra insistent si fara sens. Pot latra sau "vorbi" cand se joaca. Veti fi surprinsi cate maraieli, chitaieli, maimutareli auziti in aceste situatii, dar cainele poate latra si pentru a va anunta un vizitator (fara a fi o regula).
Datorita faptului ca blana lor nu este structurata "in straturi" produc mai putina matreata si naparlirea este minima comparativ cu ce trebuie sa va asteptati de la un Golden Retriever sau Ciobanesc German. Blana scurta, lucioasa se curata cu usurinta, se usuca aproape instantaneu si nu absoarbe mirosurile. Din punctul acesta de vedere sunt cu adevarat "wash and wear".
Stafford-ul nu a fost selectionat ca si caine de paza. Latra foarte rar, ii saluta pe toti vizitatorii si exista mari sanse sa ii lase sa plece cu argintaria familiei. Daca va doriti un caine care sa fie suspicios cu toti necunoscutii si sa ii faca sa dea inapoi, atunci alegeti una din rasele de lucru special selectionate pentru protectie si aparare. Staffordul poate pazi o masina si in mod sigur ii protejeaza pe membrii familiei, in special pe cei neajutorati, dar face extrem de rar paza la obiectiv.
Cainii din aceasta rasa nu sunt potriviti fizic sau temperamental pentru a petrece lungi perioade de timp in padoc. Au nevoie sa stea cu familia lor in casa. Daca le oferiti ocazia, va vor convinge in foarte scurt timp ca locul lor este la dumneavoastra in pat si ca le este foarte confortabil pe canapea, in masina ...oriunde va aflati. Daca acest comportament nu va face placere si nu este ceea ce va doriti de la un catel, NU VA LUATI un stafford.
Daca locuiti la casa, mare grija la gard; nu uitati ca acest caine este un terrier si poate sapa ca o cartita. Va pot transforma curtea si gradina intr-un adevarat camp minat. Intariti partea de jos a gardului cu gard de sarma. Daca ii place sa se catere, un gard foarte inalt sau un "prag" deasupra gardului il vor descuraja sa sara peste gard.
Pentru a impiedica hotii sau pe cei care ar putea sa-l intarate, nu lasati cainele nesupravegheat afara; supravegheati-i iesirile si, mai mult, profitati de ocazie pentru a va juca impreuna.
Tineti cont de faptul ca se poate supraincalzi in zilele calduroase de vara daca desfasoara activitate fizica sustinuta si, in acelasi timp, blana lor scurta nu constituie un avantaj in zilele reci de iarna daca nu au posibilitatea de miscare

[Irina]

Teckel

Teckelul este un caine caracterizat printr-un corp alungit si picioare scurte. Jucaus, dar incapatanat, teckelul este un membru al raselor cainilor de vanatoare.

Istoricul si originea

In secolul al XV-lea, in Germania, un caine mai mult lung decat inalt, cu picioare scurte si cu urechi lungi, atarnande era utilizat pentru haituirea si vanarea bursucilor. Numele de "dachshund" se traduce cainele-bursuc. In afara de bursuci, teckelii au fost, initial, crescuti pentru a vana mistreti, vulpi si iepuri. Corpul lor lung le permite sa-si urmareasca prada pana in vizuina. In Germania, rasa este in continuare utilizata in acest scop.

Astazi, in Statele Unite, teckelul se bucura de un alt stil de viata, acela de a fi caine de companie. Existenta altor rase de caini de vanatoare le-au oferit proprietarilor de teckeli posibilitatea de a le aprecia loialitatea si firea energica, afectuoasa si amuzanta.

Teckelul a fost acceptat oficial in American Kennel Club in 1885.

Aspectul exterior si dimensiunile

Cainii Teckel au corpuri alungite, picioare scurte si piepturi adanci. Sunt mai robusti in partea anterioara a corpului, caracteristica care le permite sa fie utili si in subteran. Articulatiile radio-carpale sunt foarte apropiate, aceasta trasatura fiind mai evidenta daca animalul este privit din fata si dand impresia ca picioarele sunt strambe. Membrele posterioare apar drepte daca sunt privite din spatele animalului. Datorita eforturilor crescatorilor americani, strambaciunea membrelor a fost atenuata la teckelii crescuti in Statele Unite in comparatie cu teckelii crescuti in alte tari.

Blana teckelului poate fi neteda si scurta (varietatea "shorthaired" cu parul neted), ondulata (varietatea "wirehaired" cu parul sarmos) si lung (varietatea "longhaired" cu parul lung). Teckelul poate fi monocolor (rosu sau crem), bicolor (negru, ciocolatiu, brun inspicat, gri sau albastru si castaniu sau Isabella cu pete rosu-maron). In afara culorilor mentionate, blana teckelilor se poate prezenta in diferite modele: Dapple (zone deschise la culoare pe un fond mai inchis), pestrit, dungat, baltat. Teckelii proveniti din Statele Unite sunt fie standard, fie pitici (miniaturali).

Teckelul standard cantareste in medie 9 kg si are o inaltime la nivelul greabanului 35-45 cm., in timp ce teckelul pitic are o greutate de 4 kg si o inaltime de circa 35 cm. Teckelul toy (de jucarie) are o inaltime de 30 cm si o greutate de 3,5 kg.

Personalitatea

Teckelii sunt extrovertiti si incapatanati, fiind caini foarte vigilenti.

Relatiile cu familia si casa

Teckelul este un caine de companie foarte indragit. Este curios, perseverent si ii face place sa fie implicat in activitatile familiei sale. Se pare ca teckelii au o energie nelimitata, astfel ca va vor mentine intr-o buna forma fizica. Datorita taliei lor, teckelii pot fi o alegere ideala pentru persoanele care detin pentru prima data un caine. Avertizand sonor, cu promptitudine, cand se apropie vreo persoana straina, acest caine se dovedeste un caine de paza bun. Teckelul se va intelege bine cu copiii, daca creste odata cu acestia. Teckelul adora sa faca gropi si tunele.

Teckelii cu parul scurt sunt, in principiu, mai usor de intretinut deoarece ei nu necesita o ingrijire frecventa.

Dresajul

Teckelii sunt caini inteligenti si dispusi sa invete; totusi, uneori, au tendinta de a fi incapatanati si neascultatori. Aceasta trasatura de caracter poate face antrenamentul mai interesant si mai provocator, dar nu mai putin distractiv.

Aspecte particulare

Teckelii cu parul lung si cei cu parul sarmos trebuie sa beneficieze de o periere zilnica. Aceasta activitate stimuleaza circulatia sangvina de la nivelul pielii si a foliculilor pilosi favorizand mentinerea blanii in conditii excelente. Periatul poate fi, de asemenea, relaxant pentru animalutul dumneavoastra. Urechile pendulante ale teckelului pot crea un mediu propice in interiorul canalului auricular pentru infectii si inflamatii. Teckelii cu parul lung sau cei cu parul sarmos carora li se permite sa alerge nestingheriti prin paduri, trebuie controlati periodic pentru a sesiza eventuali ciulini sau calti din blana.

Boli si afectiuni curente

Datorita corpului lor lung si a picioarelor scurte, teckelii sunt predispusi tensiunilor neobisnuite asupra discurilor lor intervertebrale si consecutiv, afectiunilor coloanei vertebrale (discopatia intervertebrala).

Cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce in timp de pierderea vederii.

Criptorhidismul este o tulburare manifestata prin lipsa migrarii unuia sau a ambelor testicule in scrot.

Diabetul este o boala a pancreasului asociata unei productii insuficiente de insulina.

Epilepsia este o afectiune a sistemului nervos care se dezvolta intre varsta de 2-5 ani.

In plus, teckelii sunt, de asemenea, predispusi caderii parului, fisurii palatine, surditatii, sindromului Cushing, hipotiroidismului, sunturilor hepatice si mastocitoamelor.

Durata medie de viata a teckelului este de 15-18 ani.

[Irina]

Spitz Finlandez

Finnish spitz-ul seamana cu o vulpe. Aceasta rasa este un caine de casa bun, dar are tendinta de a latra mult, ceea ce poate fi o problema. Un caine afectuos, spitz-ul este un caine de vanatoare bun pentru vanarea pasarilor si un companion minunat, in special pentru persoanele carora le place joggingul.

Istoricul si originea

Finnish spitz-ul este un caine originar din Finlanda, de acum 2000 de ani in urma, presupunandu-se ca ar fi inrudit cu Laika ruseasca. Rasa se crede ca ar fi fost adusa in Finlanda de catre triburile de vanatori si ar fi fost utilizata pentru a vana ursi si elani. Astazi, Finnish spitz-ul este rasa oficiala a Finlandei si este utilizat la vanarea potarnichilor, a cocosilor de munte si a altor pasari. Cand nu merge la vanatoare, Finnish spitz-ul este un caine companion excelent pentru familiile active. In 1991, Finnish spitz-ul a fost recunoscut de catre American Kennel Club, ca membrul al grupei raselor non-sportive.

Aspectul exterior si dimensiunile

Finnish spitz-ul este un caine ce aduce un pic cu o vulpe, cu botul sau ascutit si urechile ridicate.Ochii sunt ovali, iar picioarele sunt conformate similar celor de pisica. Pieptul este adanc, iar coada stufoasa este rasucita peste spate. Blana Finnish spitz-ului este dreapta, aspra, cu o lungime de circa 2,5-5 cm si un puf profund des si compact. Culoarea blanii este, in mod caracteristic, roscat inchis, dar poate fi si roscat, de culoarea cihlimbarului.Inaltimea la greaban este de 38-51 cm, iar greutatea corporala este intre 14-16 kg.

Personalitatea

Finnish spitz-ul este un caine activ si prietenos, care adora sa fie in preajma persoanelor familiare. Distant in preajma strainilor, acest caine va latra si poate deveni agresiv cu persoanele care nu-i confera incredere. Unele exemplare pot avea o atitudine dominanta si, in special, masculii.

Finnish spitz-ul este, de asemenea, cunoscut ca si prepelicarul latrator al Finlandei, ceea ce va face sa deduceti ca acestei rase ii place sa latre. Acest lucru poate fi o problema cand este crescut in zonele urbane si aveti vecini in apropiere, in special, daca cainele este lasat afara pentru perioade lungi de timp. Daca nu are nimic de facut, Finnish spitz-ul va latra in orice moment si la fiecare cadere a unei frunze.

Relatiile cu familia si casa

Finnish spitz-ul este un caine de companie excelent adresat familiilor care se adapteaza bine atat in regiunile urbane, cat si in cele rurale. Rasa este toleranta cu copii, mai ales daca creste de mic cu acestia. Acest caine este foarte protector cu familia sa si va latra intotdeauna cand se apropie persoane straine. Prefera ambiantele mai racoroase. Este un caine activ, ceea ce il face un companion excelent pentru jogging.

Finnish spitz-ul poate trai fericit intr-un apartament atata timp cat este scos frecvent la plimbare. Aceasta rasa se va intelege bine cu alte animalute de casa, daca este crescut cu acestea.

Dresajul

Finnish spitz-ii pot fi caini dificil de educat, mai ales cei cu un caracter dominant si independent. Pentru a avea rezultate este necesar un antrenament ferm si consecvent si multa rabdare.

Aspecte particulare

Finnish spitz-ului nu-i place sa fie lasat singura, fara nimic de facut. Sunt caini inteligenti si necesita o stimulare mentala pentru a preveni dezvoltarea comportamentelor distructive si latratul excesiv.

Boli si afectiuni curente

Finnish spitz-ul este o rasa robusta si rezistenta cu putine afectiuni cunoscute. Cele mai frecvente sunt displazia de sold, luxatia patelei si atrofia retiniana progresiva, o maladie care determina degenerarea celulelor nervoase de la nivelul retinei, conducand la orbire.

Durata medie de viata a Finnish spitz-ului este de 12-15 ani.

[Irina]

Chow Chow

Chow Chow-ul este un caine de talie medie cu o descendenta foarte veche. Originar din China, Chow Chow-ul este usor de recunoscut datorita aspectului pufos, limbii negre si fetei usor cutate. Foarte devotat familiei sale, Chow Chow-ul nu este extrem de prietenos cu strainii.

Istoricul si originea

Chow Chow-ul este un caine de talie medie cu o descendenta foarte veche. Originar din China, Chow Chow-ul este usor de recunoscut datorita aspectului pufos, limbii negre si fetei usor cutate. Foarte devotat familiei sale, Chow Chow-ul nu este extrem de prietenos cu strainii. Chow Chow-ul este una dintre cele mai vechi rase recunoscute de caini din lume.

Cainii din aceasta rasa, se pare ca ar fi originari din Mongolia, Siberia sau Nordul Chinei. Pe baza unor cercetari vaste, se crede ca Chow Chow-ul ar exista din timpul dinastiei Han, din jurul anului 150 i.Hr.

Traducerea cuvantului "chow" este, de asemenea, controversata. Exista in prezent doua teorii. Prima teorie asociaza numele acestei rase cu industria navala. Navele care calatoreau din Extremul Orient catre Europa trebuiau sa declare ceea ce transportau. Majoritatea navelor transportau diferite articole si pentru a le inlesni munca expediatorilor, termenul "chow-chow" sau "bric-a-bric" era utilizat pentru a desemna intreaga incarcatura. Cand acesti caini au devenit parte a marfii transportate de vase, numele s-a mentinut. Cealalta teorie nu este la fel de agreata. Unii sunt de parere ca numele "chow" este un slang (argou) cantonez/american pentru mancare si se refera la utilizarea nefericita a acestei rase in gastronomie.

Altii contesta ca aceasta rasa ar fi fost utilizata in acest mod si considera ca s-a produs o confuzie intre Chow Chow si o rasa de caini similari ca aspect cu acesta, care era, in realitate, utilizata ca sursa de hrana.

Chiar daca Chow Chow-ul este originar din Nordul Chinei, majoritatea cainilor au fost descoperiti in regiunea Canton (oras si port) din sudul Chinei, unde era denumit "cainele cu gura neagra" datorita limbii sale albastru-neagra, caracteristica. Rasa era atat de populara incat o singura canisa gazduia pana la 5000 de exemplare in acelasi timp.Chow-Chow-ul a fost pentru prima data adus in Anglia la sfarsitul secolului al XIX-lea si a devenit popular imediat dupa ce Regina Victoria si-a aratat interesul pentru aceasta rasa. Dupa ce, in cele din urma a ajuns in Statele Unite la inceputul anilor 1900, Chow-Chow-ul a fost rapid acceptat in American Kennel Club in 1903, ca membru al grupei Non-sporting.

Aspectul exterior si dimensiunile

Chow-Chow-ul este un caine de talie medie, cu parul de lungime medie, cu o constitutie robusta, scund si indesat. Cainele are un cap mare cu un craniu lat si plat, botul scurt si pliuri faciale care ii dau aspectul de animal permanent incruntat. Urechile sunt rotunde si mici, fiind purtate ridicate pe verticala. Coada este rasucita si purtata ridicat peste spate.

Cea mai caracteristica trasatura a cainelui este limba albastru-neagra, care este o raritate printre rasele de caini.Chow-Chow-ul are o blana dubla alcatuita dintr-un par exterior des si un puf moale si lanos. Cele mai frecvente culori sunt rosu (ruginiu), negru sau cafeniu deschis. Inaltimea la greaban este de 46-56 cm, iar greutatea corporala este de 20-32 kg.

Personalitatea

Chow Chow-ul este cunoscut pentru personalitatea puternica si vointa de fier si nu apreciaza o atentie exagerata. Chow Chow-ul este distant, retras si sedentar, cu o reputatie de caine agresiv nu intotdeauna atribuita pe buna dreptate. Din nefericire, un numar mic de exemplare crescute necorespunzator si nesocializate adecvat au alterat reputatia rasei.

Relatiile cu familia si casa

Ca si membrul al familiei, Chow Chow-ul este un caine afectuos si devotat, dar nu si fata de straini. Datorita naturii sale protective, Chow Chow-ul poate fi neprietenos sau chiar agresiv fata de persoanele necunoscute. Prefera sa fie singurul caine al casei si frecvent, dezvolta o legatura puternica cu unul dintre membrii familiei. Chow Chow-ul nu este alegere prea buna pentru familiile cu copii mici, intrucat rasa nu prea tolereaza poznele copiilor.

Dresajul

Chow Chow este un caine distant si incapatanat care poate fi dificil de dresat pentru a fi supus, dar poate fi antrenat cu succes pentru a fi un caine de paza si protectie bun. Nativ, rasa este un caine de paza excelent.

Aspecte particulare

Datorita blanii sale duble, dese, ingrijirea periodica este necesara pentru a preveni incurcarea si matuirea parului. Cainele trebuie supravegheat cand se afla in preajma strainilor sau a copiilor mici cu care nu este familiar.

Boli si afectiuni curente

Torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata cainelui, asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia. Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat durerea, schiopatura si artrita consecutiva. Diabetul este o boala a pancreasului asociata unei productii insuficiente de insulina. Glaucomul este o afectiune grava si dureroasa care determina cresterea presiunii intraoculare. Poate conduce la orbire daca nu este tratat la timp. In plus, Chow Chow este predispus la entropion (rasucirea spre interiorul ochiului a pleoapelor), hipotiroidism si displazie de cot.Durata medie de viata a Chow Chow-ului este de 9-11 ani.

[Irina]

Pudel

De secole, pudelul a fost una dintre cele mai populare rase de caini, in intreaga lume si un simbol al elegantei si al luxului opulent. Pudelul este asociat cu Franta, dar multe tari si-au cerut drepturile asupra apartenentei rasei. Disponibil in trei varietati de talie si in culori diverse, exista un pudel pentru toate gusturile.

Istoricul si originea cainelui pudel

Picturi reprezentand caini pudel dateaza inca din secolul al XIII-lea. Tara de origine exacta nu este cunoscuta, dar multe persoane considera ca rasa s-ar putea sa provina din Germania. Numele "poodle" provine de la cuvantul nemtesc "pudeln" care se traduce "a se arunca in apa"; utilitatea initiala a rasei era de caine recuperator din apa. Imediat dupa desavarsirea sa in Germania, pudelul a devenit rapid foarte popular in Franta, fiind cunoscut sub numele de Caniche sau cainele-rata. Rasa a fost considerata cainele lor national.

Pudelul se gaseste in trei varietati: standard, pitic si de jucarie; cu toate acestea, singura diferenta este talia. Pudelii standard si pitici sunt incadrati in grupa non-sporting, iar pudelii de jucarie in grupa cainilor de agrement, grupe desemnate de American Kennel Club. Pudelul standard este cel mai vechi dintre cele trei varietati si a fost initial utilizat la recuperarea ratelor din apa. La scurt timp au fost create si celelalte varietati. Pudelul de jucarie, cea mai mica varietate, a fost bine definitivat ca rasa in Anglia in secolul al XVIII-lea, fiind utilizat in spectacolele de circ si in cele organizate in aer liber ca si caine-dansator. Pudelii pitici si de jucarie au fost, de asemenea, folositi la vanatoare.

Aspectul exterior si dimensiunile

Desi se gasesc in diferite varietati de talie, conformatia si constitutia rasei sunt aceleasi. Pudelul are un cap lung, cu un bot alungit, lat si urechi late si pendulante. Pieptul este adanc, iar coada este prinsa sus. In general, coada le este amputata la o varsta frageda.

Blana pudelului este ondulata, carliontata si deasa cu o textura lanoasa, fina care necesita o ingrijire zilnica. Exista patru tipuri de tunsori si frezuri la pudeli. Cea mai frecventa tunsoare este tunsoarea pentru "catelus" (puppy cut), care se poate realiza la toate categoriile de varsta. O alta tunsoare este cea "sportiva" pentru cainii pudelii activi. Pentru expozitiile canine, tunsorile "english saddle" sau "continentala" sunt, in general, executate.

Inaltimea si greutatea corporala difera in functie de varietatea de talie. Astfel, cainele pudel pudelul standard prezinta o inaltime la nivelul greabanului de 38 cm si chiar mai inalt si o greutate corporala intre 20-32 kg. Pudelul pitic are o inaltime de 28-38 cm si o greutate de 7-8 kg, iar toy pudelul pana la 25 cm inaltime si 3-5 kg.

Personalitatea

Pudelul este un caine agreabil, care adora sa acompaniat. Uraste sa fie singur si prefera compania omului, decat a altor caini. Rasa, de asemenea, detesta sa fie ignorata si nu-i place sa fie considerat sau tratat ca "un simplu caine.

Relatiile cu familia cu casa

In ciuda faptului ca sunt excelenti caini "de apa", pudelii, de asemenea, pot fi protectori si companioni ai familiei la fel de buni. Sunt caini de companie excelenti pentru copii, cat si pentru adolescenti, putandu-se adapta diferitelor mediilor de viata.

Dresajul

Pudelul este un caine inotator excelent, descurcandu-se bine si pe teren. Cainele este foarte inteligenta si este considerat de multi ca fiind cel mai inteligent caine dintre toate rasele. Ei invata repede si de buna voie, desi, unele exemplare au tendinta de a se distra multumindu-si stapanii prin efectuarea de trucuri in loc sa invete comenzile. Pudelii au fost antrenati cu succes pentru a fi supusi, pentru a vana si chiar pentru a deveni caini de paza.

Aspecte particulare

Blana pudelilor necesita o ingrijire zilnica. Inteligenta nativa a acestui caine determina la unele exemplare dezvoltarea unor comportamente distructive daca sunt lasati singuri pentru perioade lungi de timp.

Boli si afectiuni curente

Torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata cainelui, asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia. Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat durerea, schiopatura si artrita consecutiva. Degenerarea retiniana progresiva este o afectiune care determina degenerarea celulelor nervoase de la nivelul retinei. Boala, de obicei, debuteaza la cainii in varsta si poate duce la orbire. Epilepsia este o afectiune a sistemului nervos care se dezvolta intre varsta de 2-5 ani. Cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce la orbirea animalului. Hiperadrenocorticismul este o tulburare ce afecteaza glandele adrenale. Cand functioneaza in exces (exagerat), glandele adrenale secreta o cantitate exagerata de cortizol, producand imbolnavirea. Glaucomul este o afectiune grava si dureroasa care determina cresterea presiunii intraoculare. Poate conduce la orbire daca nu este tratat la timp. Discopatia intervertebrala este o tulburare care afecteaza discurile intervertebrale determinand aparitia durerii, dificultati in mers si posibilitatea instituirii paraliziei.

Pudelii sunt, de asemenea, predispusi la caderea parului (alopecie), infectii ale urechilor, urolitiaza vezicala (producerea de pietricele in vezica urinara), alergii, criptorhidism si surditate. Durata medie de viata a pudelilor standard este de 14-16 ani, in timp ce cea a pudelilor pitici si a celor de jucarie este de 15-18 ani.

[Irina]

Peruvian hairless dog

Imposibil sa nu va frapeze aspectul exterior al acestei rase. Considerat a fi punctul de plecare al tutoror raselor de caini fara par, Cainele Peruvian fara par isi regaseste locul in cadrul ogarilor, impresionand prin "goliciunea" sa, dar si prin temperamentul vioi, agil si gratios.

Istoricul si originea

Originar din Peru, aceasta rasa se pare ca dateaza din timpul culturii preincase. Exista multiple teorii cu privire la originea acestei rase de caini. Aceasta se pare ca ar fi aparut in jurul anului 750 i.Hr. in asezarile tribului Moche din Peru. Se pare ca erau utilizati pentru realizarea comertului intre Peru si Mexic, cu textile si alte obiecte. Cuceritorii spanioli, de asemenea, se laudau cu faptul ca acesti caini erau utilizati ca hrana. Exploratorii spanioli au introdus aceasta rasa in casele nobilimii Inca, cand au patruns pentru prima data in Peru la inceputul anilor 1500.

In Peru, Peruvian Hairless Dog este cunoscut sub numele de "Calato", cuvand de origine quechua care inseamna gol sau dezbracat. Numele complet este "Calato" (caine gol sau caine dezbracat).

O alta povestioara relateaza ca spaniolii au transportat caini din aceasta rasa in China, oferindu-le ca si daruri, motiv pentru care se presupune ca aceasta rasa ar sta la baza originii rasei Chinese Crested Dog. Nu trebuie confundat cu Peruvian Inca Orchid, Peruvian Hairless Dog fiind o rasa rara distincta care, ca si alte rase fara par, au fost create strict pentru companie.

Unii autori fac greseala de a considera Peruvian Hairless Dog ca fiind aceeasi rasa cu Peruvian Inca Orchid. Unii autori ii considera caini africani care s-au dezvoltat in America de Sud. In 1955, rasa a fost acceptata de catre FCI si a recunoscut-o ca rasa ce caini de sine statatoare. In primavara anului 1996, rasa a fost acceptata si de AKC

Astazi rasa de caini este introdusa in grupa ogarilor si recunoscuta de urmatoarele organizatii internationale: FCI, UKC, NKC, CKC, APRI, ACR.

Aspectul exterior si dimensiunile

Frapant prin aspectul exterior, cainele peruvian fara par prezinta ca si cea mai importanta caracteristica exterioara, absenta parului. Cainele poate prezenta cateva smocuri de par in varful capului, pe picioare si in varful cozii.

In Peru, crescatorii au tendinta de a prefera cainii complet fara par. Cu constitutie similara ogarilor, acesti caini sunt gratiosi, bine proportionati, musuclosi. Laba piciorului pune in evidenta pielea interdigitala. Capul este reprezentat de zona craniana usor alungita si o zona faciala ingustata. Ochii rotunzi, migdalati, de culoare inchisa au tendinta la strabism in lumina soarelui datorita unei sensibilitati crescute. Buzele sunt incretite. Urechile lipsite de par, de forma flacarii de lumanare, uneori pot prezenta cateva smocuri pe par spre varfuri. Pielea este moale si cutata; poate fi puternic pigmentata, marmorata in orice culoare si in orice combinatie pe un fond roz, sau poate fi intr-o singura culoare. Albinismul nu este permis.

Cainele peruvian fara par se gaseste in urmatoarele varietati de talie: - miniatura cu o inaltime de 25-40 cm la greaban si o greutate de 4-8 kg; - medium cu o inaltime de 40-50 cm si o greutate de 8-12 kg; - large cu o inaltime de 50-65 cm si o greutate de 12-25 kg. Cainii trebuie sa fie slabi si eleganti, dand impresia de forta si armonie, fara a fi grosolani. Raportul dintre inaltime (la greaban) si lungime (de la greaban la baza cozii) trebuie sa fie de 1:1.

Personalitatea

Vioi, calm si inteligent este caine de noapte, datorita faptului ca nu ii place lumina zilei si rasariturile de soare, uneori fiind denumiti "flori ale lunii" (Moonflowers). Nu le place sa fie singuri, dar cand sunt educati, se pot obisnui cu asta. Este un caine care poate fi obisnuit atat in casa, cat si afara. Sunt agili si iuti. In ciuda calitatilor sale, caracterul sau natural nu il face pretabil pentru cei care nu au mai avut caine. Au nevoie de un proprietar care sa inteleaga "limba caineasca".

Relatiile cu familia si casa

Sunt caini care se acomodeaza traiului intr-un aparatament. Este recomandabil sa li se asigure un spatiu verde imprejmuit, intrucat au abilitati de ogari si ar putea-o zbughi oricand in timpul urmaririi vreunui animalut. Exemplarele din aceasta rasa ar trebui tinute cu predilectie in casa pentru a-i proteja de diferitii factori exteriori. Ei trebuie inveliti cu o hainuta (un pullovaras) pe timpul iernii si trebuie mentinuti intr-un climat confortabil pe timpul verii. Trebuie sa retineti ca ei nu sunt protejati de un invelis pilos si ca sunt in mod natural, "dezbracati".

Rasa este ideala pentru persoanele cu alergie la parul de animale. Sunt caini foarte inteligenti, independenti, perspicaci si sunt loiali si toleranti cu copiii. Sunt prietenosi si cu alti caini, dar pot deveni posesivi si protectorii la fel de bine. Avand cateva sensibilitati native, aceste animalute se adreseaza cu strictete persoanelor care se obliga sa-i ingrijeasca adecvat.

Aspecte particulare

Faptul ca acest caine nu este acoperit de par, asta nu inseamna ca pielea lor nu necesita ingrijire. Pielea trebuie protejata pe cat posibil de lumina soarelui. O buna protectie solara trebuie asigurata, in special, daca cainele este scos afara in zilele toride. Toaletati si periati cu regularitate pentru a li se indeparta pielea moarta si pentru a o intretine moale si catifelata se pot utiliza cremele exfoliante de uz uman.

Daca nu doriti sa va prezentati exemplarul la expozitii, iar cainele este mentinut intr-un mediu de viata adecvat, este mai bine sa nu interveniti in acest proces natural de descuamare si lasati ca intre acest proces sa se produca in mod firesc. Este foarte important sa mentineti pielea supla si moale si sa preveniti uscarea acesteia; este recomandat sa utilizati creme sau lotiuni sau, uneori, chiar sa frictionati pielea cu ulei. Imbaiati periodic acesti caini, utilizand un sapun delicat. Pielea lor este susceptibila la arsuri solare, iritatii uscate si la sfasiere (produsa de caini, pisici sau obiecte). Este o rasa foarte curata care nu emana miros specific si este rar parazitata (fara pureci).

Exista diferite teorii potrivit carora temperatura corporala ar fi cu cateva grade mai mare decat in cazul altor rase, ca acesti caini ar fi vegetarieni si ca nu stiu sa latre, etc. Veridicitatea acestor aspecte le lasam la indemana curiozitatii dumneavoastra.

Boli si afectiuni curente

Rasa este cunoscuta ca avand mai putini dinti decat alte rase, in principal lipsind din molari si premolari. Sunt recunoscuti ca fiind predispusi la afectiuni dentare si ale pielii. Au tendinta de a dezvolta acnee sau, in final, furuncule. Pielea, de asemenea, este predispusa uscarii, motiv pentru care necesita o ingrijire speciala.

De asemenea, cainii trebuie protejati de zilele toride si insorite deoarece sunt predispusi la insolatii si arsuri ale pielii, cat si de zilele prea racoroase sau geroase. Peruvian Hairless Dog prezinta o incidenta crescuta a criptorhidismului (lipsa coborarii in scrotum a testiculelor, acestea ramanand fie in cavitatea abdominala, fie undeva pe traiectul canalului inghinal) si infantilismului testicular (testicule de dimensiuni mult mai mici decat normal).

Speranta medie de viata este intre 11-12 ani

[Irina]

Pomeranian

Daca sunteti in cautarea unui caine mic, energic cu mult personalitate, nu cautati mai departe. De-a lungul istoriei, Pomeranian a fost un companion mititel al familiei regale si al oamenilor de rand, de asemenea. Cu o fire vesela, placura, acest caine mic a avut un numar impresionant de admiratori.

Istoricul si originea

Pomeranian-ul este cunoscut ca are descendenti din cainii de sanie din Laponia si Islanda. Rasa este cea mai mica din grupa de caini cunoscuta ca tipul "Spitz". Initial, versiunea mai mare de Pomeranian a fost cunoscuta ca un ciobanesc abil. In cele din urma, Pomeranian-ul a fost adus in tinuturile Pomerania, localizate pe coasta sudica a Marii Baltice, si, aici, se crede ca rasa a fost prima data obtinuta la dimensiunile de astazi si a primit numele de Pomeranian.

Pana la sfarsitul anilor 1880, rasa nu era atat de bine cunoscuta, dar, ca si in cazul altor rase, Regina Victoria si-a manifestat interesul fata de acest caine, iar popularitatea sa a crescut impresionant. Regina este, in realitate, renumita pentru incurajarea crescatorilor de a continua procesul de dezvoltare a raselor de caini din ce in ce mai mici. Ca si dovada a dragostei sale pentru aceasta rasa, Regina Victoria a solicitat ca mult prea iubitul ei Pomeranian Turi sa fie prezent la inmormantarea sa.
Aspectul exterior si dimensiunile

Pomeranianu-ul, un caine mititel cu o inaltime de circa 18-30 cm la greaban si o greutate de 1-3 kg, arata asemanator unei vulpi mai mici. Blana este pufoasa si deasa, compusa dintr-un puf moale si des si un par exterior cu o textura aspra. Coada lor este purtata in sus si se aseaza pe spate, iar urechile sunt ascutite, triunghiulare si ridicate (verticale). Pomeranian-ul este prezent in varinte monocolor ca si in combinatii de culori.

Personalitatea

Docil si ferm, Pomeranian-ul este un caine activ, cunoscut ca avand o mare personalitate. Rasa se descurca bine intr-un apartament atata timp cat are ceva de facut. Rasa se simte bine si daca este singurul caine al familiei si daca imparte casa cu alti caini. Daca aveti mai mult decat un Pomeranian, galagia, poate deveni o problema. Rasa tinde sa devina foarte zgomotoasa, in special, cand este intr-un grup.

Relatii cu familia si casa

Pomeranian-ul este un caine de casa si un companion grozav, in special pentru adolescenti si adulti. Deoarece este atat de mic, Pomeranian-ul poate fi, in mod accidental, ranit de catre copii foarte mici.

Din moment ce rasa este zgomotoasa si, de obicei, circumspecta cu strainii, Pomeranian-ii pot fi caini de paza buni, dar nu au talia corespunzatoare sa se ridice la nivelul amenintarilor lor verbale.

Dresajul

Pomeranian-ul este un caine inteligent care invata rapid. Multi dintre ei pot fi invatati diferite trucuri. Rasa are nevoie de ore de miscare zilnica pentru a-l feri de orice neplaceri.

Aspecte particulare

Unii crescatori lipsiti de principii nu au dat importanta temperamentului acestui caine, astfel incat, consecutiv, unii Pomeranian-i pot deveni agresivi. Rasa este foarte curioasa si are nevoie de stimulare mentala suficienta pentru a se preveni aparitia problemelor de comportament si a manifestarilor distructive. Blana lor necesita ingrijire zilnica prin periere pentru a preveni formarea caltilor si a nodurilor.

Boli si afectiuni curente

Luxatia patelara este o tulburare ce afecteaza rotula (patela).

Prabusirea (caderea) traheala este o tulburare a traheei. Inelele traheei sunt slabite si cad, avand ca rezultat o tuse persistenta si posibilitatea unei respiratii dificile. Pomeranian-ul este, de asemenea, predispus distociilor si afectiunilor oculare cornice.

In completare, desi acestea nu sunt frecvent intalnite, urmatoarele tulburari au fost, de asemenea, semnalate:

Cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce in timp la pierderea vederii.

Entropionul este o afectiune a pleoapelor ce implica rasucirea spre interior a marginii libere a acestora. Genele de la nivelul marginii libere a pleoapelor irita suprafata globului ocular, putand duce la probleme mult mai grave.

Criptorhidismul este o tulburare manifestata prin lipsa migrarii unuia sau a ambelor testicule in scrot.

Pomeranian-ul poate trai pana la 12-15 ani.

[Irina]

Akita Inu

Akita Inu este un caine de talie mare, originar din Japonia, prefectura Akita. Face parte din grupa cainilor utilitari, folositi si creati pentru paza si aparare. In japoneza, "Inu" inseamna "caine" iar in practica el se mai numeste si Akita Ken ( ken= prefectura, in japoneza).

Istoric si origine

Akita Inu este un caine de talie mare, originar din Japonia, prefectura Akita. Face parte din grupa cainilor utilitari, folositi si creati pentru paza si aparare. In japoneza, "Inu" inseamna "caine" iar in practica el se mai numeste si Akita Ken ( ken= prefectura, in japoneza). Stramosii actualului Akita erau folositi la vanatoare , se numeau "matagi inu" si nu erau atat de mari ca exemplarele actuale.

In perioada dintre dinastia Tokugawa, pana la dinastia Taisho, a fost instruit si crescut pentru lupta, datorita taliei mari si a conformatiei puternice. A fost declarat monument al naturii de catre guvernul japonez, si crescut in Japonia sub numele de Akita Inu. In multe tari, rasa este separata in doua rase, adica, Akita Inu, rasa japoneza si Akita Americana.

Aspect exterior si dimensiuni

Este un caine cu o constitutie robusta, masiva, cu o conformatie corecta, bine proportionata, alura viguroasa si demna, plina de grandoare si blandete . Capul si craniul cu fruntea larga, stopul bine marcat, la fel ca si silonul frontal, obrajii puternici. Ochii mici, de forma usor triunghiulara, de culoare inchisa, bruna. Se prefera ca nuanta ochilor sa fie cat mai inchisa. Linia superioara a nasului este dreapta si scurta, trufa este neagra, mare (poate fi de culoare roz numai la exemplarele cu roba alba).

Botul este ascutit, puternic, cu buzele compacte, bine inchise. Urechile sunt comparativ, inguste, groase, de forma triunghiulara, usor inclinate inainte, sunt purtate erect , inserate potrivit de departat, varful este usor rotunjit. Dintii , sunt in numar complet, cu muscatura ferma, in foarfece. Gatul este gros, puternic, bine echilibrat cu corpul. Spinarea si salele: Greabanul este inalt si lung, spinarea dreapta, orizontala, salele largi, puternice. Coada este groasa, ferm recurbata , puternica, cu varful ajungand aproape de jaret, cand este lasata in jos. Privita din fata, trebuie sa fie recurbata drept pe linia spinarii, fara nici o deviere la dreapta sau stanga, semicircular sau dublu recurbata, dar intotdeauna recurbata.

Umeri acestui caine sunt bine dezvoltati, potrivit de oblici, pieptul adanc, cutia toracica bine dezvoltata, coastele arcuite armonios, linia abdomenului descrie o arcuire ferma. Este esential ca organele genitale sa fie perfecte.

Coatele sunt ferme, cu antebratul drept si masiv, regiunea carpiana usor inclinata, labele sunt groase, rotunjite, inchise si ferme, cu cuzinetii plantari (pernutele) rezistenti si elastici, unghiile suficient de tari, cat mai inchise la culoare. Coapsele sunt lungi, gambele scurte, jaretul foarte dezvoltat, fara defect, moderat angulat si foarte elastic. Laba piciorului, pernutele si unghiile membrelor posterioare sunt identice cu cele ale membrelor anterioare.

Parul cainelui Akita are spicul rezistent, este neted si des. Culoarea robei poate fi galben-susan, galben-roscat, negru-galbui, negru intens, rosu, vargat, alb curat sau patat. Mersul, ideal este cel perfect natural si elastic. Talia este de 66cm pentru masculi, 60 cm pentru femele, diferente care nu depasesc 3 cm sunt permise la ambele sexe.

Defecte:

Eliminatorii : talie peste sau sub limitele admise, urechi purtate defectuos, nu erect, criptorhidie ;

Grave: coada care nu este purtat[ recurbat, parul prea lung buclat, prognatism superior sau inferior, monorhidie , caracter sperios;

Muscatura in cleste, usor prognatism superior sau inferior, roba cu parul prea scurt, culoarea trufei necorespunzatoare cu culoarea robei. Se va acorda o atentie deosebita exemplarelor cu roba alba.

Personalitate

Akita este un caine de talie mare, dar nu o rasa gigant, de aceea, sunt excelenti caini de casa, avand nevoie de un nivel moderat de exercitiu fizic. In general sunt niste caini foarte tacuti, pot eventual sa urle, daca ei considera ca e ceva care merita acest fapt. Cele 2 caracteristice ale Akita, ca si caine de companie, este un caine foarte curat si foarte usor de intretinut. Akita au fost descrisi ca fiind foarte asemanatori pisicilor, datorita curateniei lor si a lipsei de miros. Akita este un caine imperturbabil, ascultator, cuminte, dar incapatanat si dominant, cand vine vorba de alti caini. El are pretentia ca alti caini sa i se supuna, iar daca acest lucru nu se intampla, atunci pot apare conflicte. Caracterul sau este simplu, rabdator si demn.

Relatiile cu familia si casa

Akita este un foarte bun companion al familiei si copiilor. Este un prieten devotat, rabdator si protector al copiilor. Akita sunt foarte gentili cu copiii, aceasta calitate a lor fiind recunoscuta. Se spune ca mamele japoneze isi lasau copiii numai in grija si paza cainilor Akita, in anumite circumstante.

Totusi trebuie sa fiti constienti ca, nu este recomandat sa lasati copiii foarte mici, nesupravegheati, in prezenta cainilor. Akita sunt excelenti companioni, mai ales atunci cand cresc impreuna cu copii. Nu lasati un exemplar de Akita singur, ore in sir in curte, nesupravegheat, deoarece tind sa dezvolte probleme de personalitate si devin foarte stricatori in curte, datorita plictiselii. In principiu sunt caini de haita, creati sa fie sociabili, de aceea, izolarea le produce un stres foarte mare.

Akita nu va arata niciodata afectiune unei persoane care nu e membru al familiei, sau apropiat al acesteia, putand fi extrem de distant. Socializat si crescut cu alte animale, de obicei le accepta ca membri ai familiei, altfel, nu. Loialitatea si devotamentul aratat de Akita sunt fenomenale. Un pui tipic de Akita va va urmari prin toata casa, pas cu pas, avand o abilitate uimitoare in a se feri de picioarele dvs. Akita isi traieste viata avand ca unic scop sa va protejeze si sa stea in compania dvs.

Dresajul

Akita tind sa fie foarte incapatanati, de aceea, dresajul trebuie sa fie ferm, sa insemne si sa nu fie lasati sa faca ce vor, atunci cand li s-a dat o comanda.

Aspecte particulare

Analize recente ale ADN-ului rasei confirma ca este una dintre cele mai primitive rase de caini. Cel mai renumit exemplar al rasei a fost Hachiko, un caine recunoscut in Japonia pentru loialitatea sa. Atunci cand stapanul sau a murit, Hachiko s-a intros in gara in care isi astepta de obicei stapanul in fiecare zi, pana la sfarsitul zilelor sale.Astfel, in Gara Shibuya, se gaseste si azi o statuie in marime naturala a lui Hachiko.

Boli si afectiuni curente

O serie de boli, cu determinism genetic afecteaza acesti caini, si acestea pot fi : displazia de sold, boala von Willebrand, glaucomul. Poate apare frecvent entropionul, datorita conformatiei specifice a pleoapelor. Frecvent apar herpesviroza canina, dilatatia gastrica, cu sau fara torsiune sau volvulus, pemfigus foliaceu, datorat unei boli autoimune, atrofia retiniana progresiva, microftalmia, cataracta, displazia retiniana, adenita sebacee, de asemenea o boala autoimuna, care ataca si distruge glandele sebacee, sindromul uveo-dermatologic, ce reprezinta o boala autoimuna cu raspuns la nivelul tractului uveal, dar si al pielii- in medicina umana se numeste Sindromul Vogt-Kozanagi-Harada.

[Irina]

Samoyed

Datorita blanii sale dese, Samoyed-ul are tendinta de a prefera perioadele de timp mai racoroase. Samoyed-ul este un caine blajin, vesel, cu o calitate supranaturala de a percepe emotiile umane. Una dintre cele mai pure rase de caini, Samoyed-ul este un ursulet dragalas, alb imaculat.
Elegant si agil, este astazi una dintre cele mai moderne rase de caini de companie si de expozitie, desi are o istorie lunga de caine utilitar, in conditii aspre de vreme.

Istoricul si originea

Samoyed-ul, cunoscut odata sub numele de Bjelkier dat de catre tribul nomadic Samoyede din Siberia, este un membru al familiei Spitz-ilor regasit de la un capat la altul al Polilor, Nord si Sud. Poporul Samoyede le-a permis cainilor sa se imperecheze intre ei, avand interventii minore in cadrul procesului de selectie. Acest proces a avut ca rezultat aparitia unei rase de caini similari stramosilor lor, lupii. Acesti caini erau utilizati ca si caini de sanie sau de paza de catre poporul Samoyede, protejandu-le turmele de reni. In cele din urma, acesti caini albi imaculati au devenit animale de companie. La sfarsitul anilor 1800, primii Samoyezi au fost importati de catre exploratorul Robert Scott in Anglia, unde rasa s-a dezvoltat si de unde s-a raspandit in intreaga lume.

La inceputul anilor 1900, numele rasei a fost oficial schimbat din Bjelkier in Samoyede, in afara Siberiei. In 1923, English Kennel Club a decis sa inlature „e”-ul de la sfarsitul numelui, pentru al preschimba in Samoyed. American Kennel Club, de asemenea, s-a decis sa renunte la „e” in 1947 si rasa a fost oficial numita Samoyed si recunoscuta ca rasa proprie in clasa cainilor utilitari.

Rasa este incadrata in categoria nordicilor, iar in cadru AKC, in grupa utilitarilor.

Samoyed-ul este recunoscut ca rasa de urmatoarele oficii si organizatii internationale: CKC, FCI, AKC, UKC, KCGB, CKC, ANKC, NKC, NZKC, APRI, ACR.

Aspectul exterior si dimensiunile

Samoyed-ul are un cap masiv, de forma triunghiulara, cu o trufa bine evidentiata, de culoare neagra sau maron. Ochii sunt de nuanta inchisa, oblici si profunzi. Samoyed-ul este cunoscut ca avand buzele cutate, dand impresia unei fete zambitoare, in permanenta. Prezinta urechi de dimensiuni medii, ascutite, verticale (purtate ridicat), usor rotunjite la varfuri. Coada este lunga si stufoasa, bine imbracata cu par si purtata rasucit pe spate. Picioarele sunt robuste si musculoase, iar labele sunt late si acoperite cu par. Blana este deasa si aspra, nefiind ondulata, si prezinta un puf catifelat si dens, care-l protejeaza de frigurile arctice. Culoarea blanii este alb imaculat (cea mai preferata), biscuit, crem si champagne.

La Samoyed-ul adult, inaltimea la greaban este de 53-60 cm la mascul si de 48-53 cm la femela. Greutatea corporala este in medie de 20-25-30 kg la mascul si de 16-20-25 kg la femela.

Relatiile cu familia si casa

Samoyed-ul este un caine de sanie desavarsit, caine de paza si un animal de companie. Infatisarea lor splendida si caracterul loial, supus, a atras atentia multor americani. Adora zapada si sunt fericiti sa alerge si sa se joace cu copiii. Samoyed-ul este tolerant cu alte animale de companie, dar nu trebuie luat pe incredere, deoarece sunt animale in cea mai mare majoritate posesive si pot intra in competitie afectiva cu ceilalti companioni. Va fi de buna voie prietenos cu toata lumea, chiar si cu intrusii. Sunt prea prietenosi pentru a fi utilizati ca si caini de paza, desi latratul lor ii va alarma pe proprietari de prezenta persoanelor straine. Nesilit de nimeni, se va adapta usor la viata de familie si se va intelege bine cu copiii. Nu cauta scandal, dar poate tine piept unui adversar daca este necesar.

Au reputatia de a fi rautaciosi si pot deveni foarte distrugatori daca sunt lasati singuri pentru intervale mari de timp, in mod constant.

Se va adapta bine la traiul intr-un apartament, daca i se acorda suficient timp de plimbare. Este foarte activ in casa, motiv pentru care o curticica este suficienta.

Necesita un volum rezonabil de miscare, avandu-se grija in perioadele cu vreme calda intrucat puful sau lanos inhiba pierderea de caldura produsa in urma exercitiilor, putand aparea probleme diverse.

Blana lor deasa ii face incapabili de a trai in climate foarte calde.

Samoyezii au tendinta de a latra mult, putand deveni zgomotosi.

Dresajul

Sunt caini foarte inteligenti, dar, adesea, prezinta o rezistenta voita, autoimpusa la dresajul obisnuit de supunere. In cele din urma, raspunde la un dresaj ferm, care trebuie inceput la o varsta frageda.

Din moment ce este obisnuit sa munceasca in echipa, calitatile sale pentru care s-a facut remarcat, adesea, nu au oportunitatea sa fie exprimate. Totusi, cand devine atasat de un singur stapan, se dovedeste a fi sociabil, plin de viata, blajin si apt tot timpul sa-i satisfaca stapanului toate cerintele.

Atat nativ, cat si prin dresaj, devin foarte sociabili si excelenti companioni.

Aspecte particulare

Datorita blanii sale dese, Samoyed-ul are tendinta de a prefera perioadele de timp mai racoroase. In perioadele calde, aceasta rasa trebuie supravegheata deoarece sunt predispusi la supraincalzire.

Samoyed-ul necesita o periere si o pieptanare zilnica pentru a ii mentine blana in perfecta stare. Rasa are tendinta de a naparli lent o data sau de doua ori pe an atunci cand este inlaturat si puful profund. Blana ramane alba in mod natural, nenecesitand imbaierea animalului. Imbaierea este dificila datorita desimii blanii, motiv pentru care se pot utiliza sampoanele uscate pentru toaletarea acestuia, din cand in cand. Puteti face asta utilizand pudra de talc, fara parfumant si periati parul.

Boli si afectiuni curente

Torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata animalului asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia.

Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat aparitia durerii, schiopaturii si artritei consecutive.

Cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce in timp de pierderea vederii.

Glaucomul este o afectiune grava si dureroasa care determina cresterea presiunii intraoculare. Poate conduce la orbire daca nu este tratat la timp.

Entropionul este o afectiune a pleoapelor ce implica rasucirea spre interior a marginii libere a acestora. Genele de la nivelul marginii libere a pleoapelor irita suprafata globului ocular, putand duce la probleme mult mai grave.

Diabetul este o afectiune pancreatica asociata unei insuficiente in producerea de insulina.

Suntul portosistemic este o malformatie a circulatiei sangvine asociata ficatului. Sangele este suntat departe de ficat, avand ca rezultat acumularea toxinelor sangvine si, consecutiv, inrautatirea starii generale, profunde.

Samoyed-ul este, de asemenea, predispus artritelor, insuficientei renale, afectiunilor glandelor perianale, dwarfismului (acondroplazie – tulburare de dezvoltare a oaselor lungi) si infectiilor tractului urinar.

Durata medie de viata la Samoyed este de 12-15 ani.

[Irina]

Jindo - Cainele Corean

Jindo este un caine de vanatoare, originar din insula Jindo a Coreei. Desi nu este foarte cunoscut in afara Coreei, el este extrem de apreciat pentru loialitatea fata de stapanul sau.


Istoric si origine

Istoria Jindo-ului nu este clara si precisa, cu date exacte care sa demonstreze aparitia lor ca rasa. Considerat o comoara a naturii, cainele corean Jindo, cunoscut si ca Chindo sau Jindo Gae se pare ca este o rasa descendenta a cainilor de lupta mongoli, care au fost lasati in insula Jindo dupa invazia Mongola din Corea in secolul XIII. Cainii soldatilor au ramas pe insula, izolati, reusind sa traiasca sute de ani fara ajutor uman. Jindo sunt atat caini de vanatoare, cat si caini de paza.
Cu toate ca exista in mai multe variatii de culori – negru, alb, galben, rosu, cafeniu si in combinatii ale acestora, doar Jindo alb sau rosu este aparat de legea coreana ca si monument natural.
Desi este ilegal sa exporti din Corea cainii Jindo, imigrantii i-au adus in America de Nord de mai bine de doua decenii.
La ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 1988 de la Seul, Corea, au marsaluit cainii Jindo.
Jindo a fost recunoscut ca rasa de United Kennel Club abia in 1998.
Aspect exterior si dimensiuni

Asemanatori cainilor din rasele Shiba Inu si Akita, cainii din rasa Jindo sunt caini de dimensiuni medii, de tip spitz, cu urechile ciulite. Masculii sunt mai masivi si au capul mai mare decat femelele, care seamana cu niste vulpi. Corpul acestor caini este un pic mai lung decat inalt. Jindo exista in 2 forme diferite ca si aspect fizic: Tonggol sau Gyupgae si Hudu sau Heutgae.
Primul tip de Jingo este foarte musculos, corpul il are mai scurt, iar pieptul este mai adanc, in timp ce, al doilea tip, Hudu, este mai micut, mai subtirel si mai lung. Din aceste doua tipuri, in timp, s-a mai format un cel de-al treilea, numit Gakgol, care are lungimea corpului ca a lui Hudu si adancimea pieptului ca a lui Tonggol.
Blana cainilor din rasa Jindo poate fi alba, galbena, rosie, rosie cu alb, cafenie, cafenie cu alb, neagra sau neagra cu cafeniu. Coada este de 2 tipuri: rulata, ca un cerc sau foarte dreapta, aproape teapana.
Ochii, ce seamana cu niste nuci la forma pot fi maronii sau rosii. Jindo cu ochii rosii este considerat a fi un caine de vanatoare mai bun.
Inalatimea variaza la femele intre 41 si 58 centimetri, iar la masculi intre 48 si 65 centimetri. Greutatea femelelor oscileaza intre 11 si 18 kg, iar la masculi intre 16 si 23 de kg.
Desi poate atinge inaltimea maxima la 5 luni, pentru a se maturiza psihic si emotional le trebuie 2 ani.
Temperament

Initial, rasa a fost creata pentru jocurile de vanatoare. Jindo nu este un caine care sa fie crescut doar in casa deoarece ii place sa hoinareasca, avand un spirit destul de liber. Se stie despre acesti caini ca pot sari peste pereti sau garduri destul de inalte. Cainii Jindo au o vointa puternica si un temperament independent, chiar si aceia care par extrem de supusi. Oricat de independenti ar fi, cel mai mult isi doresc sa fie alaturi de stapanii lor, carora le sunt foarte loiali si supusi.
Stapanul unui Jindo trebuie sa ii ofere acestuia multa atentie si afectiune, dar in acelasi timp sa fie si ferm, stabilind niste reguli stricte de la inceput, deoarece Jindo este foarte impulsiv si uneori poate deveni violent.
Fiind un caine mofturos si pretentios in privinta mancarii, un Jindo, nu va accepta niciodata sa manance de la straini.
Relatia cu familia si casa

Jindo este foarte protector cu persoanele iubite si cu teritoriul lui. Sunt excelenti caini de paza si vor pazi casa si familia pana la moarte, daca va fi necesar. Jindo este capabil sa faca diferenta dintre un prieten si un dusman, dintre o ruda si un strain. Ei simt relatiile in care se afla stapanul sau si o alta persoana, iar daca au loc certuri ori discutii, un Jindo va sari imediat in apararea stapanului.
Este foarte important ca Jindo-ul sa nu traiasca singur, pentru a nu i se dezvolta latura violenta. El trebuie sa traiasca printre oameni, sa “socializeze” si sa se joace cu alti caini.
Foarte multi oameni adopta un Jindo datorita frumusetii lor, a inteligentei, a loialitatii si uneori pentru spiritul lor de luptator, dar realizeaza repede ca a avea grija de un Jindo si de a il face sa fie un membru educat al familiei, nu este chiar asa de usor si necesita foarte multa grija si efort.
De aceea, Jindo-ul nu este un caine pentru crescatorii neexperimentati.
Ingrijire

Jindo are o blana dubla care naparleste de doua ori pe an. In timpul perioadei de naparlire, blana trebuie sa fie ingrijita minutios. Periajul zilnic este necesar pentru a indeparta firele moarte din substrat. In ceea ce priveste autoingrijirea, acesti caini sunt precum pisicile, facandu-si singuri toaleta.
Conditii de viata

Cainii din rasa Jindo au nevoie de spatiu pentru a se misca. Din cauza temperamentului lor impulsiv, este bine ca atunci cand sunt plimbati sa fie tinuti in lesa. Doua plimbari de aproximativ 30 de minute pe zi ar trebui sa le fie suficiente.
Speranta de viata a cainilor din rasa Jindo este intre 12 si 15 ani.
Boli si afectiuni curente

Jindo este un caine relativ sanatos, doar hipotiroidismul putand sa reprezinte o problema.

[Irina]

Ciobanescul Islandez

Ciobanescul Islandez este singura rasa originara din Islanda. El este un ciobanesc blanos de talie mica, folosit ca si caine de paza, ciobanesc sau utilitar. Acest caine are o coada stufoasa pe care o poarta pe spate, picioare scurte si infatisarea unei vulpi. Botul lui este in general de o culoare mai inchisa decat restul corpului. Islandezul este un caine puternic si agil, care va face multa galagie cand va dori ceva. De asemenea, este activ si plin de viata, dar si afectuos si loial. Nu este un caine hoinar sau vanator.


Istoricul si originea

Ciobanescul Islandez este singurul caine originar din Islanda. El a fost adus in Islanda odata cu primii colonisti vikingi (874-930 i. Hr.), luandu-si denumirea de „cainele vikingilor”. Ciobanescul Islandez s-a adaptat conditiilor locale, organizarii din cadrul fermei si luptei asidue pentru supravietuire a poporului islandez de-a lungul secolelor, facandu-l indispensabil in pastorirea vitelor. Popularitatea Ciobanescului Islandez a crescut in ultimele decenii si, in ciuda numarul inca foarte redus de exemplare, el nu mai este considerat in pericol de disparitie.
Conform cercetarilor intreprinse cu privire la originea acestei rase, se pare ca acest ciobanesc ar descinde din caini adusi in Islanda de catre colonistii scandinavi si, este probabil o ruda a Buhund-ului Norvegian.

Astazi, rasa este recunoscuta de urmatoarele asociatii si organizatii internationale: FCI, CKC, UKC si ACR. De asemenea, Ciobanescul Islandez a fost inregistrat in Foudation Stock Service al AKC inca din 1997 si isi asteapta recunoasterea deplina.

Alte denumiri ale rasei: Icelandic Spitz, Iceland Dog, Íslenskur fjárhundur, Islandsk Farehond, Friaar Dog, Canis islandicus.
Aspectul exterior si dimensiunile

Ciobanescul Islandez are un nas mare si buze pigmentate in negru. Capul este bombat si are un bot compact. Are membre anterioare robuste si pinteni dubli similar rasei Lundehund. Ciobanescul Islandez este un caine tip Spitz nordic, un pic sub talia medie, cu urechile ciulite si o coada rasucita. Vazut din lateral, cainele se incadreaza intr-un dreptunghi; lungimea corpului de la nivelul umerilor pana la baza cozii este mai mare decat inaltimea la nivelul greabanului. Adancimea toracelui este egala cu lungimea membrului anterior. Capul sau este compact si acoperit de piele bine intinsa. Regiunea craniana este putin mai lunga decat cea faciala, conferindu-i capului per ansamblu un profil triunghiular. Nasul sau este negru sau maron inchis la cainii mai deschisi la culoare. Ochii Ciobanescului Islandez sunt de dimensiune medie, migdalati, caprui si au marginile libere ale pleoapelor negre. Urechile medii si triunghiulare sunt purtate ridicat si sunt foarte mobile. Gatul, de lungime medie, este musculos si arcuit. Spatele este puternic. Toracele sau este lung si adanc. Coada este prinsa sus, rasucita, atingand spatele. Membrele anterioare ale Ciobanescului Islandez sunt drepte, paralele si puternice si sunt prevazute cu labe ovale, degete compacte, arcuite, cu pernite bine dezvoltate. Membrele posterioare sunt prevazute cu cate 1-2 pinteni.

Privirea acestui caine exprima tandrete, inteligenta si vioiciune.
Exista doua varietati de par ale acestui caine, scurt si lung, ambele dese si incredibil de rezistente la intemperii. Coloritul blanii poate fi maro-rosiatic, ciocolatiu, cenusiu, negru, dar culoarea predominanta trebuie sa fie albul. In plus, exista o diferenta marcanta in infatisarea celor doua sexe.

Ciobanescul Islandez adult poate atinge o inaltime la nivelul greabanului in jur de 31-41 cm si o greutate corporala de circa 9-14 kg.
Personalitatea

Ciobanescul Islandez este un caine rezistent si energic. Fiind un caine ciobanesc si de cireada foarte tenace si agil, el este extrem de util la supravegherea sau manarea vitelor pe pasunile montane, precum si la gasirea oilor pierdute. Nativ, Ciobanescul Islandez este foarte vigilent si intotdeauna le va face musafirilor o primire entuziasta fara a fi agresiv. Instinctele lui de vanator nu sunt puternic dezvoltate. Ciobanescul Islandez este primitor, prietenos, curios, jucaus si curajos.
Relatiile cu familia si casa

Ciobanescul Islandez are nevoie de multa activitate si de miscare si, de asemenea, trebuie sa pastreze un contact strans cu familia sa. Multi dintre acesti caini au stari de anxietate legate de ramanerea singuri acasa, si asta datorita faptului ca ei nu sunt caini care sa stea singuri pentru perioade prelungite de timp. Majoritatea Ciobanestilor Islandezi adora copiii si se inteleg bine cu alti caini sau alte animalute de casa.

Desi sunt caini de talie mica, Ciobanestii Islandezi sunt cei mai fericiti pe o proprietate in mediul rural unde se pot zbengui in voie. Daca totusi va doriti sa cresteti intr-un apartament de bloc un asemenea caine este bine sa stiti ca este absolut necesar sa nu-i neglijati orele de miscare. Sunt caini veseli, plini de viata, activi si foarte atenti la tot ce se intampla in jurul lor. Atata timp cat se afla in preajma stapanilor lor, Ciobanestii Islandezi se vor intinde linistiti pentru ore bune, sub birou, intr-un colt, in afara usii, pazind si asteptand. Cand sunt scosi afara sunt o adevarata incantare, fiind dispusi sa faca tot felul de giumbuslucuri pentru a atrage atentia stapanilor lor.
Dresajul

Ciobanestii Islandezi sunt afectuosi, inteligenti si dispusi intodeauna sa-si multumeasca stapanii, ceea ce-i face foarte usor de dresat. Ca si in cazul altor Spitzi, duritatea nu trebuie sa-si faca loc in programul lor de antrenament. Ceea ce este mai dificil este de a-i invata sa-si faca necesitatile fiziologice in afara caminului, dar cu rabdare si perseverenta, deprind si acest lucru cu rapiditate. De asemenea, ca si in cazul altor rase de caini, Ciobanescul Islandez trebuie sa beneficieze de o socializare adecvata inca din copilarie.
Aspecte particulare

Ciobanescul Islandez este o rasa foarte activa care trebuie sa beneficieze de miscare in fiecare zi. El poate fi scos la plimbari lungi zilnic sau plimbarea poate fi inlocuita cu o ora de jogging. In afara de asta, puteti fi convinsi, ca va fi mai mult decat bucuros daca-i veti acorda cateva reprize de joaca.

Ciobanescul Islandez are o blana dubla, deasa si compacta, care-i ofera cainelui abilitatea de a rezista oricaror conditii meteorologice. Exista doua varietati de par. Ciobanestii Islandezi cu parul scurt au parul exterior de protectie de lungime medie, destul de aspru si un puf protector des si moale. Parul acestuia este mai scurt la nivelul fetei, in varful capului, pe urechi si pe fata anterioara a membrelor si mai lung la nivelul gatului, pe piept si pe fata posterioara a coapselor. Coada sa este stufoasa, iar parul care o acopera are aproximativ aceeasi lungime ca cel care acopera restul corpului. Ciobanestii Islandezi cu parul lung au parul exterior mai lung decat precedentul, destul de aspru si un puf des si moale. Parul este mai scurt la nivelul fetei, in varful capului, pe urechi si pe fata anterioara a membrelor si mai lung in spatele urechilor, pe gat, piept, pe fata posterioara a membrelor anterioare si a coapselor. Coada sa este foarte stufoasa, iar parul care o acopera are lungimea direct proportionala cu cea a parului care acopera restul corpului. Acest caine naparleste si, in general, isi schimba parul de doua ori pe an. Ciobanescul Islandez se spune ca are capacitatea de a-si intretine curatenia corporala. Pentru a va asigura ca blanita sa ramane in bune conditii, simpla periere si pieptanare de 2-3 ori pe saptamana sunt suficiente. Un lucru important pe care trebuie sa-l aveti in vedere este sa-i scurtati unghiile pintenilor periodic deoarece acestea nu intra in contact cu solul pentru a se toci si pot deveni rapid foarte lungi.
Boli si afectiuni curente

Ciobanestii Islandezi sunt caini robusti si rezistenti, caliti in tinuturile Islandei, astfel ca nu prezinta prea multe „defecte”. Principala lor afectiune pare-se ca este displazia de sold.

Speranta medie de viata a Ciobanescului Islandez este de 11-12 ani.

[Irina]

Dalmatian

Usor de recunoscut dupa blana sa alba cu pete negre, Dalmatianul este un caine de paza bun si un protector nativ. Numit, de asemenea, Carriage Dog (cainele de transportor), Dalmatianul are o lunga istorie in acompanierea stapanilor lui in carele de lupta, trasuri si chiar in masinile de pompieri.
Istoricul si originea

Istoricul dalmatianului este incert. Expertii se contrazic cu privire la tara de origine a acestei rase. Dalmatia, o provincie din Yugoslavia si candva a Austriei, si-a revendicat originea dalmatienilor. Cu toate acestea, Franta, India, Grecia si alte cateva state au facut acelasi lucru. Gravuri provenite din Grecia Antica reprezentau un caine atletic alergand in spatele carelor de lupta. Dalmatianul insotea diligentele de transport oferindu-le protectia fata de atacurile banditilor. Miezul noptii ii prindea dormind langa cai, in grajduri pazindu-i bunurile stapanului. De-a lungul timpului, dalmatianul a fost utilizat ca si caine-pompier, caine de circ, in misiunile de cautare si salvare, precum si pentru vanatoare si recuperare. Recent, acest „interpret" patat a castigat popularitate ca una dintre rasele favorite ale Hollywood-ului. American Kennel Club a recunoscut dalmatianul, pentru prima data, in 1888, ca membrul al grupei non-sporting (de agrement).
Aspectul exterior si dimensiunile

Dalmatianul este un caine de talie medie, cu un corp musculos si parul neted. Expresia fetei exprima inteligenta si loialitate. Rasa are o blana scurta si deasa, compacta, bine atasata de corp. Petele sunt negre sau maro, rotunde. Ele incep sa apara in jurul varstei de 2 saptamani. Fruntea este lata. Urechile sunt triunghiulare si pendulante, varful lor ajungand pana la jumatatea obrazului. Dalmatianul are ochii albastri sau caprui. Combinatiile acestor culori sunt acceptate. Nasul trebuie sa fie de aceeasi culoare cu a petelor.

Inaltimea la greaban este de 50-60 cm la mascul si de 50-55 cm la femela, iar greutatea situandu-se la ambele sexe in jurul a 25 kg.
Personalitatea

Dalmatianul este un caine activ, energic, bine cunoscut pentru caracterul sau protector exacerbat. Desi nu este renumit ca si caine care latra excesiv, Dalmatianul isi avertizeaza proprietarul vocal cand se apropie strainii. Rasa este, in general, dornica sa va faca pe plac, desi nu este foarte prietenoasa cu persoanele pe care nu le cunoaste si in care nu are incredere.
Relatiile cu familia si casa

Aceasta rasa este intr-adevar un animal de companie adresat familiei. Se inteleg bine cu copii si alte animalute de casa, mai ales daca sunt crescuti cu acestea de mici. Aceasta rasa adora sa faca miscare si sa se mentina activa, indragind plimbarile lungi sau alergatul. Unii proprietari relateaza ca dalmatienii lor sunt foarte curajosi si le place sa exploreze.
Dresajul

Dalmatianul este un caine inteligent, care invata rapid. Ei au fost antrenati cu succes pentru recuperarea, salvarea, efectuarea de trucuri in cadrul spectacolelor de circ si ca si caine insotitor al trasurilor. Dalmatienii va vor asigura o protectie excelenta. Ei sunt considerati ca fiind usor de dresat.
Aspecte particulare

Dalmatienii naparlesc. Parul lor scurt, alb este usor de sesizat pe imbracaminte sau pe mobilier. Periindu-va dalmatianul o data sau de doua ori pe saptamana, va asigurati ca parul mort este inlaturat. Dalmatienii pot avea o piele „crustoasa", aparand matreata in timpul lunilor de iarna cand umiditatea este scazuta.

Urechile dalmatienilor sunt foarte subtiri, beneficiind de o vascularizatie saraca in comparatie cu restul corpului. Din acest motiv, se pot produce degeraturi ale urechilor, daca animalutul dumneavoastra este lasat prea mult afara in zilele geroase.
Boli si afectiuni curente

Torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata cainelui asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia. Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat durerea, schiopatura si artrita consecutiva.

Entropionul este o afectiune a pleoapelor ce implica rasucirea spre interior a marginii libere a acestora. Genele de la nivelul marginii libere a pleoapelor irita suprafata globului ocular, putand duce la probleme mult mai grave.

Glaucomul este o afectiune grava si dureroasa care determina cresterea presiunii intraoculare. Poate conduce la orbire daca nu este tratat la timp.

Urolitiaza este o tulburare care afecteaza tractul urinar al cainelui, avand ca rezultat formarea pietrelor la nivelul vezicii urinare. Dalmatienii sunt, in mod particular, susceptibili urolitiazei cu urati.

Polineuropatia este o degenerare a nervilor care poate determina o stare de slabiciune la nivelul tuturor membrelor si imposibilitatea animalului de a se deplasa. Afectiunea apare, in general, in jurul varstei de 1-1 ½ ani.

Districhiasis-ul reprezinta o tulburare de crestere a genelor pe marginea libera a pleoapelor. Ele cresc spre interiorul ochiului, in loc sa creasca inspre exterior. Genele situate anormal freaca suprafata ochiului (corneea), cauzand iritatii.

In plus, dalmatienii sunt predispusi atopiei, dermatitelor, demodicozei si surditatii.

Durata medie de viata a Dalmatianului este de 10-13 ani.

[Irina]

Bassetul albastru de Gascogne

Bassetul Bleu de Gascogne este un caine utilitar, incadrat in grupa cainilor folositi la vanatoare, dar si ca animale de companie. Originile acestei rase, creata prin numeroase incrucisari, sunt foarte controversate.

Istoric si origine

Bassetul Bleu de Gascogne este un caine utilitar, incadrat in grupa cainilor folositi la vanatoare, dar si ca animale de companie. Originile acestei rase, creata prin numeroase incrucisari, sunt foarte controversate. Forma actuala a rasei a fost realizata prin aportul raselor de Griffoni si a Albastrului de Gascogne, la inceputul secolului trecut, de un crescator francez , si a fost specializat atat pe vanatoarea de iepuri si caprioare, cat si a vanatului cu pene. De-a lungul evolutiei sale, acest caine a fost constant atat sub aspectul ameliorarii morfologice cat si al celui a pastrarii calitatilor sale, asa zise ale "cainelui de Midi".

Aspect exterior si dimensiuni

Aspectul general este cel al cainelui Basset, fiind considerat o rasa de talie mare, dar de talie joasa, destul de corpolent, dar nu un caine greoi. Dimensiunile corporale trebuie sa respecte niste proportii importante, si anume, raportul inaltime la greaban/ lungimea corpului =5/8; inaltimea la piept /inaltimea la greaban =2/3. Inaltimea la greaban este de 34-38 cm, iar greutatea de 25kg masculii si 22 kg femelele.

Pielea acestui caine este fina, supla, de culoare neagra sau marmorata cu pete negre, dar niciodata alba in intregime. Mucoasele si zonele glabre sunt de asemenea negre. Parul este foarte scurt, nu foarte aspru, abundent. Culoarea robei poate fi negru cu alb, cu un reflex bleu de ardezie, marcata sau nu cu puncte negre mai mult sau mai putin evidente. Doua pete negre sunt de regula prezente pe fiecare parte a capului, cuprinzand urechile si ochii, dar care nu se intalnesc in crestetul capului, ci lasa o dunga alba, in mijlocul careia se gaseste o mica pata neagra, ovala, caracteristica rasei. Doua pete de foc, mai mult sau mai putin vii sunt plasate deasupra arcadei superioare a ochilor, conturand ochii. Se gasesc de asemenea linii de foc pe obraji, pe fata interna a urechilor, pe membre si pe coada.

Capul are fruntea usor bombata si nu prea larga, cu protuberanta occipitala evidenta. Vazut de sus, spatele craniului are forma ovala. Fruntea este plina. Stopul este putin evident. Trufa este neagra, lata, cu narile bine deschise. Buzele sunt cazute, acoperind bine maxilarul inferior si dand extremitatii botului un profil patrat. Comisurile sunt bine marcate, fara a fi laxe. Falcile au muscatura in foarfece , cu incisivii bine implantati in maxilar, perpendicular pe axul lung al acestuia. Obrajii sunt uscativi, putand prezenta unu 1-2 pliuri cutanate. Ochii sunt de forma ovala, parand usor infundati in orbita, de culoare brun inchis, cu o expresie blanda, usor trista. Urechile sunt caracteristice cainilor de culoare albastra, sunt fine, pendulante, se termina rotunjit , iar ca lungime, varfurile lor trebuie sa depaseasca extremitatea trufei. Sunt bine prinse, prinse sus pe crestet, deasupra liniei ochilor. Coada este destul de lunga, usor curbata, cu parul pilozitate moderata.

Corpul acestui caine prezinta spatele lung, dar solid, salele scurte, bine prinse, crupa usor oblica. Pieptul este larg, cu toracele lung si adanc, sternul este destul de proeminent spre fata si bine prelungit caudal. Coada este bine prinsa, purtata "in lama de spada", in repaus trebuie sa atinga cu varful usor solul. Membrele anterioare ale cainelui sunt puternice, pot avea o usoara curbura, care este permisa. Spata este puternica, musculoasa, fara a fi greoaie si oblica, coatele sunt bine apropiate de corp. Membrele posterioare , privite din spate, trebuie sa aiba linia de aplomb verticala, trecand prin punctul fesei, mijlocul gambei, jaret, metatars si laba piciorului. Coapsa este lunga si musculoasa. Jaretul este larg, usor curbat, destul de jos prins. Metatarsul este scurt si puternic. Labele picioarelor sunt ovale, usor alungite, cu degetele uscative, bine prinse, cuzinetii plantari (pernutele) si unghiile sunt de culoare neagra. Mersurile sunt uniforme si destul de lejere.
Personalitate

Este un caine cu un miros foarte fin, activ, energic si foarte mobil. Are o tehnica aparte de a vana si ii place foarte mult sa urle si se asmute usor asupra prazii. Este un caine usor de dresat, inteligent si curios , ascultator, afectuos si vesel. Este un excelent companion, dar care are nevoie de miscare exercitiu fizic regulat. Se poate dresa usor pentru a fi un paznic de nadejde.

Relatiile cu familia si casa

Este un foarte bun companion si caine de familie

Dresajul

Sunt caini foarte inteligenti, care se dreseaza usor si se preteaza si la dresajul de paza si aparare, fiind niste caini razboinici.

Aspecte particulare

Cainele Basset albastru de Gascogne este folosita atat pentru vanatoarea cu tir, cat si la cea prin haituirea vanatului. Se pot folosi exemplare singure, sau in haita. Vanatul de predilectie sunt iepurii si caprioarele.

Boli si afectiuni curente

Fiind o rasa cu toracele adanc, sunt predispusi la torsiunea de stomac. Durata medie de viata este de 12 ani

[Irina]

Bloodhound

Bloodhound-ul este un caine dragut, rabdator, nobil, moderat ca maniere si foarte iubitor. Sunt foarte energici afara, vijeliosi cand sunt tineri, incapatanati si independenti. Au nevoie de o educatie ferma, dar blanda.



Aspecte particulare

Sunt caini atat de buni in detectarea urmelor , incat sunt utilizati in intreaga lume pentru gasirea criminalilor sau pentru operatii de salvare . Depozitiile Blodhoun-ului sunt recunoscute chiar si in tribunale, ca probe in procese. Astfel , un Bloodhound a decelat vinovatia si a determinat condamnarea a peste 600 de criminali arestati, care au fost si condamnati.

Acesti caini nu pot fi tinuti niciodata intr-o curte neimprejmuita, deoarece in momentul in care detecteaza o urma, o vor urmari negresit. De asemenea, 90% dintre ei nu pot fi scosi la plimbare fara lesa. Ei vor fugi si vor urmari orice urma ce la va trezi instinctele de vanatori. Un aspect interesant legat de aceasta rasa este acela ca, faldurile bogate ale pielii capteaza si pastreaza vreme indelungata mirosul pe care animalul trebuie sa il urmareasca, acestea falduri ajutand copoiul sa retina si sa gaseasca urma usor.
Boli si afectiuni curente

Aceasta rasa este foarte predispusa la dilatatie si chiar torsiune gastrica, de aceea , este recomandat a fi hraniti cu 2-3 tainuri mici pe zi, in loc de o masa voluminoasa, si a se evita efortul fizic dupa masa. Unele exemplare pot suferi de crampe stomacale. Mai sunt predispusi de asemenea la displazia de sold si la infectiile auriculare si otite, datorita urechilor lungi, cazute, care sunt neaerisite si umede, favorizand dezvoltarea otitelor fungice, bacteriene sau chiar cu levuri.

Datorita scheletului masiv si a razelor osoase proeminente, este recomandat sa li se amenajeze un culcus bine captusit, pentru a evita aparitia bataturilor sau a higromelor. Unele exemplare pot face entropion, datorita rasucirii pleoapelor spre interior. Durata medie de viata este de 10-12 ani. Numarul de pui pe cuib este de 8-10 capete.

[Irina]

Brac german cu par scurt

German Shorthaired Pointer-ul (bracul german cu parul scurt) este un caine excelent de vanatoare. Se pare ca acest caine a insotit vanatorii inca din secolul al XVII-lea.

Relatiile cu familia si casa

Cainele este un excelent companion si un animal de casa care se adreseaza familiilor active. Nu este un caine recomandat persoanelor comode, inactive. Bracul german cu parul scurt tanjeste dupa miscare si activitate. Dealtfel, cainele este un companion excelent pentru membrii familiei care adora alergatul. Caine afectuos si in general, calm, bracul german cu parul scurt se va intelege bine cu copiii daca este familiarizat cu acestia inca din copilarie. Acest caine nu iubeste nimic mai mult decat sa participe la jocuri distractive sau vanatoare intreaga zi, iar apoi, noaptea, sa se cuibareasca pe canapea. Unul dintre aspectele importante cu privire la bracul german cu parul scurt este ca el trebuie sa fie considerat un membru al familiei. El trebuie sa simta ca este o parte a familiei sale, multi dintre ei fiind nefericiti cand sunt crescuti in canise.

Ca urmare a necesitatii de a face miscare si de a se mentine activ, bracul german cu parul scurt nu va fi prea fericit sa fie tinut inchis intr-un apartament. Acest caine necesita spatiu si trebuie sa beneficienze de o curte ingradita in care sa se poata juca.

Dresajul

Bracul german cu parul scurt este un caine inteligent, foarte usor de dresat, dar poate fi, de asemenea, incapatanat si neascultator. Dresajul ferm, consecvent si corect este necesar. Daca este dresat corespunzator, acest pointer poate excela in supunere si la vanatoare. Acest caine are un instinct protector nativ si trebuie sa beneficieze cel putin de un dresaj de supunere, de baza.

Aspecte particulare

Rasa este relativ usor de intretinut, dar trebuie, obligatoriu, sa i se asigure miscarea zilnica. Daca este lasat singur, bracul german cu parul scurt va gasi ceva de facut si are tendinta, in general, de a deveni distructiv.

Bracul german cu parul scurt are o blana scurta care necesita o minima ingrijire. Saptamanal, stergerea cu un prosop umezit ii va mentine blana curata si stralucitoare.

Boli si afectiuni curente

In general, bracul german cu par scurt este un caine sanatos cu putine probleme de ordin medical. Totusi, urmatoarele boli si afectiuni au fost relatate: Torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata cainelui asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia. Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat durerea, schiopatura si artrita consecutiva. Punctele fierbinti sunt zone de eczema umeda. Hipotiroidismul apare atunci cand glanda tiroida nu functioneaza adecvat. In lipsa unei cantitati suficiente de hormone tiroidian, imbolnavirea se poate produce. Otita externa este o infectie a urechilor. Granulomul determinat prin linsul excesiv este considerat o tulburare de comportament, care se poate produce ca raspuns la o multitudine de stresori. In plus, desi acestea se produc mai rar, urmatoarele afectiuni au fost de asemenea semnalate la aceasta rasa de caini: Cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce in timp de pierderea vederii. Boala Von Willebrand este o tulburare a sangelui care poate determina sangerare incontrolabila. Entropionul este o afectiune a pleoapelor ce implica rasucirea spre interior a marginii libere a acestora. Genele de la nivelul marginii libere a pleoapelor irita suprafata globului ocular, putand duce la probleme mult mai grave. Melanomul este un tip specific de cancer, care, adesea, este malign. Durata medie de viata a German Shorthaired Pointer-ului este de 12-14 ani.

[Irina]

Brac german cu par sarmos

Bracul german cu par sarmos, de asemenea cunoscut ca drahthaar (cu par sarmos, in limba germana), este un caine relativ recent creata in Germania. Rasa este un excelent caine de vanatoare si poate deveni un membru al familiei, credincios si iubitor.

Istoricul si originea

Bracul german cu par sarmos a fost creat la inceputul anilor 1900 in Germania, pentru a fi un excelent caine de vanatoare. Rasa provine din incrucisarea pointer-ului german cu alte rase. Exista unele polemici cu privire la rasele care au fost utilizate la crearea bracului german cu par sarmos, dar multi specialisti considera ca griffon-ul cu par sarmos, foxhound-ul, bloodhound-ul si pudelul au fost cainii inclusi in perfectionarea rasei. Rasa si-a facut pentru prima data aparitia in Statele Unite in anii 1920 si a fost acceptata in American Kennel Club in 1959, ca membru a grupei cainilor utilitari.

Aspectul exterior si dimensiunile

Bracul german cu par sarmos este un caine pointer de talie medie, cu un aspect caracteristic. Nasul este lung si lat, iar urechile sunt rotunjite, atarnand pe langa cap. Coada este scurtata si purtata ridicat. Blana sa sarmoasa il face usor de recunoscut. Blana acestui caine este rezistenta la intemperii, fiind prevazuta cu un puf des in sezonul rece, care este inlaturat vara. Parul exterior este aspru, sarmos si viguros, cu o lungime de 2,5-5 cm. Barba are lungime medie, iar sprancenele sunt groase. Culoarea blanii este maro-roscat, negru-ruginiu, maro cu sau fara pete pe piept, maro deschis. Inaltimea la greaban este de 60-67 cm la mascul si de 56-62 cm la femela. Greutatea corporala este in medie, la ambele sexe, de 27-32 kg.

Personalitatea

Bracul german cu par sarmos este un caine loial si afectuos care poate fi un pic rece si rezervat cu strainii. Este intotdeauna dornic sa-si multumeasca membrii familiei, dar poate fi incapatanat si neascultator. Acest caine are tendinta de a hoinari astfel ca trebuie sa-l tineti in lesa in spatiile publice, fiind lasat liber doar in curtile inprejmuite.

Relatiile cu familia si casa

Bracul german cu par sarmos va fi cel mai fericit caine intr-o familie foarte activa cu adolescenti si intr-o curte mare, imprejmuita. Cainele este extrem de energic si necesita un antrenament zilnic. Va fi un partener excelent la jogging si va adora sa inoate.

Dresajul

Ca si in cazul altor pointeri, bracul german cu par sarmos este un recuperator, un caine aportor nativ. Sunt inteligenti, dar exuberanta lor ii pot face uneori dificil de dresat. Este un caine de vanatoare bun, placandu-i sa vaneze cam orice tip de vanat. Rasa poate lua urma, poate pointa si recupera vanatul.

Aspecte particulare

Blana acestui caine trebuie periata de circa doua ori pe saptamana. Periodic, scurtarea blanii poate fi necesara. Acest caine este foarte energic si necesita multa miscare. Un brac german plictisit poate deveni distrugator.

Boli si afectiuni curente

Torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata cainelui, asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia. Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat durerea, schiopatura si artrita consecutiva.

Degenerarea retiniana progresiva este o afectiune care determina degenerarea celulelor nervoase de la nivelul retinei. Tulburarea poate duce la orbire. Otitele pot fi produse atat de germeni patogeni, cat si de corpi straini. Durata medie de viata a bracului german cu par sarmos este de 12-14 ani.

[Irina]

Beagle

Beagle-ul este un caine vanator de iepuri mititel si compact, unul dintre cei mai mici membri ai grupei cainilor de vanatoare care se bazeaza pe mirosul sau extraordinar in gasirea vanatului. Desi originea exacta a Beagle-ului nu este cunoscuta, rasa se pare ca era un companion extrem de indragit si un vanator de iepuri neintrecut de secole. Din 1950, Beagle-ul s-a plasat in mod consecvent printre primele cele mai indragite zece rase din Statele Unite

Istoricul si originea

Desi extensiv cercetate, originile Beagle-ului pot fi urmarite de-a lungul istoriei doar incepand cu jumatatea secolului al XIX-lea; cu toate acestea caini asemanatori Beagle-ului de astazi erau utilizati pentru vanarea iepurilor inca din secolul al XIV-lea. Originea numelui „beagle” este, de asemenea, pierduta in negura vremurilor. Unii considera ca acesta ar proveni de la cuvantul din engleza veche „begele” sau de la cuvantul celtic „beag”, ambele insemnand mic. In ciuda unei istorii inregistrate limitate, se considera aproape in unanimitate ca Beagle-ul este una dintre cele mai vechi rase si una dintre rasele care reproduc cel mai fidel infatisarea cainilor de vanatoare initiali.

Rasa a aparut si s-a format in insulele britanice si se crede ca este rezultatul incrucisarii dintre Harrier si alti caini de vanatoare. Nu numai ca era un vanator de iepuri foarte apreciat, Beagle-ul a fost o rasa indragita si de Regina Elisabeta. El apartine unei grupe de caini de vanatoare cunoscuti ca si copoi, care-si utilizeaza simtul mirosului, foarte bine dezvoltat, pentru a cauta si gasi vanatul.

Beagle-ul a fost oficial recunoscut de catre British Kennel Club in 1873, urmand ca ulterior sa fie importat in Statele Unite. In 1888 a fost fondat Clubul National al Beagle-ului. American Kennel Club recunoaste Beagle-ul ca membru al grupei cainilor de vanatoare.

Din nefericire, datorita comformatiei sale si caracterului sau blajin, Beagle-ul a fost una dintre cele mai utilizate rase de caini in cercetarile medicale. De asemenea, Beagle-ul este utilizat pentru detectarea narcoticelor.

Astazi, rasa este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: CKC, FCI, UKC, AKC, KCGB, CKC, ANKC, NKC, NZKC, APRI, ACR.

Aspectul exterior si dimensiunile

Beagle-ii sunt caini de vanatoare de talie mica, cu parul scurt si cu urechi lungi, blegi, purtate pe langa cap. Coloritul blanii este o combinatie de cafeniu, negru si alb. Blana este neteda, lipita pe langa corp, rezistenta si de lungime medie. Beagle-ul seamana foarte bine cu English Foxhound mai mic. Capul lui este lat si aproape rotund, iar botul este patratos, cu linii drepte. Nasul negru prezinta narile bine dezvoltate care-i confera un simt al mirosului infailibil. Labele sunt rotunde si puternice. Ca la majoritatea cainilor de vanatoare, ochii caprui ai Beagle-ului sunt blajini si staruitori. Coada lui are o mobilitate crescuta si niciodata nu este purtata rasucita pe spate.

Beagle-ul adult poate atinge o greutate de 10-11 kg la mascul si de 9-10 kg la femela si o inaltime la nivelul greabanului de circa 36-41 cm la mascul si de 33-38 cm la femela. In Statele Unite, rasa este divizata in doua clase de talie, una de pana la 33 cm si cealalta intre 33-38 cm.

Personalitatea

Prietenos si afectuos, coada Beagle-ului este in permanenta pendulare. Nu este un caine agresiv, dar cu latratul lui prelung, isi va alerta cu siguranta stapanul de prezenta eventualilor intrusi. Sunt companioni inteligenti, blanzi si docili. Plini de viata si curiosi, Beagle-ii ajung sa indrageasca pe toata lumea. Sunt excelenti companioni pentru copii si sunt toleranti cu alti caini. Nu trebuie luati pe incredere cand sunt in preajma altor animalute de talie mica, altele decat confratii lor cainii. Beagle-ul este consecvent si vigilent, nescapanu-i nimic.

Relatiile cu familia si casa

Beagle-ii sunt o alegere excelenta pentru familiile cu copii. Datorita temperamentului lor echilibrat sunt extrem de toleranti cu membrii familiei sale de orice varsta.

Beagle-ilor nu le place sa fie lasati singuri pentru perioade lungi de timp, intrucat se plictisesc rapid si devin frustrati, in timp putand dezvolta probleme de comportament. Beagle-ul are nevoie de multa miscare, motiv pentru care el ar trebui sa beneficieze de o curte ingradita in care sa poata zburda. Cand este scos la plimbare, Beagle-ul va fi tinut intotdeauna in lesa, altfel veti fi nevoiti sa alergati dupa el sau veti fi pusi in ipostaza chiar de a-l pierde.

Beagle-ul se poate adapta vietii intr-un apartament daca li se ofera posibilitatea de a sta cat mai mult timp posibil in aer liber. Sunt foarte activi in interiorul caminului, avand posibilitatea de a-si mai consuma din energia debordanta.

Dresajul

In general, rasa este usor de dresat pentru a avea un exemplar ascultator si educat, dar unii Beagle-i pot fi incapatanati, fiind mai greu de dresat si au anumite dificultati in a se obisnui sa-si faca necesitatile afara si nu in interiorul caminului.

Aspecte particulare

Datorita blanii sale scurte, acest caine nu necesita o ingrijire speciala. Perierea cu o perie din par de porc sau cu o piele de caprioara ii va mentine Beagle-ului blanita curata si stralucitoare. Cainele naparleste sezonier. Aveti in vedere sa le verificati cu atentie urechile pentru a sesiza din timp debutul vreunei infectii la acest nivel si mentineti-le unghiutele scurtate.

Beagle-ilor le place sa vaneze. Din acest motiv, are o manie de a sapa gropi si de a scotoci, fapt ce poate constitui o problema pentru unii proprietari care vor sa-si mentina curtile si gradinile in bune conditii. Unii Beagle-i au tendinta de a fi chiar galagiosi si, daca nu li se acorda atentie, pot latra excesiv. Ca si avantaje, Beagle-ul nu hipersaliveaza, naparleste putin si are un miros specific putin sesizabil.

Boli si afectiuni curente

Beagle-ul, ca si alte rase de caini, nu este scutit de anumite sensibilitati de ordin medical. Dintre acestea, urmatoarele afectiuni au fost semnalate cu o frecventa crescuta:

Dermatita este termenul uzual utilizat pentru a descrie inflamatiile aparute la nivelul pielii si care pot fi induse de alergenizanti, infectii sau chiar agenti parazitari, de tipul raiei.

Epilepsia este o afectiune a sistemului nervos care se manifesta cu predilectie intre varsta de 2-5 ani.

Discopatia intervertebrala este o afectiune dureroasa care se produce atunci cand discul intervertebral isi schimba pozitia. Discul intervertebral migreaza spre canalul vertebral, putand produce compresiuni ale maduvei spinarii, avand ca rezultat aparitia durerii, dificultatii in mers sau chiar paralizie.

Diabetul zaharat este o afectiune pancreatica asociata unei insuficiente in producerea de insulina.

Hepatita cronica este o inflamatie cronica si progresiva a parenchimului hepatic care conduce treptat la inlocuirea tesutului hepatic nobil cu tesut conjunctiv cicatriceal (ciroza).

Limfosarcomul (limfomul) este un cancer malign care afecteaza sistemul limfatic.

In plus, desi acestea apar mai rar, urmatoarele afectiuni au fost, de asemenea, semnalate:

Cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce treptat la orbire.

Amiloidoza este o afectiune care consta in depozitarea in diferite organe si sisteme ale organismului a unui metabolit anormal de tipul amidonului. Principalul organ-tinta este reprezentat de rinichi.

Glaucomul este o afectiune grava si dureroasa care determina cresterea presiunii intraoculare. Poate conduce la orbire daca nu este tratat la timp.

Surditatea poate aparea atat la nastere, cat si mai tarziu in timpul vietii.

Prolapsul glandei accesorii a pleoapei a III-a , de asemenea cunoscut si ca cherry eye, este o afectiune care se produce spontan si nu este dureroasa. Tratamentul este exclusiv chirurgical.

Tiroidita limfocitara , o afectiune care induce hipotiroidismul, apare atunci cand glanda tiroida nu functioneaza normal. In lipsa unei secretii suficiente de hormon tiroidian, afectiunea mentionata se poate produce.

Hiperadrenocorticismul este o tulburare care afecteaza glanda adrenala. Cand functia sa este exagerata, glanda adrenala secreta in exces cortisol, inducand afectiunea.

Hipotrichoza congenitala este o tulburare congenitala care determina caderea simetrica a parului.

Mastocitoamele sunt tumori maligne care apar la nivelul pielii sau in interiorul organismului.

Luxatia de cristalin este reprezentata de detasarea sau deplasarea cristalinului din pozitia sa anatomica in interiorul ochiului.

Speranta medie de viata a Beagle este de 12-15 ani.

[Irina]

Rhodesian ridgeback

Originar din Zimbabue, Rhodesian ridgeback, cunoscut de asemenea si ca vanatorul de lei african, este un caine aratos si impunator, cu un caracter independent. Neadresandu-se oricarui iubitor de caini, acest caine este devotat familiei sale si are nevoie de un stapan ferm si consecvent care sa-i modeleze si sa-i cizeleze personalitatea.

Istoricul si originea

In timpul secolelor al XVI-lea si al XVII-lea, diferiti colonisti europeni s-au decis sa-si paraseasca tinuturile natale si sa-si inceapa o viata noua in Africa de Sud, pe atunci Capul Bunei Sperante. Alaturi de familiile lor, ei si-au luat odata cu ei si cainii pe care-i detineau in gospodarii, respectiv dogi germani, mastiff-i, bloodhounzi si terrier-i. Acesti caini, cu toate ca erau companioni extraordinari si excelau in propriile lor abilitati, nu erau apti sa satisfaca toate solicitarile acestor fermidap buri.

Acesti fermieri aveau nevoie de un caine care sa pazeasca ferma, sa scoata din ascunzis pasarile si sa tranteasca la pamant gazelele ranite. De asemenea, acest caine trebuia sa fie apt sa reziste dificultatilor din savana africana, incluzand si modificarile climatice rapide si semnificative. Pentru a forma acest caine „perfect”, fermierii si-au luat ca model cainii crescuti de hotentoti, un popor indigen sud-african. Cainii lor erau caini de vanatoare semi-salbatici, caracterizati prin prezenta unei creste sau a unei coame de-a lungul spinarii. Acesti caini au fost incrucisati cu cainii colonistilor, rezultand grupul fondator al Rhodesian ridgeback-ului, una dintre singurele doua rase de caini din lume cu o coama de par de-a lungul spinarii (cealalta este Thai ridgeback-ul). Se considera ca la definitivarea lui ar fi participat mastiff-ul, cainele Khoikhoi, Deerhound-ul si alte cateva rase inca necunoscute.

In cele din urma, in 1877, primii ridgeback-i erau luati in Rhodesia, astazi cunoscuta ca Zimbabue. Vanatorii de vanat de talie mare din acea regiune au descoperit rapid ca acesti caini erau caini de vanatoare excelenti si ca se descurcau foarte bine in a-i ajuta sa captureze leii. Vanatorii calatoreau calare, iar cainii alergau alaturi de ei. Cand era descoperit un leu, cainii il urmareau, il haituiau si alergau de jur imprejur pentru a-l intimida si a-l debusola. Acest lucru le conferea vanatorilor posibilitatea de a se apropia mai mult de leu pentru a-l vana. In ciuda diferitelor legende, Rhodesian ridgeback-ul nu ataca si nu ucide leii. S-a constatat ca el era insensibil la ciupiturile insectelor si ca putea rezista fara apa si mancare peste 24 ore.

Programele de crestere si ameliorare a acestei rase au continuat in Rhodesia. In 1922, a fost conceput un standard al rasei si aceasta a primit denumirea de Rhodesian ridgeback, in ciuda originii sale sud africane.

In 1950, Rhodesian ridgeback-ul isi facea aparitia in Statele Unite si era recunoscut de catre American Kennel Club in 1955 ca membru al raselor cainilor de vanatoare.

Astazi, Rhodesian ridgeback-ul este recunoscut de urmatoarele asociatii si organizatii internationale: CKC, FCI, AKC, KCGB, CKC, ANKC, NKC, NZKC, RRCUSI, APRI, ACR.

Aspectul exterior si dimensiunile

Frumos si demn, Rhodesian ridgeback este un caine magnific. Capul este plat si lat cu ochi rotunzi si stralucitori care-i confera cainelui o expresie inteligenta. Culoarea ochilor trebuie sa fie in tandem cu cea a nasului. Daca nasul este negru, ochii sunt inchisi la culoare. Daca nasul este maron, ochii sunt de culoarea chihlimbarului. Urechile sunt de dimensiune medie si sunt situate in varful capului. Ele sunt late la baza si se ingusteaza spre varful rotunjit. Botul este lung si puternic, la fel si falcile. Dantura este foarte bine dezvoltata.

Corpul Rhodesian ridgeback-ului este masiv si puternic, cu un torace adanc. Coada se ingusteaza spre varful usor arcuit in sus. Coada nu trebuie sa fie rasucita sau sa fie purtata ridicat. Parul care alcatuieste blana este scurt si lucios, putand fi de la auriu deschis pana la rosu inchis. Cateva marcaje de culoare alba pot fi prezente pe piept sau pe degete.

Cea mai caracteristica trasatura a Rhodesian ridgeback-ului este „coama” lui. Este o creasta de par care se evidentiaza de-a lungul coloanei vertebrale, par care creste in directia opusa sensului de crestere al celui de pe restul corpului. Coama incepe din spatele umerilor si se continua pana la un punct de la nivelul soldurilor. La inceputul coamei, doua spire simetrice se intind in directie opusa una de alta. Pe masura ce coama se continua de-a lungul spinarii, se ingusteaza treptat pana la nivelul soldurilor.

Rhodesian ridgeback-ul adult atinge o inaltime la nivelul greabanului de circa 63-69 cm la mascul si de 61-66 cm la femela si o greutate corporala in jur de 36-41 kg la mascul si de 29-34 kg la femela.

Personalitatea

Rhodesian ridgeback este un caine curat, fiind considerat usor de intretinut. Acest caine este in general prietenos cu membrii familiei sale si cu prietenii acestora, dar nu reactioneaza la fel si cu strainii.

Rhodesian ridgeback este un caine puternic si impunator caruia ii place actiunea si care este dotat cu o rezistenta incredibila. Este un caine incapatanat in sensul bun al cuvantului, aparandu-si cu inversunare domeniul, dar este foarte important ca el sa inteleaga ca stapanii lui sunt membrii dominanti ai familiei lui. Persoanele timide, sensibile sau cele au tendinta de a-i permite cainelui sa fie stapanul casei, ar trebui sa se gandeasca la achizitionarea altei rase.

Relatiile cu familia si casa

Un caine supus si loial familiei sale, Rhodesian ridgeback poate fi distant si chiar agresiv cu strainii. Chiar daca este un caine de talie mare si-i place sa alerge in curtea ingradita, acest caine prefera viata in interiorul caminului. Curat si linistit, Rhodesian ridgeback este un caine de casa ideal.

Rhodesian ridgeback-ul se adapteaza traiului intr-un apartament atata timp cat beneficiaza de un regim de miscare adecvat. El este relativ inactiv in interiorul caminului, astfel ca va fi cel mai fericit daca ii puneti la dispozitie o curte mare in care sa-si poata consuma energia.

Cand este scos afara, Rhodesian ridgeback trebuie tinut in lesa sau intr-o curte securizata cu un gard inalt deoarece unii dintre ei nu sunt prea prietenosi cu strainii.

Dresajul

Un protector nativ, Rhodesian ridgeback nu are nevoie de prea mult antrenament pentru a fi un bun caine de paza si protectie, astfel ca sedintele de agresivitate nu sunt recomandate. Un Rhodesian ridgeback agresiv poate fi dificil de controlat.

Dresajul de disciplina este puternic recomandat si trebuie initiat inca de cand cainele este pui. Antrenamentul trebuie continuat pana la maturitatea cainelui. Socializarea timpurie este, de asemenea, vitala.

Aspecte particulare

Rhodesian ridgeback este un caine inteligent care are nevoie de mult antrenament si de stimulare mentala pentru a preveni aparitia plictiselii. Trebuie sa fiti constienti ca un Rhodesian ridgeback plictisit este un Rhodesian ridgeback foarte distrugator. In plus, personalitatea dominanta nativa a acestui caine necesita un proprietar ferm si consecvent. Dresajul de ascultare si supunere consistent si inceput de la o varsta cat mai frageda sunt cruciale pentru a preveni tendintele agresive ale acestei rase. Dresajul trebuie continuat si pe parcursul adolescentei cainelui pana la maturizarea acestuia.

De asemenea, Rhodesian ridgeback-ul are o capacitate uluitoare de a rezista schimbarilor bruste de temperatura.

Rhodesian ridgeback necesita o minima ingrijire. Perierea periodica ii va mentine blana curata si stralucitoare. El este una dintre rasele de caini care-si inlocuieste parul moderat.

Boli si afectiuni curente

In general, Rhodesian ridgeback este un caine robust si rezistent cu putine sensibilitati de ordin medical. Cu toate acestea, urmatoarele afectiuni au fost semnalate cu o frecventa crescuta:

- torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata animalului asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia.

- displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat aparitia durerii, schiopaturii si artritei consecutive.

- cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce treptat la orbire.

- hipotiroidismul apare atunci cand glanda tiroida nu functioneaza adecvat. In lipsa unei cantitati suficiente de hormon tiroidian, imbolnavirea se poate produce.

- mielopatia degenerativa este o boala degenerativa progresiva a maduvei spinarii care induce in timp infirmitate si, in cele din urma, imposibilitatea utilizarii membrelor posterioare.

- osteocondroza este reprezentata de un defect de cartilaj care apare la catei in timpul perioadei de crestere si se manifesta prin aparitia durerii si a schiopaturii.

- sinusul dermoid este un sindrom unic al acestei rase si al metisilor acesteia. Este un defect de dezvoltare aparut in timpul vietii embrionare. Sinusul dermoid este o structura asemanatoare unui chist care se intinde sub piele de-a lungul spinarii si este uneori in directa comunicare cu maduva spinarii. Daca nu se trateaza, infirmitatea si paralizia pot aparea.

- surditatea congenitala poate fi sesizata la unii caini imediat dupa nastere.

- entropionul este o afectiune a pleoapelor ce implica rasucirea spre interior a marginii libere a acestora. Genele de la nivelul marginii libere a pleoapelor irita suprafata globului ocular, putand duce la probleme mult mai grave.

Rhodesian ridgeback-ul este de asemenea predispus obezitatii, otitelor si alergiilor.

Speranta medie de viata a Rhodesian ridgeback-ului este de 8-12 ani.

[Irina]

OTTERHOUND (COPOIUL PENTRU VIDRE)

Copoiul pentru vidre este un caine mare, flocos caruia ii place sa inoate. Initial, conceputa pentru a vana vidrele, rasa este astazi un companion excelent pentru familii, dar este inca rara.

Istoricul si originea


Copoiul pentru vidre este originar din Marea Britanie de cateva secole. Desi controversata, multi sunt de parere ca rasa ar fi aparut in urma incrucisarii bloodhound-ului cu griffonii, harrier-ii si terrier-ii. Dupa cum ii sugereaza si numele, rasa a fost dezvoltata pentru a vana vidrele pentru ca la acea vreme populatia de vidre din Anglia era excesiva si intrase in competitie cu pescarii pentru pastravi.
Prima data cand copoiul pentru vidre a fost mentionat in literatura a fost la inceputul secolului al XIV-lea in timpul domniei regelui Edward al II-lea. Cativa regi au fost entuziasmati de copoiul pentru vidre. In jurul anilor 1900, populatia de vidre se diminuase si la fel s-a intamplat si cu cea de copoi pentru vidre. La jumatatea anilor 1970, rasa era pe cale de disparitie si numai datorita eforturilor unor crescatori dedicati, rasa a revenit putin cate putin. Copoiul pentru vidre este considerat o rasa rara, exemplare gasindu-se cu predilectie in Anglia si Statele Unite.
In 1910, copoiul pentru vidre era recunoscut de catre American Kennel Club ca membru al grupei cainilor de vanatoare.
Astazi, rasa este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: FCI, AKC, KCGB, CKC, NKC, NZKC, CKC, APRI, ACR.

Aspectul exterior si dimensiunile


Copoiul pentru vidre este un caine de talie mare, aratand ca nepieptanat cu un cap mare si usor ingust. Ochii sunt bine asezati in orbite, iar urechile sunt lungi si atarnande. Gatul este musculos, fiind prevazut cu o salba proeminenta. Pieptul este adanc, iar coada lunga si conica este acoperita cu franjuri de par.
Blana copoiului pentru vidre este caracteristica. Parul exterior are o lungime de pana la 10 cm si este mai scurta pe picioare. Puful profund este mai scurt si de textura lanii. Urechile sunt acoperite cu par, iar coada cu franjuri. Blana poate avea orice culoare sau combinatii de culori. Varietatile de culoare cel mai frecvent intalnite sunt cenusiul sur sau culoarea graului cu marcaje negre.
Copoiul pentru vidre adult poate atinge o greutate corporala in jur de 30-52 kg si o inaltime la nivelul greabanului de circa 60-65 cm.

Personalitatea

Copoiul pentru vidre este un caine prietenos si vesel si un animalut de companie devotat familiei sale. Desi sunt inteligenti, unii pot fi independenti si incapatanati. Sunt caini linistiti, dar uneori sunt tentati sa urle spre nemultumirea vecinilor. Le place sa hoinareasca si sa miroase totul si au tendinta de a sforai.

Relatiile cu familia si casa


Copoiul pentru vidre este un caine de familie bun, dar este cam repezit, neavand prea multa rabdare, motiv pentru care se intelege cel mai bine cu copii de varste mai mari. El se intelege in general, bine cu alti caini si alte animalute de casa, dar asta nu inseamna ca nu va fugari pisicile vecinilor.
Copoiul pentru vidre prefera sa traiasca intr-o casa cu o curte mare, imprejmuita. El nu se adreseaza persoanelor care detin apartamente de bloc, intrucat sunt relativ inactivi in interiorul caminului. Are nevoie de multa miscare si ii place sa innoate. Daca este tinut in casa si i se ofera un program de miscare redus, copoiul pentru vidre este predispus obezitatii. Aceasta rasa se poate adapta sa traiasca si afara, in curte, daca i se pune la dispozitie un adapost.

Dresajul

Dresarea si educarea unui copoi pentru vidre necesita rabdare, fermitate si consecventa. Unii copoi pentru vidre pot fi neascultatori si incapatanati.

Aspecte particulare


Blana copoiului pentru vidre necesita o periere periodica pentru a preveni incurcarea acesteia. Blana trebuie sa arate natural, motiv pentru care ea nu trebuie scurtata. Rasa naparleste moderat.
Acestui caine nu trebuie sa i se permita sa hoinareasca liber din lesa intrucat are tendinta de a fugari pisicile. Unii au tendinta de a urla, in timp ce altii sapa gropi daca sunt lasati singuri afara fara nimic de facut.

Boli si afectiuni curente


Copoiul pentru vidre este o rasa robusta si rezistenta cu putine sensibilitati de ordin medical. Dintre acestea cu o frecventa crescuta au fost semnalate urmatoarele:
- displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat aparitia durerii, schiopaturii si artritei consecutive.

- epilepsia este o afectiune a sistemului nervos care se manifesta cu predilectie in jurul varstei de 2-5 ani.

- torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata animalului asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia.

- maladia trombastenica Glanzmann este o tulburare plachetara mostenita care poate fi fatala.


Copoiul pentru vidre este, de asemenea, predispus obezitatii, hemofiliei si displaziei de cot.


Speranta medie de viata a copoiului pentru vidre este de 10-12 ani.

[Irina]

English Pointer

English pointer-ul, cunoscut de asemenea si ub numele simplu de "pointer", este un caine de vanatoare renumit si foarte admirat. Dupa ce ia urma prazii, pointer-ul se opreste instinctiv si pointeaza. Cand cainele se afla in pozitia de pointare, ramane neclintit cu nasul orientat in directia in care se afla vanatul, iar coada este tinuta orizontal, in prelungirea coloanei vertebrale.

Istoricul si originea

Se crede ca English pointer-ul este primul caine utilizat la vanatoare si a fost creat cu multi ani inaintea setter-ilor. Desi, caini asemanatori au fost utlizati, in acelasi timp in diferite state ca Portugalia, Spania, Estul Europei si in peninsulele britanice, se pare ca Marea Britanie este responsabila pentru dezvoltarea aproape in totalitate a rasei. In crearea rasei au fost implicate multe rase printre care un rol important l-au jucat foxhound-ul, ogarii si bloodhound-ul.

Prima mentionare scrisa a pointer-ului dateaza din 1650. La acea vreme, cainii erau utilizati la depistarea iepurilor. Dupa ce pointer-ul descopera iepurii, ogarii erau eliberati pentru prinderea acestora. Odata ce armele de foc au inceput sa fie utilizate de catre vanatori, pointer-ii au devenit recunoscuti ca una dintre cele mai bune rase de caini de vanatoare, deprinse cu tolerarea zgomotului pustii.

Pointer-ul este recunoscut de catre American Kennel Club ca membru al grupei Sporting.
Aspectul exterior si dimensiunile

English pointer-ul este un caine de talie medie. Botul este usor arcuit pentru a ridica nasul care-i serveste la un simt al mirosului performant. Nasul (trufa) este de aceeasi nuanta cu culoare cea mai inchisa a blanii. Ochii English pointer-ului sunt maron inchis, castanii, ruginii sau caprui, iar urechile sunt de dimensiuni medii, purtate lasat, lateral pe langa cap. Corpul musculos al English pointer-ului se termina cu o coada groasa la baza si subtire spre varf.

Inaltimea la nivelul greabanului este de 55-62 cm la mascul si de 54-60 cm la femela, iar greutatea corporala este de 20-30 kg.
Personalitatea

English pointer-ul este un caine de vanatoare inteligent, afectuos si loial. Are un simt al mirosului exceptional, in special pentru detectarea pasarilor. Rasa este un concurent nativ si este rapid si curajos. Sunt nascuti cu un instinct natural pentru vanatoare, iar puii in varsta de circa 8 saptamani incep deja a pointeze.
Relatiile cu familia si casa

English pointer-ul este un caine docil, cu o atitudine placuta si prietenoasa, dar poate deveni incapatanat si neascultator daca nu socializeaza adecvat inca din copilarie. Sunt scandalagii, dar sunt blanzi si toleranti cu copiii. English pointer-ul este un companion loial si un caine de vanatoare care necesita un spatiu extins pentru miscare, dar se va adapta oricarei situatii. Se inteleg bine cu alte animalute de casa, dar trebuie sa fie supravegheati in preajma pasarilor. English pointer-ul va latra la straini, dar nu sunt caini excelenti de paza, deoarece sunt intotdeauna doritori de a face oricui pe plac.

Dresajul

English pointer-ul este un caine usor de educat si dresat datorita inteligentei si dorintei puternice de a-i face proprietarului pe plac. Rasa poate fi in acelasi timp un bun animal de casa, un caine de expozitie si un caine de vanatoare, in special, pentru vanatul cu pene cu un minim de antrenament.

Aspecte particulare

Pointer-ul englez nu necesita o ingrijire speciala. Totusi, ei nu tolereaza frigul foarte bine datorita blanii sale scurte.

Pointer-ul englez prezinta o blana scurta si deasa care nu necesita prea multa ingrijire. Dupa o vanatoare serioasa, labele lor trebuiesc controlate pentru detectarea corpilor straini. O frectionare zilnica a blanii, cu un prosop usor umed, o va mentine lucioasa.

Boli si afectiuni curente

Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat durerea, schiopatura si artrita consecutiva.

Artrita poate aparea pe masura ce cainele imbatraneste. Este o inflamatie a articulatiilor care antreneaza durere si schiopatura consecutiva.

In plus, desi acestea nu se produc cu o frecventa crescuta, Pointer-ul mai este predispus surditatii si degeraturilor. Nu este necesara o relatia foarte stransa cu un medic veterinar, dar nu ignorati acest aspect.

Durata medie de viata a English Pointer-ului este de circa 13-14 ani.

[Irina]

Vizsla

Vizslele sunt animale de companie demne de incredere. Iubitoare, expansiva si tandra, Vizsla este intr-o oarecare masura spontana si distractibila, dar inteligenta si docila. Vizsla are nevoie de un stapan ferm si perseverent. Sunt loiale si blande, dar au multa energie. Prezinta calitati de vantor superioare, dar nu sunt caini de cusca buni. Adora sa socializeze cu familia, si le place sa se joace sau doar sa leneveasca pe canapea.

Dupa Primul Razboi Mondial, Vizsla aproape disparuse, dar imigrantii unguri au adus rasa cu ei in Nordul Americii in jurul anului 1930.

Vizsla ungureasca, referindu-se, de asemenea, la Pointer-ul Unguresc, Vizsla maghiara si la Vizsla Drotszorn maghiara, a fost cainele favorit al nobilimii ungare. Ca rasa veche si respectabila, Vizsla de astazi este un reprezentant de elita al primei vizsla.



Istoricul si originea

Vizsla ungureasca este considerata o rasa veche. Date exacte cu privire la originea si istoricul acestui caine sunt necunoscute, dar inscrierile si gravurile despre rasa arata ca acest caine (sau unul similar) are o vechime de cel putin 1000 de ani.

Vizsla s-a adaptat conditiilor de vreme si tipului de vanatoare caracteristice tinuturilor ungare. Erau foarte populare ca si caini pentru vanarea pasarilor si au fost utilizate ca vanatori, pontatori, precum si la vanatoarea cu soimi. Erau, de asemenea, membrii ai familiei din care faceau parte.

Exista teorii care sustin ca Vizsla descinde din doua rase foarte vechi, respectiv, cainele de vanatoare transilvanean si cainele galben turcesc (astazi disparute). Ulterior, la Vizsla initiala s-a adaugat un nou fond genetic in urma imperecherii cu pointer-ul german cu par scurt si pointer-ul.

Dupa al doilea Razboi Mondial, cand rusii au preluat puterea in Ungaria, ungurii, temandu-se ca rusii ar fi putut decima populatia de Vizsla, deoarece aceasta era un simbol al aristrocratiei, au reusit sa ia cativa caini in tarile in care au imigrat, respectiv in Austria si in alte state incluzant si Statele Unite.

Numele Vizsla in ungureste inseamna pointer. Vizsla este un caine excelent recuperator cu un simt al mirosului foarte bine dezvoltat si un bun vanator pentru vanatul de talie mica si pasari, atat la sol, cat si in regiunile mlastinoase. Astazi Vizsla este un caine de vanatoare popular in Canada si in alte parti, dar rolul sau principal ramane doar acela de a fi un caine de companie.

American Kennel Club inregistra rasa pentru prima data in 1960. Astazi, rasa este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: CKC, FCI, AKC, UKC, KCGB, CKC, ANKC, NKC, NZKC, APRI, ACR.

Aspectul exterior si dimensiunile

Vizsla este un caine de vanatoare de talie medie, musculos si bine proportionat. Vizslele prezinta capete late cu boturi conice si nasuri late, maron. Urechile sunt subtiri, catifelate si lungi, pendulante si rotunjite la varfuri. Ochii sai sunt de o culoare un pic mai accentuata decat blana sa. Gatul este musculos, fara salba. Corpul este indesat si bine imbracat cu musculatura, evidentiindu-se un piept adanc. Coada Vizslei este, de obicei, scurtata pana la 30% din lungimea initiala. Membrele anterioare sunt drepte.

Blana ruginie sau galben inchisa a Vizslei poate fi neteda sau sarmoasa. Parul este scurt, des si bine lipit de corp.

Inaltimea: mascul 56-66 cm, femela 51-61 cm

Greutatea: mascul 20-27 kg, femela 18-25 kg

Personalitatea

Vizslele sunt animale de companie demne de incredere. Iubitoare, expansiva si tandra, Vizsla este intr-o oarecare masura spontana si distractibila, dar inteligenta si docila. Vizsla are nevoie de un stapan ferm si perseverent. Sunt loiale si blande, dar au multa energie. Prezinta calitati de vantor superioare, dar nu sunt caini de cusca buni. Adora sa socializeze cu familia, si le place sa se joace sau doar sa leneveasca pe canapea.

Vizslele sunt extraordinar de prietenoase. Se imprietenesc rapid cu copii si invitatii, dar le place sa stea aproape de propriul stapan.

Cand se plictisesc, Vizslelor le place sa sape gropi. Ele, de asemenea, iau in gura orice lucru cu care vin in contact. Atentie la lucrurile uitate neglijent prin casa pentru ca Vizsla le poate acoperi cu bale si par, sau chiar le poate inghiti.

Relatiile cu familia si casa

Vizslele sunt animale de companie adresate familiei, exceptionale. Ele pot trai in apartamente, daca li se acorda un timp suficient de plimbare in fiecare zi si multa atentie. Se impaca bine cu alte animale si copiii, fiind companionii ideali pentru copiii energici. Vizsla este un caine energic, cu o vitalitate extraordinara. Ea are nevoie de timp suficient pentru a alerga si pentru a face miscare in mod regulat. Daca acest caine incepe sa se plictiseasca, el poate deveni distructiv.

Dresajul

Vizslele unguresti sunt gata oricand sa-ti faca pe plac. Sunt foarte inteligente, fapt ce le face foarte usor de dresat. Sunt mari vanatori astfel ca le place sa ponteze si sa aporteze. Exceleaza in agilitate, in probele de teren, precum si in cele de cautare si salvare.

Aspecte particulare

Vizslele, intr-adevar, necesita miscare zilnica si distractie, devenind distrugatoare daca se plictisesc.

Acesti caini poseda abilitatea de a sari foarte sus, astfel ca un gard de minim 180 cm va fi necesar pentru a le impiedica ca paraseasca domeniul.

Unele Vizsle sunt sensibile la unele anestezice si medicamente. Intotdeauna consultati-va cu medicul veterinar inaintea inceperii vreunui tratament la Vizsla.

Blana lor scurta si neteda este foarte usor de intretinut. Perierea cu o perie din par de porc si toaletarea cu sampoane sub forma de pudra cand este necesar sunt tot ceea ce trebuie sa faceti pentru a-i mentine blana in bune conditii. Vizsla naparleste moderat si sezonier. Unghiile trebuie scurtate periodic, iar urechile trebuie controlate si toaletate periodic pentru a preveni dezvoltarea vreunui proces inflamator si sesizarea prezentei corpilor straini (pamant, ariste, etc.).

Boli si afectiuni curente

Ca si in cazul altor rase, desi este o rasa compacta si rezistenta, Vizsla nu este scutita de anumite sensibilitati de natura medicala. Dintre acestea cu o frecventa crescuta au fost semnalate urmatoarele:

Torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata animalului asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia.

Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat aparitia durerii, schiopaturii si artritei consecutive.

Epilepsia este o afectiune a sistemului nervos care se manifesta predominant intre varsta de 2-5 ani.

Maladia von Willebrand este o tulburare a sangelui care poate determina sangerarea incontrolabila.

Vizsla este, de asemenea, predispusa hemofiliei, diverselor procese tumorale (hemangiosarcom, osteosarcom, etc), atopiei, dermatitelor. Vizita la clinica veterinara este absolut obligatorie pentru acesti caini de vanatoare.

Durata medie de viata a Viszlei este de 13-15 ani.

[Irina]

Gordon Setter-ul

Gordon setter-ul este mai calin decat majoritatea celorlalti setter, dar adora tinuturile rurale cu pajisti intinse numai bune de colindat.Gordon setter-ul este cel mai mare, cel mai masiv si cel mai molcom dintre rasele de setter. Acest caine tenace este construit sa munceasca intreaga zi.

Istoricul si originea

Gordon setter-ul, cunoscut inital si ca Gordon Castle setter, a fost initial creat in Scotia in anii 1600 si denumit setter-ul negru cu cafeniu, sau cu puncte de foc. Gordon setter-ul era utilizat ca si caine de vanatoare scotian care lua urma si pointa vanatul de talie mica cu pene. Ei si-au castigat popularitatea atunci cand la inceputul anilor 1820, rasa i-a trezit interesul celui de-al patrulea duce de Gordon. La scurt timp dupa aceea, acesti caini au devenit cunoscuti ca si Gordon setter-ii. Gordon setter-ul este un vanator metodic si iscusit. Prima pereche de Gordon setter-i a fost importata in America in 1842. In cele din urma, rasa a devenit un caine de companie indragit, pe langa faptul ca era deja un caine de vanatoare excelent.

Astazi, rasa este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: CKC, FCI, AKC, UKC, KCGB, CKC, ANKC, NKC, NZKC, APRI, ACR.



Aspectul exterior si dimensiunile

Gordon setter-ul se diferentiaza de setter-ii irlandez si englez prin corpul mai robust, capul mai masiv, precum si prin coloritul blanitei sale ondulate si matasoase. Gordon setter-ul este zvelt, inalt cu un cap masiv, lung cu linii rotunjite, cizelate. Nasul este negru, cu narine evidente si un stop pronuntat, iar ochii ovali sunt caprui cu o expresie inteligenta. Urechile sunt late, pendulante si ascutite la varf, iar coada este dreapta si stufoasa, mai groasa la baza si mai subtire spre varf. Pieptul adanc ajunge pana la nivelul coatelor, dar nu trebuie sa fie extrem de lat. Labele trebuie sa fie asemanatoare celor de pisica, cu degetele arcuite si bine imbracate cu par. Pintenii trebuie amputati.

Gordon setter-ul are o blana bogata si matasoasa, neteda sau usor ondulata, de culoare negru intens, lucios cu pete de la cafeniu la mahon rosiatic. Parul este mai lung pe membre, fata interna a corpului, urechi si coada.

Gordon setter-ul adult poate atinge o inaltime la nivelul greabanului de circa 61-69 cm la mascul si de 58-66 cm la femela si o greutate corporala in jur de 25-36 kg la mascul si de 20-32 kg la femela.





Personalitatea

Gordon setter-ul este un caine de vanatoare agil si foarte inteligent si in acelasi timp supus si loial familiei sale. Sunt caini afectuosi, fiind companioni excelenti. Curajos, prietenos si vesel, Gordon setter-ul se poarta ireprosabil cu copiii. Poate deveni gelos fata de alte animalute de casa, dar este, in general, tolerant cu acestea. Acestei rase ii palce sa hoinareasca in cautarea de aventura, astfel ca ar fi o ideea buna sa aveti curtea imprejmuita.

Gordon setter-ul are nevoie de un stapan care este in acelasi timp si ferm, dar si rabdator. Per ansamblu, este un caine tolerant care este dispus sa se adapteze oricarei situatii pentru a va fi in preajma.





Relatiile cu familia si casa

Gordon setter-ul este un caine excelent atat pentru persoanele sportive, cat si pentru familiile active. Sunt vanatori cu calitati impresionante, cu un simt al mirosului foarte fin, fiind apti de a recupera, a lua urma si a vana la sol. Gordon setter-ului ii place sa alerge si sa se joace cu copiii. Sunt caini loiali si demni de toata increderea, dar sunt rezervati cu strainii.

Gordon setter-ul este cel mai docil dintre toti setter-ii, acomodandu-se cu o mai mare usurinta in mediul rural unde poate alerga nestingherit pe pajisti. Se inteleg bine si sunt toleranti cu alte animalute de companie, dar trebuie educati sa nu le fugaresca.

Gordon setter-ul poate fi crescut si intr-un apartament de bloc. Este relativ inactiv in interiorul caminului, astfel ca o curte de dimensiune mare este absolut necesara.





Dresajul

Gordon setter-ul este inteligent, ceea ce-l face usor de educat pentru a fi ascultator si supus si pentru a efectua activitati la sol. El raspunde cel mai bine dresajului aplicat cu consecventa si multa rabdare. Dresajul sever ii poate induce anumite tulburari de comportament, putand deveni fie prea timorat, fie incapatanat.





Aspecte particulare

Gordon setter-ul are nevoie de miscare zilnica, altfel poate gasi modalitati distructive pentru a-si consuma energia.

Gordon setter-ul necesita o periere zilnica pentru inlaturarea eventualilor scaieti sau a parului incalcit. O atentie deosebita trebuie acordata blanii in timpul perioadelor de naparlire. Gordon setter-ul naparleste moderat si sezonier. De asemenea, parul de la nivelul extremitatilor membrelor trebuie trimat, iar unghiile trebuie scurtate lunar. Imbaierea sau toaletarea cu sampoane uscate, sub forma de pudra se vor face numai cand situatia o impune.





Boli si afectiuni curente

Ca si in cazul altor rase, Gordon setter-ul nu este scutit de anumite sensibilitati de ordin medical, de aceea se recomanda controale periodice la clinica veterinara. Dintre bolile cu o frecventa crescuta au fost semnalate urmatoarele afectiuni:

Torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata animalului asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia.

Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat aparitia durerii, schiopaturii si artritei consecutive.

Epilepsia este o afectiune a sistemului nervos care se manifesta cu predilectie in jurul varstei de 2-5 ani.

Hipotiroidismul apare atunci cand glanda tiroida nu functioneaza adecvat. In lipsa unei cantitati suficiente de hormon tiroidian, imbolnavirea se poate produce.

In completare, Gordon Setter-ii sunt predispusi diferitelor afectiuni oculare (atrofia retiniana progresiva, cataracta).

Speranta medie de viata a Gordon setter-ului este de 10-13 ani.

[Irina]

Cocker Spaniel American

Cockerul American este un caine cu un corp micut, compact, robust si bine echilibrat. Capul este rotund, blana matasoasa, bogata pe urechi, piept, abdomen si membre. Acest caine se misca usor, avand miscari bine coordonate, parand sa castige teren fara efort .

Istoric si origine

Cockerul Spaniel American este cel mai mic caine din grupa cainilor de aport. Ei pointeaza dar si aduc vanatul si, desi inca mai sunt utilizati la vanatoare, astazi totusi sunt mai des intalniti le expozitiile canine si, ca animal de companie, decat ca si vanatori.

Numele raselor din grupul cockerilor vine de la faptul ca erau folositi la vanatoarea sitarilor (in engleza "woodcock"). In Statele Unite, rasa este inregistrata sub numele de Cocker Spaniel American, asa cum in Anglia se numeste Cocker Spaniel Englezesc, ceea ce duce la crearea confuziilor intre aceste 2 rase. Aceasta rasa s-a dezvoltat si a evoluat in Statele Unite, importata fiind din Marea Britanie. In 1930, varietatea americana a devenit atat de diferita de Cockerul Spaniel Englezesc, incat i s-a acordat statusul de rasa separata, de sine statatoare. Cateva din liniile de Cocker American inca se mai cresc pentru vanatoare, beneficiind si de un antrenament si un dresaj specific, pentru a-si mentine abilitatile de vanatori. Dar, majoritatea cainilor sunt folositi ca animale de companie, Cockerul fiind un companion credincios si responsabil pentru copii.

Cockerii au devenit foarte populari in America, cam de prin 1940, ocupand o pozitie de top in randul Caniselor Americane. Apoi, rasa a suferit un declin al popularitatii, revenind totusi pe primul loc in anii 1984-1990. De atunci, s-a produs un nou declin, Cockerul Spaniel fiind pe locul 15 in registrele Asociatiei Chinologice Americane in anul 2004, fata de locul 14, in 2003.

Aspect exterior si dimensiuni

Cockerul American este un caine cu un corp micut, compact, robust si bine echilibrat. Capul este rotund, blana matasoasa, bogata pe urechi, piept, abdomen si membre. Se misca cu mare usurinta, avand miscari bine coordonate, parand sa castige teren fara efort . Face parte din grupa cainilor de talie mica, cu o inaltime la greban de 36-39 cm masculii si 34-37 cm femelele, avand o greutate cuprinsa intre 11-13 kg. Capul este bine dezvoltat, cu sprancenele si stopul foarte bine definite. Botul trebuie sa fie larg, adanc, patrat. Falcile trebuie sa fie puternice, cu muscatura perfecta, in foarfece. Ochii trebuie sa fie mari, rotunzi, cu privire alerta, vioaie, cu o expresie blanda. Urechile sunt lobulare, lungi, bine imbracate cu par lung, matasos, care poate fi drept sau ondulat. Gatul este lung, musculos, iar trunchiul compact, scurt, adunat, dand impresia de putere.

Toracele acestui caine este adanc, cu coastele bine arcuite. Membrele trebuie sa fie moderat de scurte, cu labele compacte, rotunde. Coada este purtata la acelasi nivel cu spatele, sau usor mai sus. In trecut era cupata la 2/5 din lungimea ei.

Roba cainelui este matasoasa, cu parul drept sau usor ondulat, scurt pe cap si mai lung pe trunchi. Urechile, pieptul si abdomenul trebuie sa fie bine imbracate, dar nu excesiv, astfel incat sa nu impiedice miscarea cu usurinta a animalului. Exista reguli stricte in ceea ce priveste culoare admisa a robei, care poate avea 3 varietati. Acestea pot fi : negru, orice alta culoare integrala decat negru, si particolora. Exemplarele negre si cele maro pot avea nuante de ruginiu in roba, dar niciodata nu alb. Celelalte culori integrale pot fi ciocolatiu, roscat, cenusiu inchis, auriu. Roba particolora este constituita din oricare din culorile mentionate mai sus si alb. Negru si ruginiu, ciocolatiu si ruginiu sau tricolorii ( alb, negru , ruginiu) sunt de asemenea culori comune.

Personalitate

Temperamentul tipic al Cockerului este vesel, fericit, increzator si inteligent. Temperamentul ideal ar fi cel amuzant, mereu gata de fuga si dornic sa se faca placut. Acesti caini tind sa fie personalitati delicate, care nu se preteaza bine dresajului aspru, rigid. Datorita cererii mari de exemplare din aceasta rasa, s-au facut si imperecheri nepotrivite, care au dus la aparitia unor exemplare sperioase sau chiar agresive, razbunatoare, sau a unora care prezentau emisiuni de urina la vederea proprietarilor, datorita temperamentului prea emotiv. Totusi, prin potrivirea riguroasa a perechilor, s-a incercat corectarea acestor inconveniente.

Relatiile cu familia si casa

Cockerul American este un caine inteligent, foarte dornic de a se face placut, foarte usor adaptabil, nu se streseaza prea tare daca este lasat singur, este foarte putin agresiv si socializeaza bine cu alte animale de casa, foarte potriviti drept companioni pentru copii.Sunt foarte curiosi, acesti caini se adapteaza bine atat la viata in apartament, cat si la cea de curte.

Dresajul

Cockerii au o personalitate puternica si sunt recunoscuti a fi strengari si neascultatori, foarte independenti, cu idei proprii. Stapanii trebuie sa fie blanzi si delicati cu acesti caini, proprietarii novici in cresterea unui caine fiind sfatuiti sa consulte un expert in dresaj, inainte de inceperea acestei actiuni. Dresajul dur si rigid nu i se potriveste deloc acestui caine.

Aspecte particulare

Avand parul lung, Cockerii au nevoie de o toaletare zilnica riguroasa si de o trimare regulata a robei. De asemenea, au nevoie de bai mai frecvente, pentru curatarea pielii si eliminarea mirosului specific, care este mai puternic decat la alte rase. Urechile acestor caini de necesita ingrijiri speciale, deoarece pavilioanele nefiind aerisite, sunt foarte frecvente infectiile. De asemenea, degetele si pernitele trebuie verificate cu atentie atunci cand cainele revine de la plimbare, pentru curatarea noroiului, aschiilor sau aristelor vegetale care se pot infige in derm.

Boli si afectiuni curente

Cockerul Spaniel este susceptibil la o serie de infectii si maladii, dintre acestea, cele mai frecvente afectandu-i urechile si, uneori si ochii. Ca urmare, pot necesita ceva mai multa atentie medicala decat alte rase. Cele mai frecvente probleme oftalmologice pot fi atrofia retiniana progresiva, glaucomul si cataracta. Clubul Crescatorilor de Cocker Spaniel American recomanda anual controale oftalmologice pentru exemplarele folosite la reproductie.

Dintre maladiile autoimune, se pot intalni anemia hemolitica autoimuna si inflamatiile urechilor. Luxatia patelara si displazia de sold sunt destul de rar intalnite in cazul acestei rase. Oricum, exemplarele folosite la reproductie vor fi testate pentru ambele afectiuni ortopedice mentionate, iar cainii indemni de displazie vor primi un certificat din partea Fundatiei Ortopedice pentru Animal. Longevitatea este cuprinsa intre 9-15 ani.

[Continut sponsorizat]